Bugetul rectificat pe 2018 al Metrorex ar putea include despăgubiri acordate firmei sindicaliștilor de la metroul bucureștean, Sindomet Servcom SRL, pentru spațiile comerciale din stații care vor intra în proprietatea Metrorex la finalul contractului de asociere dintre cele două entități, iar valoarea despăgubirilor poate depăși 2 milioane de lei.
"Valoarea totală a despăgubirii juste și reale a Sindomet Servcom SRL este 2.132.715 lei", a declarat, pentru Profit.ro, directorul general al Metrorex, Dumitru Șodolescu.
Metrorex a anunțat, la finalul lunii iulie, că va organiza o licitație pentru închirierea spațiilor din stațiile de metrou, având în vedere că prezentul contract cu firma sindicatelor, Sindomet Servcom SRL, urma să expire pe 26 septembrie.
Ulterior, în prima parte a lunii august, Sindomet Servcom SRL a dat în judecată Metrorex la Tribunalul București, obiectul procesului fiind "numire lichidator".
Astfel, reclamanta Sindomet Servcom SRL a solicitat instanței: "Să dispuneți numirea unui lichidator al asocierii intervenite în urma Contractului de Asociere în participațiune nr. 94 din 26.11.2003, având în vedere că nu a fost convenită o procedură distinctă de lichidare a asocierii, iar, pe cale de consecință, să dispuneți și instituirea unui drept de retenție asupra spațiilor aduse în asociere, până la stabilirea și plata efectivă a unei juste și reale despăgubiri conform contractului (...)".
Tribunalul București nu a stabilit încă un prim termen în proces.
"Poziția Metrorex SA în raport cu pretențiile Sindomet Servcom SRL este de respingere a cererii de chemare în judecată", a precizat Dumitru Șodolescu.
Contactați de Profit.ro, reprezentanții Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou nu au transmis nicio poziție în această chestiune până în momentul publicării acestui material.
Sindomet Servcom SRL a terminat anul trecut cu un profit net de puțin peste 58.000 lei, la o cifră de afaceri de 5,36 milioane lei, și cu un număr mediu de 48 de angajați. Firma gestionează și unitățile de cazare destinate exclusiv membrilor de sindicat, dintre care cea mai cunoscută este Zamora din Bușteni.
CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea: Am discutat cu mai mulți potențiali cumpărători ai participației noastre la Hidroelectrica, deadline-ul pentru oferte este finalul acestei luni. Nu vom vinde ieftinMinistrul Transporturilor, Lucian Șova, a anunțat, miercuri seară, într-o declarație de presă, că firmele care au avut închiriate spații comerciale la metroul bucureștean în baza unui contract care a expirat au refuzat să părăsească aceste spații, iar în aceste condiții au fost notificate, în urmă cu două zile, în legătură cu faptul că vor fi debranșate de la utilități. Șova reclamă și faptul că Metrorex pierde milioane de lei în favoarea firmei sindicatului care încheie aceste contracte.
"Ceea ce nu spun liderii de sindicat care astăzi practic amenință cu greva este că cea mai dureroasă problemă pe care au ridicat-o întotdeauna la întâlnirile pe care le-am avut este cea legată de expirarea contractului cu spațiile comerciale din stațiile de metrou. Acest contract a fost încheiat în 2003. În 2017, la expirarea sa, AGA a decis organizarea unei noi licitații. Cu toate acestea, în septembrie 2017, aceeași AGA a decis prelungirea acestui contract cu încă un an. Acest an a expirat. Iar în 2018, AGA, pentru că AGA este reprezentată de către Ministerul Transporturilor, a luat decizia de a constata expirarea acestui contract, de evacuare a spațiilor comerciale și de deschidere a unor proceduri competitive, care niciodată nu au fost făcute, în vederea închirierii spațiilor comerciale din metrou. Cu toate acestea, comercianții din stațiile de metrou nu au părăsit spațiile, astfel încât, acum două zile, am luat decizia, împreună cu conducerea Metrorex, de a-i notifica privind sistarea furnizării de utilități, pentru că altfel nu se poate să eliberăm aceste spații și nu putem deschide alte proceduri de licitație" a afirmat Lucian Șova miercuri seară.
Ministrul Transporturilor a prezentat și veniturile pe care Sindomed Servcom, firma sindicatului de la metrou, despre care Șova susține că este condusă de liderul sindical Ion Rădoi, le-a avut de pe urma închirierii spațiilor comerciale, în ultimii patru ani: 2.800.000 de lei, din care partea Metrorex 700.000 de lei în anul 2015, 2.900.000 lei din care 734.000 de lei partea Metrorex în anul 2016 și 3.000.000 de lei, din care 796.000 de lei pentru Metrorex anul trecut.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Leonardo Badea a fost votat de Parlament pentru un nou mandat în fruntea ASF. LISTA noilor membri de conducereÎn ceea ce privește veniturile din chiriile spațiilor comerciale pentru anul acesta, până acum, aceste spații au adus venituri de 2.376.000 de lei, din care Metrorex a primit 855.000 de lei, a precizat ministrul Transporturilor.
"Aceste calcule conduc la următoarele prețuri pe metru pătrat pe an: în 2015 - 495 de lei pe an pe metru pătrat în stație de metrou bucureștean pentru un spațiu comercial, în 2016 - 500 de lei pe an, în 2017 - 521 de lei pe metru pătrat pe an, în 2018 - 409 lei pe metru pătrat pe an. Toate aceste lucruri au condus ca, împreună cu conducerea Metrorex, să adoptăm decizia de a negocia foarte ferm acest nou contract colectiv de muncă pentru că, dincolo de gravele deficiențe pe care le-am constatat în exploatarea spațiilor comerciale, care pot constitui o sursă importantă de venituri pentru Metrorex, este vorba și de mai mult de atât", a mai spus Lucian Șova.
Sindicaliștii Metrorex și angajații au decis, luni, să organizeze o grevă de avertisment de două ore, astăzi dimineață, între orele 04,00 și 06,00, nemulțumirile principale fiind legate de salarii. Sindicaliștii au solicitat conducerii Metrorex o creștere salarială de 42 de procente, însă li s-a oferit 18%, refuzând înțelegerea.
CITEȘTE ȘI Omul de afaceri Petre Badea și Aedificia Carpați, trimiși în judecată pentru cumpărare de influență și evaziune fiscală. Suspiciune: Bani pentru parlamentarConducerea Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM) a anunțat, printr-un comunicat de presă, că organizarea grevei a fost decisă în urma întrunirii în ședință extraordinară a Consiliului general al Uniunii, iar peste 90% dintre salariații Metrorex și-au exprimat anterior opțiunea pentru organizarea grevei de avertisment, fiind parcurse procedurile legale.
Liderul USLM, Ion Rădoi, a transmis presei că în cazul în care nu se vor primi de la managementul Metrorex răspunsuri favorabile la revendicările salariale, după greva de avertisment va urma o grevă generală. În acest caz, chiar dacă vor fi la posturi o treime dintre angajați, conform legiii, ar putea fi afectați 700.000 de călători.
Greva generală ar putea fi declanșată luni, 19 noiembrie, între orele 04,00 și 16,00.
Sursă: https://uslmetrou.ro