Obligația prezentării la medic a adeverinței de la angajator, cu numărul de zile de concediu medical efectuate anterior, pentru a primi un nou concediu medical ar urma să fie eliminată, conform unui proiect legislativ, pe considerentul că actuala legislație este ineficientă, îngreunează procesul și afectează negativ drepturile pacienților.
De ce este important: Legea stabilește acum că pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, asigurații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) să îndeplinească stagiul minim de asigurare necesar; b) să prezinte adeverința eliberată de plătitorul de indemnizații, respectiv, angajator, din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12/24 luni.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
”Condiționarea acordării concediului medical de prezentarea unei adeverințe este ineficientă, deoarece angajatorii pot întârzia sau refuza sã ofere această informație, ceea ce poate duce la întârzieri în acordarea concediului medical sau chiar la refuzul acestuia. În acest sens, cerința prezentării adeverintei de la angajator poate fi considerată o limitare a drepturilor pacienților de a beneficia de recomandările medicale”. arată autorii inițiativei.
Aceștia adaugă că, find o informație lipsită de notorietate, pacienții se prezintă în general la medic farã a avea pregătită respectiva adeverință, find obligați, în virtutea prevederilor legale în vigoare, la cel puțin un drum în plus, dacă nu mai multe, în cazul în care adeverința este completată greșit.

Autorii proiectului mai arată că eliminarea cerinței de prezentare a adeverinței de la angajator ar contribui la menținerea independenței medicilor de a decide asupra zilelor de concediu medical.
”Prin eliminarea acestei cerințe, medicii vor lua decizia de acordare a concediului medical pe baza criiterilor medicale și nu în funcție de informațiile primite de la angajator. Ulterior, în procesul de înregistrare a concediului la angajator, acesta poate fi limitat în corelație cu prevederile legale și completat prin modalitățile legale aflate la dispoziția angajatului”, afirmă inițiatorii proiectului.

Prin urmare proiectul prevede eliminarea obligației prezentării adeverinței eliberată de plătitorul de indemnizații, respectiv, angajator, din care să reiasă numărul de zile de concediu efectuate anterior.

”În aceste condiții, eliminarea cerinței prezentării adeverinței de la angajator ar simplifica procesul de acordare a concediului medical și ar reduce birocrația. Acest lucru ar fi benefic atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul de sănătate în ansamblul său”, mai susțin inițiatorii.