EXCLUSIV Certificatul verde la muncă - Cu metroul s-ar putea să nu mai mergem, Poliția nu este clar dacă mai răspunde la apel, însă ANAF s-a vaccinat și putem fi siguri că vine după taxe și impozite

EXCLUSIV Certificatul verde la muncă - Cu metroul s-ar putea să nu mai mergem, Poliția nu este clar dacă mai răspunde la apel, însă ANAF s-a vaccinat și putem fi siguri că vine după taxe și impozite

Lacheev | Dreamstime.com

scris 14 ian 2022

O parte importantă dintre instituțiile statului, ministerele, dar mai ales structurile și companiile subordonate acestora și în care se află cea mai mare parte a celor 1,258 milioane de angajați din sectorul public ar înregistra dificultăți cu personalul în cazul în care certificatul verde ar fi introdus la locul de muncă, relevă date analizate de Profit.ro.

De exemplu, dintre cei 120.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (în principal Poliție și Jandarmerie), doar 50% sunt vaccinați. Similar, companii mari, cum sunt CFR Marfă, CFR SA și CFR Călători, au rate de vaccinare în jurul a 50%.

Urmărește-ne și pe Google News

Din datele analizate de Profit.ro, cea mai scăzută rată de vaccinare este înregistrată la Metrorex, de numai 26,3%, în timp ce maximul este la Aeroportul Internațional M.Kogălniceanu Constanța, de 93%. Una dintre instituțiile esențiale statului, ANAF, are o rată de vaccinare ușor peste 70%, semnificativ peste Armată și Poliție.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs CITEȘTE ȘI FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs

Niveluri extrem de reduse ale ratelor de vaccinare, cum este în cazul Metrorex, ridică semne de întrebare privind capacitatea acestor entități de a funcționa în situația introducerii certificatului verde la locul de muncă. Trebuie menționat că Metrorex are un sindicat destul de puternic, care a declanșat de mai multe ori în ultimii ani greve și proteste.

În ultima perioadă, politicienii au discutat tot mai intens posibilitatea introducerii certificatului verde la locul de muncă, în diverse variante, inclusiv cu perioade de tranziție, care să permită într-un anumit termen vaccinarea celor încă neimunizați. Apetitul real al autorităților și partidelor politice pare, însă, redus pentru a adopta o astfel de măsură, nepopulară politic din perspectiva numărului încă foarte mare de nevaccinați, dar și din cauza impactului economic și social pe care l-ar putea avea.

Din situația de mai jos, date transmise de autorități în decembrie, lipsesc unele ministere, iar altele au reufuzat să furnizeze date. Dintre cele care lipsesc sunt foarte importante Ministerul Educației, cu 290.000 de angajați, și Ministerul Sănătății, cu 18.330 de salariați, dar și cu un număr important de spitale în subordine. Alte unități sanitare sunt la autoritățile locale sau, cum este exemplul de mai jos, la alte instituții care au rețea proprie, cum ar fi Ministerul Transporturilor.

Situația din sistemul de sănătate este, cel mai probabil, diversă, după cum arată datele despre cele 15 spitale din rețeaua Ministerului Transporturilor, disponibile la finalul articolului. La Spitalul General CF Brașov, rata de vaccinare este de numai 49,4%, caz în care certificatul verde ar putea genera dificultăți de funcționare, în timp ce alte spitale s-au apropiat cu vaccinare de 90%, printre care și Spitalului General CF Ploiești.

Guvernul vrea să împrumute anul acesta 145,4 miliarde lei, cu mult peste ce a luat în 2021 CITEȘTE ȘI Guvernul vrea să împrumute anul acesta 145,4 miliarde lei, cu mult peste ce a luat în 2021

Un aspect important, ANAF are o rată de vaccinare de peste 70% și capacități de telemuncă, ceea ce asigură că Fiscul va veni să strângă banii indiferent de introducerea sau nu a certificatului verde.

Important: Unele ministere au motivat că nu există bază legală pentru a cere astfel de informații angajaților. Dintre acestea, cel mai important este Ministerul Justiției, care transmite că informațiile privind vaccinarea "fac parte din categoria informațiilor cu caracter medical, iar potrivit art. 21 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, <<toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar și după decesul acestuia.>> De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii."

De asemenea important: Articolul nu este intenționat ca argument în dezbaterea privind vaccinarea, ci prezintă o situație de fapt din instituțiile statului, situație de care autoritățile trebuie să țină cont și în funcție de care trebuie să își adapteze abordarea.

