Omul de afaceri Cristian Burci a fost reținut în dosarul privind delapidarea Romvag Caracal

Omul de afaceri Cristian Burci a fost reținut în dosarul privind delapidarea Romvag Caracal
scris 28 apr 2016

Omul de afaceri Cristian Burci a fost reținut de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în noaptea de miercuri spre joi, în dosarul privind delapidarea fabricii de vagoane Romvag Caracal, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Sursele citate au precizat că omul de afaceri a fost audiat timp de mai multe ore la DIICOT - Biroul Teritorial Olt, după ce a fost ridicat și dus la audieri în urma perchezițiilor de miercuri, apoi procurorii au emis pe numele acestuia ordonanță de reținere pentru 24 de ore. 

Urmărește-ne și pe Google News

Joi, Cristian Burci și celelalte persoane reținute în acest dosar vor fi duși în instanță cu propunerea de arestare preventivă.

În dosarul privind delapidarea Romvag Caracal, procurorii DIICOT de la Biroul Teritorial Olt i-au reținut, miercuri seară, și pe Ion Dinoiu și Wilson Stancu, după ce în total au fost audiate 12 persoane, între care și administratorul special Denisa Turcu și Clara Clementina Gheocov, fost director general al Romvag. afirmau surse judiciare.

Procurorii au făcut cercetări în cazul firmei Romvag Caracal, deținută până în 2012 de omul de afaceri Cristian Burci, având informații că ar fi fost devalizată cu ajutorul unor persoane, printre acestea fiind și Clara Clementina Gheocov, fost director general al societății.

Sursele citate au precizat că sesizarea din oficiu și rapoarte ale ANAF au stat la baza declanșării cercetărilor în cazul lui Cristian Burci și a celorlalte persoane suspectate, în 2014, după ce dosarul a fost preluat de la poliție.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost arestat preventiv pentru luare de mită CITEȘTE ȘI Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost arestat preventiv pentru luare de mită

Printre persoanele vizate în anchetă sunt Cristian Burci, Denisa Turcu, Ioana Diana Straulea, Clara Clementina Gheocov, Ion Dinoiu, Mihai Danciu, Viorel Barbu, Ion Eugen Ștefan, Wilson Stancu și Silviu Mitroi, potrivit acelorași surse.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Olt, împreună cu ofițeri de poliție judiciară, au făcut, miercuri, patru percheziții în București și în localitățile Chiajna și Corbeanca din județul Ilfov, în acest dosar în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani, instigare la spălare de bani, instigare la evaziune fiscală, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, delapidare cu consecințe deosebit de grave, instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave, complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, arată DIICOT, într-un comunicat de presă.

DIICOT a precizat că, începând cu anul 2006 și până în prezent, membrii grupului infracțional “au creat un prejudiciu SC R. S.A, prin săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare, în valoare de 7.099.000 euro și 3.811.756 lei, constând în introducerea în circuitele comerciale a unor persoane fizice și societăți comerciale la care suspecții dețineau acțiuni sau erau controlate în totalitate de către persoane apropiate ale acestora”.

De asemenea, suspecții ar fi reciclat diferite sume de bani care proveneau din infracțiuni, în cuantum de 18.099.000 de euro și 3.811.756 de lei, potrivit DIICOT.

În ceea ce privește fapta de evaziune fiscală, membrii grupului ar fi înregistrat în acte contabile și în alte documente cheltuieli fictive, producând un prejudiciu bugetului de stat de 25.646.825 de lei.

Înființată în 1997, fabrica de vagoane Romvag Caracal a fost privatizată în 2002, pachetul majoritar de acțiuni fiind atunci vândut unei companii din Germania. Ulterior, grupul International Railway Systems, controlat de Cristian Burci, a preluat contractual. În 2012, firma Romvag Caracal, intrată în in­solvență din 2010, a fost preluată de două firme înre­gis­trate în Ger­ma­nia și Olan­da. 

viewscnt
Afla mai multe despre
cristian burci
romvag caracal