Membrii de sindicat din cadrul Federației Sanitas vor declanșa, începând de miercuri, 7 iunie, acțiuni de grevă japoneză, în toate unitățile sanitare și cele de asistență socială, fără ca activitățile să fie întrerupte.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook, greviștii vor purta banderole sau ecusoane cu însemnele "SANITAS", scrie Agerpres.
Greva japoneză se va desfășura pe întreaga perioadă a negocierilor cu factorii de decizie, până la soluționarea revendicărilor sindicaliștilor. Reprezentanții Sanitas precizează că, în cazul eșuării negocierilor, Consiliul Național al Federației va decide continuarea calendarului de acțiuni.
Revendicările sindicaliștilor sunt: deblocarea posturilor în sistemul sanitar public; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toți angajații din sistemul de sănătate; acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.
De asemenea, se solicită reluarea discuțiilor asupra proiectului de Lege a salarizării, cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătății, "acesta asigurând: predictibilitatea creșterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă și echitabilă a salariaților din sistem".
În plus, conform organizației sindicale, se dorește finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din sănătate, reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță pentru acest domeniu, garantarea menținerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unitățile medicale din rețeaua CFR și după ce acestea vor fi transferate la alte autorități.
În ceea ce privește sectorul de negociere colectivă Asistență Socială, reprezentanții Sanitas cer: deblocarea posturilor în sistemul de asistență socială; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toți angajații din acest sistem; acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual; începerea discuțiilor asupra proiectului de Lege a salarizării unitare a bugetarilor, cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătății, completat cu funcțiile specifice asistenței sociale, cele două sisteme beneficiind, întotdeauna, de o grilă comună; finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din asistență socială; stabilirea imediată a unui calendar de negociere și semnare a Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă; garantarea locurilor de muncă pentru toți salariații din sectorul de negociere colectivă Asistență Socială - membri ai Federației Sanitas din România.