Când profesorul de comportament organizațional Anthony Klotz a inventat termenul „marea demisie” în 2021, a vrut doar să comenteze o tendință, arată un reportaj BBC. Acum, Klotz se întreabă dacă nu cumva a creat, într-o oarecare măsură, o profeție care se autoîmplinește.
Demisia a devenit virală – atât online, cât și în viața reală. În SUA, de exemplu, datele din ianuarie ale Biroului de Statistică a Muncii din SUA au arătat că aproape 49 de milioane de angajați și-au părăsit locul de muncă în 2021 și peste 50 de milioane de angajați și-au dat demisia în 2022, arată G4Media.
Iar unele sondaje arată că mulți dintre cei care nu și-au părăsit locul de muncă încă se gândesc la acest lucru: potrivit datelor LinkedIn dintr-un sondaj efectuat pe 2.000 de angajați, aproape trei sferturi dintre cei din Generația Z și două treimi sau dintre mileniali se gândesc să renunțe în acest an. Generațiile mai în vârstă se gândesc, de asemenea, la demisii, inclusiv 55% dintre Gen Xers și o treime dintre Baby Boomers.
Și, în timp ce angajați care pleacă invocă o mulțime de motive pentru a preda actele – dorința de a avea mai multă flexibilitate, bani sau beneficii, sau de a părăsi o cultură proastă a companiei – există și ideea că demisia naște demisie. Cercetătorii au inventat un efect numit contagiune a cifrei de afaceri pentru a descrie un fenomen în care, odată ce o persoană demisionează, probabilitatea ca și colegii săi să îi urmeze exemplul crește – potrivit unui raport, până la 25%. Având în vedere că cifrele privind demisiile domină titlurile ziarelor, spune Klotz, efectul s-a răspândit rapid în lumea muncii.
Într-un fel, spune Klotz, „factorul coolness” al părăsirii unui loc de muncă poate fi o împuternicire pentru angajați. „Mulți dintre noi s-au simțit un pic neputincioși în anii pandemiei și chiar în anii dinaintea ei”, spune el. „Demisia de la locul de muncă poate fi un moment de împuternicire.”
El continuă: „În timpul relației noastre cu angajatorul, angajatorul are puterea. Avem nevoie de un cec de salariu, așa că suportăm lucrurile pe care angajatorul vrea să le facem, chiar dacă nu vrem să le facem. Odată ce începi să te gândești la demisie, această dinamică a puterii începe să se schimbe. Iar asta este cu adevărat amețitor și atrăgător. Când începi să te gândești: „Nu mai am nevoie de asta. Aș putea face ceea ce a făcut colegul meu și să mă duc să lucrez la această altă organizație’, este un val de putere”.
Acest lucru este tentant, spune Klotz, deoarece „se simte eliberator”. Iar atunci când angajații citesc în mod constant știri despre oameni care demisionează sau chiar văd videoclipuri virale în care aceștia fac acest lucru, spune el, „poate fi dificil să reziști să nu urmezi acest lucru”.
Înainte de viralizarea sa, spune Klotz, „demisia a fost un fel de subiect tabu, ceva pe care îl navighezi în izolare. Era un fel de proces secret. În ultimii câțiva ani a existat acest val de oameni care se simt mai confortabil să vorbească despre asta”.
Dar nu totul este doar o parte bună. Faptul că demisia este la modă poate umbri faptul că părăsirea unui loc de muncă este dificilă pentru mulți oameni.
De exemplu, Klotz spune că unul dintre aspectele negative ale modului în care demisia a devenit publică este că oamenii au impresia că este o decizie destul de rapidă și ușoară. Acest lucru i-ar putea determina să facă un apel la demisie din instinct, în loc să facă o alegere măsurată. Dacă toată lumea o face, pare ușor de făcut, spune Klotz, „când, desigur, este una dintre cele mai importante decizii pe care le poți lua în carieră”.
Caitlin Porter, profesor asistent de management la Universitatea din Memphis, SUA, și coautor al unei recenzii recente de cercetare privind contagiunea cifrei de afaceri, subliniază că discursul privind tendința de a renunța la muncă vorbește rareori despre cât de complicat este de fapt. „Știți cum este să renunți la un angajator? Dacă locuiți într-o zonă metropolitană, poate că există un alt angajator la care ați putea merge, dar dacă nu, poate că de fapt vă mutați familia”, spune ea.
Nici începerea unui nou rol nu este simplă. „Adesea este nevoie de cel puțin șase luni până la un an pentru a te pune la punct și pentru a construi relațiile de care ai nevoie pentru a fi eficient în acel rol”, continuă Porter. „Întreaga ta viață este perturbată. Când ai început un nou loc de muncă, este de fapt una dintre cele mai stresante perioade. Este atât de multă muncă. Este atât de greu”.
Farmecul nou-descoperit al demisiei poate fi, de asemenea, atrăgător pentru persoanele nepotrivite, adaugă Porter. Cei mai predispuși la contagiunea demisiei sunt angajați care sunt mai puțin „înrădăcinați” în locul de muncă – de multe ori angajați mai tineri sau cu „vechime redusă” în alte categorii demografice – care s-ar putea să nu fie cu adevărat în cea mai bună poziție pentru a demisiona.
Și chiar dacă un nou loc de muncă oferă un salariu mai bun, flexibilitate sau alte beneficii, mutarea frecventă poate îngreuna urcarea pe scara ierarhică. Experții spun că, dacă angajații demisionează înainte de a „trebui” – adică dacă au făcut suficient de multe la locul de muncă actual pentru a le fi de folos la următorul, sau cel puțin au stat acolo suficient de mult timp pentru a câștiga o referință solidă – își pot opri cariera.
Deși probabil că a jucat un rol în declanșarea naturii de profil înalt a demisiei, Klotz îi îndeamnă pe angajați să reziste demisiei pentru că este un lucru „cool” în acest moment. Mai degrabă decât să vedeți tranziția de la un loc de muncă ca pe o simplă schimbare, spune el, ar trebui privită ca pe o schimbare majoră de viață – pentru că este una.
„Într-un fel, există o suprapunere între demisie și ruperea unei relații pe termen lung în viața personală”, spune el. „Este complicat, este emoțional și nu știi cu adevărat cum te vei simți până când nu ai trecut peste. Este greu de prezis cum se va termina totul”.
