O explozie urmată de un incendiu a avut loc sâmbătă după amiază, la un iaht aflat în Portul Tomis din municipiul Constanța, la fața locului deplasându-se mai multe echipaje de pompieri.
ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, pompierii au fost solicitați să intervină sâmbătă după amiază, în urma unei explozii urmate de un incendiu la un iaht aflat în Portul Tomis din Constanța. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului “Fripis”, ambarcațiunea SAR cu tun de apă și un echipaj SMURD, arată news.ro.
La ora transmiterii acestei știri, pompierii acționează pentru stingerea incendiului.
UPDATE - Pompierii au reușit să stingă incendiul după aproximativ o oră. Flăcările au afectat trei ambarcațiuni, una dintre acestea fiind distrusă în totalitate.
Cel mai probabil explozia a fost cauzată de un scurtcircuit la bateria iahtului, focul extinzându-se apoi și la alte ambacațiuni aflate în apropiere.
Nu au fost înregistrate victime în urma acestui eveniment, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.