EXCLUSIV COS Târgoviște, amendă penală și despăgubiri civile pentru ucidere din culpă și neprotejarea angajaților, după ce un salariat a murit într-un accident de muncă

EXCLUSIV COS Târgoviște, amendă penală și despăgubiri civile pentru ucidere din culpă și neprotejarea angajaților, după ce un salariat a murit într-un accident de muncă
scris 18 mar 2021

Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, a fost găsit vinovat pentru decesul unui angajat într-un accident de muncă survenit în întreprindere în urmă cu peste 8 ani și condamnat de Judecătoria Târgoviște la plata unei amenzi penale în valoare de 125.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

În plus, judecătorii au obligat compania să plătească unui număr de 4 membri ai familiei victimei (soția și 3 copii) despăgubiri în valoare totală de 116.000 euro, acceptându-le acestora mai puțin de o cincime din pretențiile formulate, cifrate la un total de 605.000 euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Hotărârea instanței nu este definitivă și a fost atacată deja cu apel de către COS Târgoviște, care a negat integral acuzațiile și în cursul anchetei procurorilor. Investigația a durat 5 ani, dosarul fiind trimis în judecată în 2017. Compania a invocat la proces și prescrierea răspunderii penale, argument respins de judecători.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
FOTO Emil Cioran, personaj de benzi desenate în Franța CITEȘTE ȘI FOTO Emil Cioran, personaj de benzi desenate în Franța

Inculpat în dosar, cu aceleași acuzații de ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de protecție a muncii, a fost și șeful echipei de muncitori din care făcea parte victima în momentul accidentului, însă acesta a decedat la rândul său între timp, astfel că procesul penal împotriva sa a încetat.

COS Târgoviște, aflat de aproape 8 ani în insolvență, s-a aflat în portofoliul grupului rus Mechel și este controlat în prezent de către offshore-ul cipriot Mazur Investments Ltd., cu peste 86% din acțiuni, administrator special al combinatului fiind rusul Oleg Shvedakov. La data tragicului accident de muncă, 3 august 2012, COS Târgoviște avea încă denumirea Mechel SA.

Potrivit motivării hotărârii primei instanțe, analizată de Profit.ro, victima a decedat după ce a căzut cu capul înainte de pe o platformă a unei mașini de turnat situată la peste 4 metri înălțime și s-a lovit de o conductă de apă, impactul provocând zdrobirea craniului. În acel moment, el făcea curățenie pe platformă, constând în înlăturarea reziduurilor rezultate din procesul de producție, constând mai ales în scoarțe din oțel topit solidificate. Asta în condițiile în care în acea zonă lipseau, pe o porțiune semnificativă, elementele intermediare și bordura balustradei de protecție a platformei, ca mijloc de protecție colectivă, ceea ce l-a expus riscului de cădere în gol de la înălțime.

Hotelieri din Grecia promit turiștilor români că le vor da înapoi o parte din banii pentru testul PCR. Ministrul grec al Turismului vine la București CITEȘTE ȘI Hotelieri din Grecia promit turiștilor români că le vor da înapoi o parte din banii pentru testul PCR. Ministrul grec al Turismului vine la București

"În cazul scoarțelor din oțel topit solidificate provenite din camerele de răcire, (...) acestea sunt scoase manual din camerele de răcire, transportate manual până la marginea platformei din fața oalei de avarie și aruncate, prin spațiile din balustrada de protecție, pe pardoseala din beton a secției. (...) inspectorii ITM. au evidențiat, pe baza actelor și verificărilor efectuate, că (... ...), în timp ce manipula și încerca să răstoarne scoarța de oțel (de circa 50 kilograme – n.r.) peste marginea platformei, aceasta l-a agățat de mâneca stângă de la cămașă și de la mănușa stângă și l-a antrenat în gol pe sub mâna curentă a balustradei, în dreptul porțiunii unde lipseau cele două elemente intermediare și bordura inferioară a acesteia (...)", se menționează în documentul citat.

Conform motivării, de modul "defectuos și riscant" prin care se proceda de obicei la manipularea și îndepărtarea de către lucrători a scoarțelor din oțel de pe platformă, cu aruncarea acestora prin spațiile improprii practicate în balustrada de protecție, aveau cunoștință toți colegii victimei, precum și șefii acestora.

