Doi angajați ai ANAF, din cadrul unor Direcții Antifraudă Fiscală, trimiși în judecată pentru înșelăciune și uz de fals, după ce au folosit diplome de studii falsificate pentru a promova în funcții

Doi angajați ai ANAF, din cadrul unor Direcții Antifraudă Fiscală, trimiși în judecată pentru înșelăciune și uz de fals, după ce au folosit diplome de studii falsificate pentru a promova în funcții
scris 2 nov 2023

Doi angajați ai ANAF – unul de la Direcția Regională Antifraudă Fiscală Alexandria, celălalt din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București - au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni de înșelăciune și uz de fals după ce au folosit diplome de studii falsificate pentru a promova în funcții.

În cazul angajatului de la Teleorman, transferul pe o funcție superioară nu a fost făcut, întrucât funcționarii de la resurse umane au remarcat că diploma depusă este falsă. În schimb, angajatul ANAF București a încasat ilegal 189.536 lei folosindu-se de acte false de studii pentru a promova în funcție, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO CONFIRMARE Cel mai mare lanț de restaurante din Bulgaria intră în România CITEȘTE ȘI FOTO CONFIRMARE Cel mai mare lanț de restaurante din Bulgaria intră în România
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Funcționarul din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București a fost deferit justiției sub acuzațiile de înșelăciune în formă continuată și uz de fals în formă continuată după ce, în ultimii trei ani, a folosit o diplomă falsă, susținând că este absolvent al ASE București.

„În perioada 03.12.2020 - iunie 2023, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul i-a indus în eroare pe funcționarii publici din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală-Serviciul Coordonare Control Produse Energetice, Direcția Operațiuni Vamale Import - Export și Produse Accizabile, cu prilejul formulării cererii de transfer în funcția publică de execuție vacantă de inspector clasa I grad profesional superior din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că acesta deține titlul de economist, absolvent al Facultății de Economia și Gestiunea Producției Agricole și Alimentare, din cadrul Academiei de Studii Economice București, în profilul Economic, specializarea Economia și Gestiunea Producției Agroalimentare, promoția 2001, utilizând drept mijloace frauduloase înscrisuri oficiale falsificate, respectiv diploma de licență presupus a fi emisă de Ministerul Educației Naționale și diploma de licență «Duplicat» presupus a fi emis de către Ministerul Educației și Cercetării, în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste, reprezentând venituri salariale aferente funcției în care a cerut transferul, cu consecința producerii unei pagube în valoare totală de 189.536 lei, reprezentând venituri nete încasate necuvenit”, se arată în documentele procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care au instrumentat acest dosar.

Al doilea inculpat a încercat să promoveze pe o funcție superioară în cadrul Direcției Antifraudă Fiscală Alexandria, folosind o diplomă falsificată și susținând că este absolvent al unei universități private. El nu a reușit să promoveze, întrucât angajații de la resurse umane au avut suspiciuni cu privire la veridicitatea diplomei de studii. Funcționarul este cercetat pentru tentativă la înșelăciune și instigare la uz de fals.

VIDEO&FOTO ANPC a controlat din nou sute de magazine Lidl din toată țara și a aplicat amenzi. Închideri ale unor magazine. ”Ciupitul la cântar a devenit o formă de comerț!\ CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO ANPC a controlat din nou sute de magazine Lidl din toată țara și a aplicat amenzi. Închideri ale unor magazine. ”Ciupitul la cântar a devenit o formă de comerț!"

„La data de 08.07.2022, cu prilejul formulării unei cereri de transfer în funcția publică de inspector clasa I grad profesional superior din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, inculpatul a încercat să-i inducă în eroare pe funcționarii publici din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că inculpatul deține titlul de economist, absolvent al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir București, în domeniul Administrării Afacerilor, specializarea Managementul Afacerilor, promoția 2004, utilizând drept mijloace frauduloase înscrisuri oficiale falsificate, respectiv diploma de licență presupus a fi emisă la data de 16 octombrie 2005 de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, și suplimentul la diploma de licență, în scopul obținerii de foloase patrimoniale, reprezentate de salariul cuvenit funcției în care a cerut transferul, fără a se produce o pagubă, întrucât funcționarii publici din cadrul departamentului de resurse umane au sesizat caracterul fals al înscrisurilor depuse”, informează, joi, procurorii Parchetului de e lângă Judecătoria Sectorului 1.

În perioada iulie-septembrie 2022, a determinat un terț să depună la finalul lunii septembrie 2022, în numele său, la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Organizare și Resurse Umane, diploma falsă.

Dosarul în care cei doi funcționari sunt cercetați penal va fi judecat la Judecătoria Sectorului 1 București

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
proces