Livratorii de mâncare din România ai Glovo, Tazz, Bolt, Bringo au fost duși la un curs de educație și siguranță rutieră susținut de Brigada Rutieră București.
Cursul de educație rutieră, organizat de Coaliția pentru Economia Digitală împreună cu Asociația Angajaților Străini din România și cu sprijinul Brigăzii Rutiere a Municipiului București și al Corpului Național al Polițiștilor, a avut ca principal obiectiv familiarizarea lucrătorilor străini cu regulile de circulație pe care trebuie să le respecte în calitate de participanți la trafic.
Participanții au beneficiat de traducere în limba nativă. Seminarul a expus circulația pe mopede, scutere și trotinete electrice sau biciclete. Circulația cu astfel de vehicule este reglementată de legislația rutieră iar cunoașterea regulilor de circulație sporește gradul de siguranță în trafic atunci când livratorii se deplasează pe un astfel de vehicul.
„Astfel de activități de educație rutieră desfășurate de Brigada Rutieră București aduc mai aproape de cetățenii străini, unii nefamiliarizați complet cu regulile de circulație din țara noastră, informații vitale referitoare la siguranța în trafic. În cadrul seminarului abordăm regulile de bază în circulația rutieră și punem accent pe siguranța în trafic, cum ar fi semnalizarea schimbării de mers, încadrarea corectă, semnalizarea intenției sau parcarea corectă. Consider că prin prezentarea susținută astăzi în limba engleză și tradusă în limba nativă am reușit să ducem mesajul mai aproape de acești participanți la trafic”, a declarat Claudiu COSTEA, Comisar de Poliție, Brigada Rutieră a Municipiului București.
Într-un trafic și așa destul de aglomerat siguranța în trafic este esențială. Cunoașterea și respectarea temeinică a regulilor de circulație protejează toți participanții la trafic, indiferent de modalitatea în care se deplasează. Anunțarea autorităților responsabile atunci când are loc un incident în trafic este la fel de importantă, cu atât mai mult când de rapiditatea intervenției depinde viața.
„Este deja al doilea seminar de educație rutieră pe care îl organizăm împreună cu Brigada Poliției Rutiere București. Siguranța rutieră este un element deosebit de important pentru noi iar familiarizarea livratorilor străini cu regulile de circulație din România este esențială. Implicarea în organizarea acestui seminar a Brigăzii Rutiere București evidențiază nivelul de atenție pe care îl acordăm acestui aspect. Ne dorim pe viitor continuarea organizării unor seminarii similare, cu traducere în limba nativă a participanților pentru ca mesajul că poată fi cât mai familiar”, a declarat Cătălin Codreanu, Președintele Coaliției pentru Economia Digitală.
Este important ca pe viitor participarea la astfel de evenimente să se realizeze într-un număr cât mai mare, indiferent de naționalitate.
CITEȘTE ȘI Analiză - Pentru TikTok este momentul adevărului. Sesizată de autoritățile române, Comisia Europeană verifică acuzațiile de interferență electorală ale platformei chineze„Evenimentul desfășurat astăzi a fost dedicat cetățenilor din Sri Lanka. Pentru AASR, este al doilea seminar de educație rutieră organizat în parteneriat oficial cu Brigada Poliției Rutiere a Municipiului București, în baza protocolului semnat în 2024 cu Corpul Național al Polițiștilor București. Acest proiect este comun al AASR și al Brigăzii Poliției Rutiere București, proiect în care se desfășoară evenimente cu predare exclusivă în limba maternă, traducerea în limba maternă fiind asigurată de translator certificat și recunoscut de AASR. Siguranța în trafic este primordială, fapt pentru care AASR lucrează pentru implementarea corectă și integrarea cetățenilor străini în societatea românească. Mulțumim pe această cale Corpului Național al Polițiștilor- Brigada Poliției Rutiere, pentru asigurarea predării legislației rutiere cât și pentru suportul oferit în desfășurarea acestor evenimente”, a declarat Cristian GANEA, Președinte al Asociației Angajaților Străini din România.
Coaliția pentru Economia Digitală reprezintă principalele platforme digitale de transport alternativ Bolt și Uber, principalele platforme digitale de livrare de alimente și alte bunuri Bringo, Glovo și Tazz și platforma de închiriere de trotinete electrice Lime.
CITEȘTE ȘI Trump amenință țările BRICS cu taxe vamale de "100%" dacă vor încerca să submineze dominația dolaruluiAsociația Angajaților Străini din România (AASR) este o entitate non-profit dedicată sprijinirii și integrării imigranților străini în comunitatea românească. Fondată ca răspuns la nevoia acută de protecție și sprijin pentru angajații care vin din diferite colțuri ale lumii în căutarea unei vieți mai bune, AASR se angajează să creeze un mediu de lucru sigur, echitabil și incluziv pentru toți cetățenii străini.