Potrivit unui martor, muncitorii care făceau curățenie "nu au fost atenționați de niciun superior în sensul de a nu lucra în zona unde lipsea balustrada, însă maiștrii le spuneau să nu încerce să desprindă scoarțe mari".

Wallberg Properties livrează primul turn rezidențial din ansamblul XCityTowers din Timișoara și continuă lucrările la alte 148 de unități CITEȘTE ȘI Wallberg Properties livrează primul turn rezidențial din ansamblul XCityTowers din Timișoara și continuă lucrările la alte 148 de unități

"Organizarea activității de curățenie (...) a fost deficitară de mai mult timp, lipsa porțiunilor din balustradă fiind sesizată atât de acesta (șeful de echipă – n.r.), cât și de alți factori de decizie din cadrul societății în cauză, iar abia după producerea accidentului, angajatorul COS Târgoviște SA a luat măsuri pentru asigurarea locului de muncă, în sensul că a montat un tobogan unde s-au aruncat resturile și s-au montat niște balustrade (...). Referitor la lipsa balustradei, expertul a concluzionat că, la un anumit moment în timp, fără a se putea stabili cu o oarecare certitudine momentul respectiv, s-a procedat la crearea unui spațiu mai mare care să nu împiedice, îngreuneze, aruncarea scoarțelor de pe platforma de la cota +4300 la cota 0, prin tăierea cu aparatul oxi-gaz a unor porțiuni din barele balustradei și bordură. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu se poate stabili nici cine a efectuat tăierea barelor din balustradă și respectiv a bordurii și nici cu aprobarea cui, lucrătorii desfășurând în continuare activitatea de curățenie de pe platforma de la cota + 4300, utilizând pentru aruncarea scoarțelor la cota 0 acest spațiu creat în balustradă. (...) Din cele arătate în prezentul raport de expertiză, rezultă că în fapt s-a acceptat desfășurarea activității de curățenie, respectiv de aruncare a scoarțelor, prin acel spațiu creat, prin îndepărtarea din balustradă a unor bare și a bordurii și fără a se lua alte măsuri suplimentare pentru prevenirea căderii lucrătorilor de la înălțime, lucrătorii arătând că acest lucru (spațiul creat) le ușura activitatea. Ca o concluzie a expertului, din declarațiile existente la dosarul cauzei se poate aprecia că lipsa elementelor din balustradă și a bordurii era cunoscută atât de lucrători, cât și de conducătorii locului de muncă, dar pentru că într-un fel le ușura munca lucrătorilor (așa cum rezultă din declarații) se apreciază că s-a acceptat ca activitatea să se desfășoare prin aruncarea scoarțelor la cota 0 prin spațiul creat, spațiul respectiv neavând la data producerii accidentului nici un fel de semnalizare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă și nefiind luată nici o altă măsură de împiedicare a căderii lucrătorilor de la înălțime. (...) Instanța nu neagă faptul că turnătorii erau mulțumiți de situația creată prin lipsa balustradei, probabil chiar ei fiind cei care au întrerupt continuitatea balustradei pentru a putea grăbi procesul de curățenie, însă angajatorul, șefii pe linie ierarhică și mai ales șeful direct – inculpatul persoană fizică – nu trebuiau să permită activitatea în acel mod, fie ea mult mai facilă. Totodată, instanța reține că nu existau instrucțiuni, protocol sau orice regulă scrisă pentru efectuarea curățeniei într-o zonă periculoasă", se mai relatează în document.

Instanța a mai apreciat că societatea COS Târgoviște SA, ca inculpat persoană juridică, "a manifestat o atitudine de negare a săvârșirii faptelor reținute în sarcina sa, însă a avut o atitudine procesuală de cooperare cu organele judiciare, nu are antecedente penale în ceea ce privește nerespectarea măsurilor în protecția și sănătatea în muncă și relevându-se atitudinea de conformare ulterioară, prin măsurile dispuse și cele în curs de realizare, la rigorile normelor de protecție, (...) instanța concluzionează că accidentul de muncă făcând obiectul cauzei, deși este unul tragic, reprezintă un eveniment izolat raportat la amploarea activității acesteia, iar aplicarea pedepsei principale a amenzii penale pentru fiecare dintre infracțiunile deduse judecății (amendă în cuantum total de 125.000 lei – n.r.) va constitui o atenționare serioasă a acesteia, așa încât să asigure pentru viitor preîntâmpinarea unor asemenea incidente, prin respectarea normelor de securitate și sănătate a muncii, totodată fiind aptă să îndeplinească scopul preventiv, educativ și de exemplaritate al sancțiunii penale".

