Spațiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli și restricții, în care, de exemplu, clienților le va fi permis să meargă doar pe anumite benzi cu sens unic, semnalizate, păstrând distanța de 2 metri unii de alții la mesele vecine, iar solnițele, meniurile și olivierele vor putea fi transferate de la o masă la alta doar după ce vor fi dezinfectate, conform proiectului de ordin care reglementează condițiile de redeschidere, obținut de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ordinul a fost redactat incluzând data de 9 iulie pentru redeschidere, care trebuie însă să primească și ultimul accept din partea premierului Ludovic Orban. Deocamdată, ultimul termen avansat oficial ca speranță este 15 iulie.
Joi, cum a relatat anterior Profit.ro, reprezentanții proprietarilor de restaurante și guvernanții au decis să formeze o comisie comună care să stabilească regulile de redeschidere a spațiilor interioare, pe lângă terasele deja deschise. Profit.ro prezintă acum regulile convenite.
Astfel, clienții vor putea merge doar pe benzi cu sens unic, semnalizate, păstrând distanța de 2 metri unii de alții, la mesele vecine, ocupanții scaunelor vor păstra aceeași distanță, iar solnițele, meniurile și olivierele vor putea fi transferate de la o masă la alta doar după ce vor fi dezinfectate.
CITEȘTE ȘI INTERVIU Daniel Slăvenie, despre premium în businessLa intrarea în restaurant va fi un "triaj observațional" al clienților, urmând să le fie interzise accesul acelora care dau semne că ar avea infecții respiratorii.
Restaurantele vor organiza "circuite cu sens unic" ce trebuie parcurse de clienți, astfel încât să se minimizeze contactele între ei, de exemplu spre și dinspre toaletă. Se permite transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și al altor obiecte de pe o masă pe alta numai dupa dezinfectie. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă și, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință.
Va fi interzis consumul de produse stând în picioare, cu exceptia meselor dedicate acestui tip de servire, pentru a minimiza circulația clienților în interiorul restaurantului. În unitățile cu plata la casa de marcat vor fi instalate panouri de protecție din plexiglas și va fi încurajată plata cu cardul, fie la casă, fie către personalul de servire.
Este stabilit un număr de maximum 6 clienți care pot ocupa o masă (față de maximum 4 la terase), exceptați de la această regulă fiind membrii de familie. Va fi asigurată respectarea unei distanțe de minimum 2 metri între ocupanții scaunelor meselor alăturate.
CITEȘTE ȘI Obligați să țină interiorul închis, proprietarii de restaurante se simt impulsionați după o discuție cu miniștrii: Cineva i-a luminat brusc; sperăm să ne dea voie să deschidem la 15 iulieÎn funcție de amplasarea meselor se va stabili numărul maxim de locuri care pot fi ocupate în cadrul unității de alimentație publică. Acest număr va fi afișat într-un loc vizibil, la intrare. Ocuparea locurilor se va face cu rezervare anterioară sau cu înscriere în registru la sosire (colectare date de contact pentru minimum o persoană pentru fiecare masă), luând măsuri să se evite aglomerările la intrarea în unitate și să se faciliteze ancheta epidemiologică în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire între clienții localului.
Personalul va purta mască și își va dezinfecta mâinile înainte de fiecare serviciu.
De asemenea, se va asigura o protecție suplimentară a produselor alimentare din vitrinele deschise sau bufete situate în spațiile de servire și consum, limitând accesul clienților la produse și preparate, acestea fiind servite de personal care asistă servirea produselor din vitrine sau bufete. Mesele vor fi dezinfectate după fiecare client/grup, cu produse biocide care necesită un timp minim de contact, avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide.