DNA a cerut condamnarea Arhiepiscopului Tomisului la închisoare cu executare

DNA a cerut condamnarea Arhiepiscopului Tomisului la închisoare cu executare
scris 22 mai 2019

DNA a cerut, miercuri, condamnarea Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, judecat pentru că ar fi obținut ilegal fonduri europene, la închisoare cu executarea, solicitând instanței ca pedeapsa să fie orientată spre maximul prevăzut de lege. Avocata Maria Vasii a cerut achitarea clientului său, iar Arhiepiscopul a spus că faptele din rechizitoriu nu există. Curtea de Apel Constanța a amânat pronunțarea pentru data de 29 mai, decizia instanței nefiind definitivă.

Elis Pavaje, liderul pieței de pavaje din România, mizează pe o creștere cu 10% a cifrei de afaceri în acest an CITEȘTE ȘI Elis Pavaje, liderul pieței de pavaje din România, mizează pe o creștere cu 10% a cifrei de afaceri în acest an
Urmărește-ne și pe Google News

Ultimul temen în dosarul în care Arhiepiscopul Tomisului a fost judecat că ar fi obținut ilegal fonduri europene a avut loc miercuri la Curtea de Apel Constanța, scrie News.ro.

Procurorul DNA de ședință a solicitat instanței condamnarea Înalt Prea Sfințitului Teodosie la închisoare cu executare, iar pedeapsa să fie orientată către maximul prevăzut de lege. De asemenea, procurorul a solicitat ca pentru Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrișor Malaxa pedepsele să fie orientate către jumătatea prevăzută de lege, pentru Gheorghe Nadoleanu și Stere Beca să fie mai reduse, dar tot condamnare la închisoare, în timp ce Aurelian Ștefan să primească o condamnare cu suspendare pentru fapta sa.

VIDEO&FOTO Surpriză pentru un turist care a închiriat o casă în Amsterdam prin Airbnb CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Surpriză pentru un turist care a închiriat o casă în Amsterdam prin Airbnb

De asemenea, DNA a mai cerut ca Arhiepiscopul Tomisului să achite și prejudiciul din acest dosar, care se ridică la aproximativ 1,3 milioane de lei.

Apărătoarea Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Maria Vasii, a solicitat instanței achitarea clientului său. Avocatul a menționat că Arhiepiscopia Tomisului nu a fost notificată de către APIA că ar fi fost vreo neregulă cu acele suprafețe pentru care au fost cerute fonduri europene. Vasii a menționat că aducerea acestor acuzații clientului său este forțată. Ea a mai cerut și respingerea pretențiilor civile din acest dosar.

De asemenea, Înalt Prea Sfințitul Teodosie a spus în cuvântul său final în fața instanței că faptele din rechizitoriu nu există și că solicită judecătorului cauzei să procedeze în consecință. “Nu mă simt incriminat de nicio acuzație din rechizitoriu”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.

Totodată, avocații celorlalți inculpați au cerut instanței achitarea clienților lor.

FOTO Electrica a construit o linie subterană de 1 km la Șumuleu Ciuc special pentru ca Papa să poată țină o slujbă la o mănăstire franciscană CITEȘTE ȘI FOTO Electrica a construit o linie subterană de 1 km la Șumuleu Ciuc special pentru ca Papa să poată țină o slujbă la o mănăstire franciscană

Judecătorul Cristian Deliorga a decis amânarea pronunțării pentru data de 29 mai.

Hotărârea Curții de Apel Constanța nu va fi definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorii DNA Constanța au dispus trimiterea în judecată a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Astfel, în urmă cu 3 ani, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost pus sub control judiciar pentru luare de mită și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, fiind acuzat că, în perioada 2010-2016, a folosit și prezentat declarații false către APIA pentru a primi fonduri europene de peste 1,3 milioane de lei. De asemenea, prelatul este acuzat că a luat mită 500 de euro de la o persoană.

FOTO Google lansează un nou site pentru turiști. Serviciile oferite călătorilor CITEȘTE ȘI FOTO Google lansează un nou site pentru turiști. Serviciile oferite călătorilor

În perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, ar fi folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) pentru a primi fonduri europene.

”În declarațiile prezentate la APIA, inculpații au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafețe agricole având categoriile de folosință «vii pe rod cu struguri pentru vin»/«vii pe rod cu struguri nobili pentru vin», în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi”, arată DNA.

Potrivit procurorilor, ”un alt aspect fals prezent în cuprinsul declarațiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) și cerințele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației și pentru activitatea agricolă pe care o desfășoară”.

Faptele ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plățile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei).

DNA mai arată că, în primăvara anului 2016, IPS Teodosie ar fi primit 500 de euro de la o persoană, pentru a dispune ”ca persoana în cauză să primească remunerație legală pentru activitatea pe care o desfășura într-o parohie”.

viewscnt
Afla mai multe despre
dna
arhiepiscopul tomisului