Grâne curg dintr-o pâlnie pe o barjă de 100 de metri ancorată pe Dunărea cu debit rapid. Charlie Ashby, 64 de ani, negociază într-o română stâlcită transportul de la ferma sa din sud-vestul României spre Constanța, unul dintre cele mai strategice porturi ale Europei, începe povestea unui fermier englez din România, în The Sunday Times.
Nu asta își imagina Ashby, un fermier din Northamptonshire (Marea Britanie), pentru viața lui. Însă în 2007, răsfoind The Sunday Times, a dat peste un anunț de vânzare a unor terenuri în România. Frustrat de tensiunile din familie și inspirat de bunicul său, care plecase în Canada în căutarea unui nou început, Ashby a zburat spre România chiar în acea săptămână.
În câteva luni, avea 650 de hectare pe malul Dunării.
Aproape două decenii mai târziu, terenul său s-a extins la peste 10.000 de hectare – comparativ, o fermă medie britanică are doar 82. Casa pe care a construit-o are vedere spre o piscină și propria vie. La orizont, crestele muntoase marchează granița cu Bulgaria. Are 80 de angajați și primește 1,8 milioane de euro anual din subvenții europene.
Dar acum, la fel ca alți antreprenori străini care au construit afaceri agricole de succes în România, tot ce a realizat este în pericol, din cauza unui val tot mai mare de naționalism românesc și a unei goane corporatiste după teren și apă.
„Pentru prima dată, ca străin aici, încep să clipesc”, spune Ashby.
La sosirea lui, în 2007, „era ca în Vestul Sălbatic,” își amintește. Făcea parte dintr-un grup de vreo 12 fermieri străini – italieni, britanici, spanioli și danezi – atrași de orașul Craiova, din sudul țării, de prețurile scăzute ale terenurilor și de renumitul „cernoziom românesc”, unul dintre cele mai fertile soluri din lume.
Se întâlneau la barul local și discutau ultimele „drame din Deltă”: procese privind terenuri, tensiuni cu comunitatea, secetă persistentă și probleme personale. Mulți, inclusiv Ashby, au trecut prin divorțuri.
„Nu exista un manual pentru asta,” spune el. „M-am simțit ca un fraier ani de zile.”
Riscurile îi dădeau insomnii. Companii rivale l-au amenințat cu violență fizică și l-au dat în judecată pentru achizițiile de terenuri (a câștigat). De multe ori s-a gândit să se întoarcă în Marea Britanie. Ce l-a ținut în România a fost promisiunea apei.
Un studiu al Băncii Mondiale estimează că România are cel mai mare potențial de irigație din Europa. În perioada comunistă, o vastă rețea de canale aducea apa din Dunăre peste câmpiile României, transformând regiunea într-un important producător de fructe și legume. Sistemul s-a degradat de mult, dar cu investiții, mulți cred că România ar putea deveni ceea ce era Ucraina înainte de invazie: grânarul Europei.
Pe terenul lui Ashby, canalele comuniste erau colmatate cu stuf, țevi blocate și stații de pompare abandonate. Pariază că irigarea corespunzătoare îi poate tripla veniturile, așa că a strâns 500.000 de euro pentru refacerea rețelei, iar acum irigă un sfert din cele 10.000 de hectare. În 2024, a obținut producții de porumb de patru ori peste media UE.
La Isolde Farms, în județul Dolj, Charles Ashby a avut în 2023, ultimul an raportat, afaceri de 44, 3 milioane lei și un profit net de 6 milioane lei, cu aproape 70 de angajați.
Și alți fermieri străini au fost la fel de eficienți, spune Adam Oliver, consultant agricol și șeful diviziei est-europene a firmei Brown & Co:
„Au cumpărat terenuri, au construit afaceri aproape de la zero, au fost antreprenoriali și dispuși să-și asume riscuri.”
Fermierii români i-au privit adesea cu ostilitate. Ramona Duminicioiu, mic fermier și președinta sindicatului Eco Ruralis, i-a acuzat de acaparare de terenuri și de „transformarea satelor în ghetouri” pentru că angajează mai puțini oameni decât agricultura tradițională, mai intensivă în forță de muncă, este relatat. Dar pentru Oliver, acești investitori au modernizat agricultura românească și i-au dovedit potențialul.
Acum însă, mizele cresc și tensiunile se amplifică
Companii mari din Emiratele Arabe Unite, Danemarca, India și Germania dețin deja suprafețe vaste în România și vor mai mult. Estimările privind terenul agricol controlat de străini variază între 7,5% și 40%, dar realitatea e imposibil de verificat, întrucât România nu are un registru funciar complet.
„Există un interes în creștere generalizat pentru terenurile agricole românești,” spune Oliver.
Terenul este de patru ori mai ieftin decât în Marea Britanie sau Germania, iar cererea de hrană e în creștere din cauza populației globale în expansiune și a crizelor de apă care afectează producția în alte regiuni.
Iar acest interes exploziv vine exact într-un moment în care climatul politic din România alunecă într-o direcție incertă – una care ar putea pune presiune pe valoarea terenurilor deținute de fermieri străini și care amenință modelul lor de business.
