Guvernul francez a interzis vânzarea și folosirea artificiilor - populare printre protestatari în timpul recentelor violențe urbane din țară - de către persoane fizice în timpul manifestărilor care vor avea loc de Ziua Națională, sărbătorită la 14 iulie, transmite AFP.
Aceste artificii, care în mod normal pot fi cumpărate de oriunde, au fost "deturnate" de la utilizarea lor de câțiva ani în Franța, unde sunt folosite în special pentru a lovi în forțele de ordine sau a ataca clădiri, arată Agerpres.
Ele au fost folosite la scară largă în timpul celor șase nopți de revolte care au zguduit țara după moartea, la 27 iunie, a tânărului Nahel, în vârstă de 17 ani, ucis de un polițist în timpul unui control rutier în Nanterre, lângă Paris.
De teama unor noi ciocniri în timpul sărbătorii naționale, o hotărâre de guvern publicată duminică în Monitorul Oficial interzice vânzarea artificiilor în zilele de 14 și 15 iulie în care răsună de obicei petarde și artificii în întreaga țară.
"Pentru a preveni riscul unor tulburări grave ale ordinii publice în timpul festivităților din 14 iulie, vânzarea, posesia, transportul și folosirea articolelor pirotehnice și artificiilor sunt interzise până la data de 15 iulie inclusiv pe întreg teritoriul național", se menționează în acest text.
Această interdicție nu se aplică profesioniștilor autorizați sau primăriilor care organizează focuri de artificii de sărbătoarea națională, se precizează în document.
Premierul francez Elisabeth Borne a anunțat, pe lângă interzicerea articolelor pirotehnice, că vor fi desfășurate cu această ocazie mijloace de securitate "masive".
În ultimele zile, poliția a confiscat mai multe transporturi de artificii cu destinație dubioasă, dintre care cel mai important a fost unul de 2,7 tone depistat în apropiere de Rennes (nord-vest).