Problemele de securitate la incendiu ale Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, unde zece persoane au decedat în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă seară la secția de Terapie Intensivă, au fost asumate oficial la cel mai înalt nivel încă din urmă cu aproape 2 ani, spitalul primind și peste 21 milioane de lei de la bugetul de stat pentru elaborarea documentațiilor necesare proiectului construirii unui sediu nou, relevă date analizate de Profit.ro.
"Din punct de vedere al securității la incendiu, există neconformități ale instalațiilor: neasigurarea gabaritului căilor de evacuare, instalațiile de detectare, semnalizare și alertare în caz de incendiu, acolo unde există, nu sunt în stare de funcționare la parametrii proiectați, încăperile în care se impune o supraveghere a persoanelor pe timpul nopții nu sunt echipate cu iluminat de securitate pentru veghe, nu există sisteme de alarmare acustică, eficiente, pentru evacuarea pacienților și a personalului spitalului, pentru fiecare construcție/secție/nivel, cu excepția etajelor IV și V din Pavilionul Chirurgical", se arată în nota de fundamentare a unei hotărâri de guvern din primăvara anului trecut.
CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!Guvernul a aprobat atunci alocarea sumei de 21,584 milioane lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Executivului pentru finanțarea cheltuielilor de proiectare ale obiectivului de investiții "Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, județul Neamț".
Potrivit sursei citate, conducerea spitalului a informat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț despre situația de urgență generată de starea de degradare a corpurilor de clădire aferente Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, Pavilion Interne și Pavilion Chirurgical, clădiri încadrate în clasa II de risc seismic, iar instituția Prefectului - Județul Neamț, prin ordinele cu nr. 358 și nr. 361 din 21.12.2018, a aprobat constituirea unei comisii mixte pentru evaluarea și verificarea aspectelor sesizate de conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Pe lângă cele menționate mai sus, Comisia de evaluare a mai constatat că, la nivelul Pavilionului Interne, instalația interioară de încălzire este uzată fizic și moral, în timp ce la nivelul Pavilionului Chirurgical, instalația termică și instalația de alimentare cu apă și canalizare menajeră ce traversează subsolul tehnic al pavilionului chirurgical se află într-o stare avansată de degradare, iar instalația interioară de încălzire este uzată fizic și moral, cu excepția etajelor IV și V, unde au fost efectuate modernizări în anii 2011 și 2013.
"Ținând seama de situația actuală a circuitelor funcționale din corpul de chirurgie, acestea fiind incomplete/necorespunzătoare conform standardelor și normativelor spitalicești în vigoare, starea de degradare a Pavilionului Boli Interne, construcție realizată în anul 1935, cât și a Pavilionului de Oncologie, construit în anul 1938, a apărut necesitatea edificării unui nou sediu pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Au fost constatate următoarele neconformități: - circuitul personalului intersectează alte circuite (vestiarele personalului plasate în diferite spații necorespunzătoare); - numărul insuficient de grupuri sanitare și dușuri în raport cu numărul secțiilor/personalului sanitar/pacienților; - lipsa unei prize de oxigen la două paturi, sonerie/pat în fiecare secție; - magazia de efecte situată într-un spațiu greu accesibil; - respectarea raportului mp/nr. paturi în diferite sectoare și paturi așezate necorespunzător. Astfel, prin alocarea sumei de 21.584 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, bugetului județului Neamț, pentru finanțarea cheltuielilor de proiectare ale obiectivului de investiții "Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, județul Neamț" s-ar putea realiza documentația necesară construirii obiectivului de investiții menționat", se mai menționează în nota de fundamentare.
În noiembrie anul trecut, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a lansat o licitație pentru achiziția de servicii de proiectare necesare construirii unui nou sediu, însă licitația a fost ulterior anulată din cauza unor abateri de la legislație.
CITEȘTE ȘI Black Friday - cel mai scump produs cumpărat de români: un BMW. Ce nu are nimeni curaj să cumpereÎn martie 2020, spitalul a lansat o licitație pentru servicii de realizare a proiectului tehnic, caietelor de sarcini, detaliilor de execuție și asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor pentru un proiect de reconfigurare, reabilitare și modernizare a sistemului general de utilități.
"Consiliul Județean Neamț dorește aducerea sistemului general de utilități din incinta Spitalului Județean de Urgență în parametri tehnici corespunzători ca funcționare cât și exploatare și demolarea construcțiilor care sunt pe amplasamentul viitorului obiectiv de investiții. Având in vedere că pe amplasamentul propus sunt o serie de construcții (centrală termică, depozite, stație de hidrofor, rezervor de apă antiincendiu și stație de pompare, post trafo etc) și rețele (apă, canalizare menajeră, canalizare pluvială, racorduri termice, inel de hidranți exteriori de incendiu, rețele electrice de joasă și medie tensiune), pentru funcționarea serviciilor medicale în timpul execuției, cât și al asigurării cerințelor la noile capacități proiectate în noul spital, se impune devierea unor rețele de utilități și demolarea, respectiv relocarea unor construcții anexe", se arăta în documentația de atribuire.
Potrivit sursei citate, se avea în vedere eliminarea gravelor disfuncționalități existente în sistemul de producție și distribuție a energiei termice, în sistemul interior de alimentare cu apă și canalizare și pregătirea condițiilor tehnice și eliberarea amplasamentului pentru noua construcție. Numai că și această licitație a fost anulată, tot din cauza unor neconformități în raport cu legislația în vigoare.
CITEȘTE ȘI Minicheesburgeri retrași de la vânzare din magazine CarrefourCu doar o zi înainte de tragedie, Spitalul Județean Piatra Neamț a publicat în sistemul electronic de achiziții publice un anunț de cumpărare directă de servicii de constatare și reparație defecțiuni la cazanele de încălzire și apă caldă, estimate la 116.000 lei plus TVA și cu termen de execuție 1 lună și jumătate.
Șapte bărbați și trei femei cu vârste cuprinse între 67 și 86 de ani care se aflau în stare critică și primeau îngrijiri în secția ATI și-au pierdut viața în incendiul produs sâmbătă la Spitalul Județean Piatra Neamț. ”În urma incendiului, zece pacienți care se aflau în stare critică și primeau îngrijiri în secția ATI și-au pierdut viața. Este vorba de șapte bărbați și trei femei cu vârsta cuprinsă între 67 și 86 de ani. Ceilalți șase pacienți, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferați sâmbătă noapte către Spitalul modular din Lețcani”, a anunțat unitatea medicală.
Șeful IGSU, Dan Paul Iamandi, a declarat că a dispus crearea a două comisii vizând incendiul de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț. Una dintre comisii va determina cauza probabilă a incendiului, iar cea de a doua va verifica respectarea condițiilor de autorizare, respectiv dacă în ultima perioadă s-au făcut modificări care impuneau solicitarea unei autorizații de la ISU. La rândul său, premierul Ludovic Orban a susținut că, din declarațiile făcute în urmă cu câteva zile de managerul spitalului, se știe că erau prevăzute lucrări de instalații pentru mărirea numărului de paturi la ATI.