Guvernul impune reguli mai stricte pentru proiectele imobiliare: Avizul comisiilor pentru monumente istorice devine obligatoriu

Guvernul impune reguli mai stricte pentru proiectele imobiliare: Avizul comisiilor pentru monumente istorice devine obligatoriu
scris 27 ian 2016

Ministrul Culturii va putea emite ordine de declasare a unui monument istoric sau de neclasare în această categorie doar în condițiile în care Comisia Națională a Monumentelor Istorice a propus acest lucru, a decis Guvernul. Executivul urmărește astfel ca, în cazul proictelor imobiliare, un astfel de aviz al comisiilor locale ale monumentelor să nu mai fie doar consultativ, ci obligatoriu.  

"Această modificare se impune pentru că am avut o serie de decizii ale acestor foruri, de până acum, care nu au fost luate în seamă, au slăbit capacitatea lor de a impune aceste decizii și, în consecință, avizul lor a fost considerat mai degrabă consultativ în contextul unei presiuni imobiliare foarte mari și a unor elemente legate de dezvoltarea pieței imobiliare. Acest aviz a ajuns o formalitate și Guvernul dorește să reîntărească rolul acestor comisii, importanța pe care o primesc în contextul de urbanism pe care trebuie să-l decidă", a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul Culturii va putea solicita, totuși, motivat Comisiei Monumentelor Istorice reexaminarea propunerilor formulate în aceste cazuri.

Relația dintre comisiile zonale și direcțiile pentru cultură din teritoriu va fi una similară cu cea dintre Comisia Națională a Monumentelor Istorice și minister.

România, departe de un nou boom imobiliar, fondul locativ din București a crescut cu doar 2% în 5 ani CITEȘTE ȘI România, departe de un nou boom imobiliar, fondul locativ din București a crescut cu doar 2% în 5 ani

Conform legislației în vigoare, avizele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și cele ale comisiilor zonale sunt consultative. Guvernul consideră că astfel, în timp, s-a ajuns la pierderea unor valori culturale, a unor monumente istorice sau părți ale acestora.

Potrivit actului normativ, la nivel local vor fi reorganizate comisiile zonale ale monumentelor istorice, care vor funcționa pe lângă serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ca organisme științifice de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil.

Componența acestor comisii zonale va fi aprobată prin ordin al ministrului Culturii, iar din fiecare comisie vor face parte câte 11 membri, din care cel puțin un arhitect, un arheolog, un istoric de artă și un inginer constructor.

viewscnt
Afla mai multe despre
imobiliare
monumente istorice
aviz
proiecte