După două amânări, reforma pensiilor magistraților este din nou pe masa Curții Constituționale

Reforma pensiilor magistraților se află, luni, din nou pe masa Curții Constituționale, după două amânări, judecătorii CCR fiind așteptați să dea un verdict și pe proiectul privind măsurile fiscale, din pachetul doi de redresare a deficitului.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
După două amânări, reforma pensiilor magistraților este din nou pe masa Curții Constituționale

Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu a fost amânată de CCR pentru 20 octombrie, la fel și Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, scrie News.ro

Până în prezent, judecătorii CCR au respins obiecțiile de neconstituționalitate depuse de parlamentarii din Opoziție, pe Legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome și Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății.

Simtel deschide o filială în Suedia CITEȘTE ȘI Simtel deschide o filială în Suedia

De asemenea, legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, care aduce modificări substanțiale condițiilor de pensionare pentru magistrați, a fost atacată la CCR de Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis, în 4 septembrie, să sesizeze CCR cu privire la legea care modifică regimul pensiilor, decizia fiind luată cu unanimitate.

”Prin votul exprimat, judecătorii instanței supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independența justiției și statutul constituțional al magistraturii. Independența justiției nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiție fundamentală a democrației și a statului de drept”, arăta ICCJ, într-un comunicat de presă. Instanța supremă consideră că legea care modifică pensiile judecătorilor și procurorilor ”încalcă nu mai puțin de 37 de decizii obligatorii ale Curții Constituționale și numeroase principii fundamentale ale statului de drept”.

”Principalele motive de neconstituționalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenței justiției, al securității juridice, al legalității și neretroactivității legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare rațională și obiectivă, nesocotirea unor obligații legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituționale substanțiale referitoare la condițiile în care guvernul își poate asuma răspunderea, precum și a numeroase decizii obligatorii ale Curții Constituționale, cât și normele de tehnică legislativă”, se arăta în documentul citat.

OPINII POLITICE DESPRE CONSECINȚELE UNEI DECIZII DE NECONSTITUȚIONALITATE A LEGII REFERITOARE LA PENSIONAREA MAGISTRAȚILOR

Premierul Ilie Bolojan a vorbit, la începutul acestei luni despre ideea unei demisii în urma unei eventuale decizii de neconstituționalitate a legii care modifică pensiile magistraților. „Dacă se va pune o astfel de problemă vreodată, voi anunța eu această situație, dar nu se pune o astfel de problemă în momentul de față”, a spus Bolojan.

Un nou test de sânge ar putea ajuta la diagnosticarea a peste 50 de tipuri de cancer CITEȘTE ȘI Un nou test de sânge ar putea ajuta la diagnosticarea a peste 50 de tipuri de cancer

Întrebat dacă mai ia în calcul demisia în situația în care CCR declară neconstituțională legea care modifică pensiile judecătorilor și procurorilor, premierul Ilie Bolojan a răspuns: „Să știți că eu nu am spus asta, am spus că în condițiile în care vii cu proiecte de lege importante care nu sunt validate, ai o problemă de legitimitate de a lua alte măsuri. Dar dacă se va pune vreo astfel de problemă vreodată, voi anunța eu această situație, dar nu se pune o astfel de problemă în momentul de față” .

Bolojan s-a declarat optimist că decizia CCR va fi una în urma căreia actul normativ va intra în vigoare.

Președintele Nicușor Dan, susține că premierul Ilie Bolojan nu ar trebui să demisioneze din funcție dacă legea privind pensiile magistraților va pica la Curtea Constituțională, el apreciind că actuala coaliție va funcționa cel puțin un an sau doi.

Întrebat dacă premierul ar trebui să plece din funcție dacă legea privind pensiile magistraților va fi respinsă de CCR, Nicușor Dan a răspuns, luni, pentru stirileprotv.ro. că ”nu este cazul unei demisii” și că i-a transmis acest lucru premierului Bolojan.

”Dreptul nu este o știință exactă. Există interpretări, pentru că dreptul folosește limbajul comun, iar în limbajul comun există ambiguități, în textele de lege există ambiguități, în Constituție există interpretări care pot să fie diferite. N-a fost o reavoință”, a afirmat Nicușor Dan.

Armonia om-natură, regăsită la Vața Băi VIDEO CITEȘTE ȘI Armonia om-natură, regăsită la Vața Băi VIDEO

Și președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu orice propunere a Guvernului sau a politicienilor este obligatoriu să fie constituțională. ”Atunci nu mai avem Curte Constituțională”, crede Grindeanu, adâugând, de asemenea, că nu trebuie să pice Guvernul de fiecare dată când CCR respinge o lege.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor spune că va fi o discuție în coaliție, dacă CCR respinge reforma pensiillor magistraților, el arătând că în privința legitimității morale, acolo vor avea o problemă, fiindcă a fost singura inițiativă care, cel puțin până acum, înseamnă o reformă mai profundă. ”E greu să mergi în fața oamenilor și să știi că punem povară pe toată societatea, dar o clasă privilegiată nu poate fi atinsă în niciun fel, niciodată de nimic”, a mai spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0890 +0.00010.00 %
1 USD4.3632 +0.0143+0.33 %
1 GBP5.8595 +0.0179+0.31 %
1 CHF5.5040 -0.0056-0.10 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite