Prejudiciul se ridică la aproape 1,5 milioane de lire sterline. Sumele de bani obținute în acest mod au fost virate în conturile bancare deținute sau controlate de persoanele cercetate, fiind ulterior transferate succesiv în alte conturi bancare sau retrase în numerar de la ATM.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au anunțat, miercuri, că procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a două persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, fraudă informatică în formă continuată prevăzută și spălarea banilor în formă continuată, scrie News.ro.
”Acuzația adusă celor doi inculpați privește faptul că în perioada septembrie 2023 – ianuarie 2025 au accesat fără drept conturile „Government Gateway” (conturi personale pentru colectarea taxelor și alocațiilor pentru copii puse la dispoziție de Guvernul britanic cetățenilor britanici și persoanelor cu drept de rezidență)în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), fiecare inculpat obținând în mod fraudulos de la autoritățile britanice suma de 495.040,13 lire sterline, respectiv 921.467,3 lire sterline”, au afirmat procurorii.
Ei au menționat că acțiunile celor două persoane au constat în înregistrarea la Agenția Fiscală a Marii Britanii și în aplicația de returnare de taxe de tip ”PAYE” (pay as you earn) a unor angajatori fictivi, înregistrarea unui număr mare de persoane fizice pentru un cont fiscal personal, solicitări frauduloase de rambursări legate de impozitul pe venit și alte impozite.
”Sumele de bani obținute în mod fraudulos de la Agenția Fiscală a Marii Britanii au fost virate în conturile bancare deținute sau controlate de persoanele cercetate, fiind ulterior transferate succesiv în alte conturi bancare sau retrase în numerar de la ATM. Pentru identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă necesare probării activității infracționale, în cauză a fost încheiat un Acord european de cooperare cu autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, prin intermediul EUROJUST”, a mai transmis sursa citată.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsura arestării preventive dispuse față de inculpați, precum și a măsurilor prin care au fost indisponibilizate bunurile mobile și imobile, precum și sumele de bani aparținând celor două persoane până la recuperarea prejudiciului.
