Ministerul Finanțelor și ANAF - circa 70%

Situația privind rata de vaccinare împotriva viruslui SARS-CoV-2 la nivelul Ministerului Finanțelor și al instituțiilor subordonate, se prezintă astfel:

Ministerul Finanțelor, la data de 14 decembrie 2021 (în sediile MF, numărul total al angajaților care lucrează este de 1.478):

  • 69,01% angajați cu scheme complete de vaccinare (1.020 angajați);
  • 2,97% angajați cărora le-a fost administrată prima doză a vaccinului (44 angajati);

La calculul procentelor prezentate nu au fost incluși angajații suspendați
sau detașați;

Agenția Națională de Administrare Fiscală, la data de 19 noiembrie 2021 (numărul posturilor ocupate fiind de 22.403):

  • 70,42% angajați vaccinati (16.018 angajați);
  • 29,58% angajați nevaccinați (6.385 angajați);

Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, la data de 16 noiembrie 2021:

  • 73,81% angajați vaccinați;

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, la data de 18 noiembrie 2021 (numărul posturilor ocupate fiind de 170):

  • 64,12% angajați vaccinati (109 angajați);
  • 1,76% angajați trecuți prin boala care se află în perioada celor 180 de zile și care dispun, la data raportării, de certificat verde (3 angajați);

Oficiul Naționai de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, la data de 17 noiembrie 2021:

  • 65% angajați vaccinati;
  • 10% angajați trecuți prin boală.

Ministerul Finanțelor avea 24.375 angajați în luna noiembrie, conform raportării posturilor ocupate din întreg sistemul public, pe care o furnizează lunar chiar Ministerul Finanțelor.

Ministrul Finanțelor, la Bloomberg - România are șanse bune să încheie anul cu un deficit sub țintă CITEȘTE ȘI Ministrul Finanțelor, la Bloomberg - România are șanse bune să încheie anul cu un deficit sub țintă

MAI (Poliție, Jandarmerie, IGSU, etc) - vaccinare de 50%

"La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, aproximativ 50% din efective au fost vaccinate împotriva COVID- 19 (schema completă)."

În subordinea MAI se regăsesc mai multe instituții, printre care și Poliția Română, Jandarmeria, Poliția de Frontieră, IGSU și Agenția Națională Antidrog.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, MAI are 119.829 angajați.

Un articol publicat de Libertatea la începutul lunii decembrie transmitea că la nivelul structurii centrale a MAI (ministerul), rata de vaccinare era de 71%. Structura centrală are aproximativ 1.100 de angajați. Tot la nivel de structură centrală, articolul menționează o vaccinare de 66% la Ministerul Educației, 60% la Ministerul Agriculturii și 59,6% la Ministerul Muncii.

Ministerul Apărării Naționale - rata de vaccinare a personalului militar și civil este de 63,5%

"La nivelul MApN, rata de vaccinare cu schema completă împotriva COVID-19 este de 63,5%"

Dintre instituțiile subordonate, se remarcă Colegiul Național de Apărare, cu 85,7% și Unitatea de Integrare a Forțelor NATO, cu 85%.

MApN avea în noiembrie 75.739 de angajați, potrivit datelor puse la dispoziție de Ministerul Finanțelor.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

"Din informațiile colectate și din centralizarea datelor primite în urma sondajului privind vaccinarea contra COVID-19 din cadrul instituției noastre, un număr de 213 persoane au declarat că sunt vaccinate cu schema completă. O parte semnificativă din personalul MEAT nu a dorit să comunice această informație, prin urmare nu putem calcula o rată de vaccinare concludentă în acest moment."

Ministerul nu deține informații despre instituțiile subordonate.

Ministerul Economiei are 1.346 de angajați potrivit celor mai recente date ale Finanțelor.

DECIZIE \ CITEȘTE ȘI DECIZIE "Nomazii digitali" vor putea primi viză de lungă ședere și de muncă în România. Condițiile de îndeplinit

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - 76% în minister și 70% la instituții subordonate

"Rata de vaccinare înregistrată la nivelul MCID este de 75,9%. În ce privește rata de vaccinare la nivelul instituțiilor publice coordonate de MCID, aceasta este de 70,4%. Atât în cadrul ministerului, cât și în cadrul instituțiilor coordonate, există și un procent al persoanelor care au trecut prin boală recent și care au recomandarea medicală de a se vaccina după 3-6 luni, conform criteriilor imunologice și epidemiologice"

MCID apare în raportările Ministerului Finanțelor cu 166 de angajați.

Ministerul Culturii nu întreabă angajații

"Ministerul Culturii nu a cerut date de la angajați, atât celor aparținând aparatului central, cât și celor din instituțiile din subordine, referitoare la vaccinarea anti COVID-19. Astfel, am considerat că solicitarea acestor informații ar putea să lezeze dreptul persoanelor de a li se proteja datele cu caracter personal. Conform prevederilor art. 9, alin. (1) din Regulamentul UE 679/2019, menționăm faptul că este interzisă prelucrarea datelor privind sănătatea unei persoane."

Ministerul Culturii avea în noiembrie 156 de angajați în structura centrală, totalul cu instituții subordonate fiind de 406.

Ministerul Energiei - 78% dintre angajați sunt vaccinați, la nivelul aparatului central al ministerului

"La nivelul Ministerului Energiei rata de vaccinare a salariaților împotriva COVID-19 este de aproximativ 78% din totalul angajaților prezenți în cadrul instituției."

Unitățile aflate sub autoritatea Ministerului Energiei sunt entități de sine stătătoare, notează ministerul. 

Potriivt Ministerului Finanțelor, numărul de angajați al Ministerului Energiei este de 332.

Cheltuielile subiective ale acționarilor și administratorilor, în vizorul Finanțelor. Autoritățile vor să strângă mai mulți bani din impozitul pe profit și pe venitul microîntreprinderilor CITEȘTE ȘI Cheltuielile subiective ale acționarilor și administratorilor, în vizorul Finanțelor. Autoritățile vor să strângă mai mulți bani din impozitul pe profit și pe venitul microîntreprinderilor

Ministerul Justiției - informațiile solicitate fac parte din categoria informațiilor cu caracter medical, confidentiale chiar și după decesul persoanei

"Ministerul Justiției nu deține și nu gestionează date referitoare la actul medical în general și nici cu privire la vaccinarea angajaților proprii sau ai instituțiilor subordonate împotriva COViD 19. De altfel, informațiile solicitate fac parte din categoria informațiilor cu caracter medical, iar potrivit art. 21 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, <<toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar și după decesul acestuia.>>

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii."

Ministerul Justiției are 16.824 de angajați, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.

Consiliul Superior al Magistraturii

"La nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, nu deținem informații privitoare la rata de vaccinare a magistraților sau a celorlalte categorii de personal. În ceea ce privește asigurarea funcționării sistemului judiciar după o eventuală impunere a certificatului verde apreciem că o analiză in acest sens nu poate fi efectuată în absența unor date concrete privitoare la rata de vaccinare a personaiului din sistemul judiciar."

Ministerul Afacerilor Externe - nu există temei legal pentru a cere angajaților aceste date

"Ministerul Afacerilor Externe nu deține informații cu privire la numãrul angajaților săi sau din cadrul instituțiilor aflate în subordinea sau în coordonarea MAE care s-au vaccinat, întrucât nu există temei legal pentru colectarea de către MAE a acestor informații și nu există nicio obligație pentru angajați de a informa cu privire la stadiul vaccinării lor."

MAE are, potrivit MInisterului Finanțelor, 1.996 angajați.

Guvernul se pregătește să ia ca dividende cel puțin 75% din profiturile companiilor pe care le controlează. Veniturile nefiscale, estimate la 29 miliarde lei CITEȘTE ȘI Guvernul se pregătește să ia ca dividende cel puțin 75% din profiturile companiilor pe care le controlează. Veniturile nefiscale, estimate la 29 miliarde lei

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - vaccinare de 71% în centrala ministerului. La subordonate variază, de la 26% la Metrorex la 93% la Aeroportul Internațional M.Kogălniceanu Constanța

"La nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii dintr-un număr total de 426 de salariați, 303 sunt vaccinati iar procentul de vaccinare este de 71,12%."

Ministerul Transporturilor apare în raportările Ministerului Finanțelor cu 597 angajați.

Situația companiilor mai mari din subordinea Ministerului Transporturilor

Companie Total
salariați
Vaccinați Procentaj
Compania Națională de
Căi Ferate CFR SA
22.408 10.904 48%
Metrorex 5.057 1.329 26,3%
CFR Marfă 3.366 1.701 50,5%
CFR Călători 11.546 5.264 47%
Autoritatea Feroviară
Română AFER
396 297 75%
Telecomunicații
CFR
655 436 66,56%
Registrul Auto
Român - RAR
1.647 1.027 62,4%
Compania Națională
de Administrare a
Infrastructurii Rutiere
(CNAIR)
7.061 4.013 56,83%
Club Sportiv Rapid 56 31 55,4%
Autoritatea Rutieră
Română - ARR
396 297 75%
Inspectoratul de Stat
pentru Controlul
Transportului Rutier
407 320 78,6%
Aeroclubul României 268 212 80%
Compania Națională
Aeroporturi București
1.388 931 69,1%
Aeroportul Internațional
M.Kogălniceanu
Constanța
263 244 92,8%
Aeroportul Internațional
Timișoara Traian Vuia
229 159 69%
Administrația Română a
Serviciilor de Trafic
Aerian - ROMATSA
1.577 1.287 82%
TAROM 1.310 773 64,2%
Autoritatea Navală
Română ANR
622 466 75%
Administrația Fluvială a
Dunării de Jos Galați
716 572 80%
Administrația Porturilor
Maritime Constanța
927 726 78%

Spitalele din subordinea Ministerului Transporturilor

Situație vaccinării în spitalele din subordinea Ministerului Transporturilor este diversă, variind de la sub 50% la spitalul din Brașov administrat de minister la 88% la spitalul din Ploiești. datele au fost transmise la mijlocul lunii decembrie.

EXCLUSIV Certificatul verde la muncă - Cu metroul s-ar putea să nu mai mergem, Poliția nu este clar dacă mai răspunde la apel, însă ANAF s-a vaccinat și putem fi siguri că vine după taxe și impozite
viewscnt
Afla mai multe despre
certificatul verde
angajat
loc de munca
anaf
metrorex
politia