Cu privire la despăgubirile civile solicitate de soția și cei 3 copii ai victimei, de 605.000 euro, instanța a arătat că "ține seama de circumstanțele concrete ale cauzei" și că "daunele morale trebuie stabilite ținând seama de suferințele susceptibil, în mod rezonabil, a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de către inculpată", netrebuind "să constituie o sancțiune excesivă pentru cel care este obligat (să le plătească – n.r.) și nici o sursă de îmbogățire nejustificată pentru cel căruia i se acordă", astfel că a obligat COS Târgoviște să plătească familiei despăgubiri de numai 116.000 euro.

REHAU investește 10 milioane de euro într-un hub regional la Sibiu și își va reloca birourile centrale în București și Cluj. „Avem în vedere mutarea birourilor în oraș.” CITEȘTE ȘI REHAU investește 10 milioane de euro într-un hub regional la Sibiu și își va reloca birourile centrale în București și Cluj. „Avem în vedere mutarea birourilor în oraș.”

Ministerul Economiei ia în calcul, ca posibilă soluție de salvare a Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, și vânzarea prin licitație a activului industrial funcțional al acestuia către un investitor privat, a transmis oficial ministerul, confirmând informația publicată anterior în exclusivitate de Profit.ro, potrivit căreia Guvernul ia în calcul să renunțe la "naționalizarea" activului în contul datoriilor bugetare ale companiei și ar prefera ca societatea să scoată la licitație unitatea de producție de oțeluri pentru construcții, în cadrul procedurii de insolvență, fiind căutați potențiali investitori privați care să cumpere activul și purtându-se discuții preliminare pe acest subiect cu grupul Liberty Steel, deținut de miliardarul indian Sanjeev Gupta, proprietarul fostului Sidex Galați.

Adunarea creditorilor COS Târgoviște fusese convocată în ședință pe 19 ianuarie, pentru a aproba modificarea planului de reorganizare a companiei, modificare care prevede darea în plată a activelor industriale funcționale către stat în contul datoriilor bugetare, însă în cele din urmă ședința a fost amânată, în lipsa avizului Ministerului Economiei. Legislația în vigoare prevede că cererile adresate Fiscului ale companiilor care doresc să dea în plată către stat active funcționale industriale în schimbul ștergerii datoriilor bugetare trebuie însoțite și de un aviz favorabil al ministerului de resort, care în cazul de față este Ministerul Economiei. Avizul nu a fost acordat nici până acum.

După cum a relatat Profit.ro, o firmă controlată de o companie financiară din Polonia cu puternice legături în China, fondată și condusă de un fost funcționar al consulatului polonez din Shanghai devenit ulterior om de afaceri în Republica Populară Chineză, a făcut în toamna anului 2019 o ofertă în valoare de 38,3 milioane euro (tranzacție care ar fi fost fără TVA) pentru achiziția în bloc a activelor operaționale ale COS Târgoviște, mișcare pe care, de altfel, se baza întregul plan inițial de reorganizare a combinatului românesc. Între timp, însă, din cauza unor probleme juridice, legate de contestarea planului inițial de reorganizare, dar și a pandemiei COVID-19, contractul de vânzare-cumpărare cu firma respectivă, Laminorul Danube Metallurgical Enterprise, nu a mai fost încheiat. De asemenea, din aceleași motive, nu s-a materializat nici planul B, care consta în închirierea instalațiilor COS Târgoviște către firma poloneză până la rezolvarea problemelor care împiedicau achiziția.

Acest lucru a dus anul trecut la oprirea producției combinatului, cu spectrul pierderii a peste 1.200 de locuri de muncă. Deocamdată, salariații beneficiază de șomaj tehnic. Din cauza întreruperii activității, COS Târgoviște a terminat anul trecut cu pierderi de peste 62 milioane lei, după profitul net de 140,4 milioane lei din 2019, la o cifră de afaceri de numai 44,6 milioane lei, față de peste 590 milioane lei în anul anterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
cos targoviste ucidere din culpa
cos targoviste accident de munca
cos targoviste deces muncitor
cos targoviste
stergere datorii bugetare cos targoviste
dare in plata active functionale cos targoviste