Câți străini sunt angajați în România? Doar 1% dintre persoanele care lucrează cu contract de muncă nu sunt cetățeni români

Câți străini sunt angajați în România? Doar 1% dintre persoanele care lucrează cu contract de muncă nu sunt cetățeni români
scris 17 sep 2021

Străinii reprezintă 1,1% dintre angajații din România, potrivit calculelor Profit.ro, cei din afara UE, SEE sau Elveția, având o pondere de numai 0,84% din total. Numărul acestora este destul de redus, în contextul în care autoritățile au aprobat în fiecare an aducerea de noi contingente de câteva zeci de mii de angajați. Recent, Guvernul a adoptat o hotărâre, anunțată anterior de Profit.ro, prin care este dublat numărul avizelor acordate muncitorilor străini. La finele anului trecut, Guvernul Cîțu a revizuit estimările pentru 2021 și a stabilit un contingent mai mic, de 25.000 de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă. Executivul pregătise majorarea cu 10.000 a contingentului de lucrători străini, dar acum numărul a fost stabilit la un total de 50.000 de lucrători.

La mijlocul acestu an, numărul de cetățeni străini salariați cu contracte active se situa la 60.702. Aceștia aveau 63.869 contracte active.

Urmărește-ne și pe Google News

Dintre cei 60.702 angajați cetățeni străini, 13.714 provin din alte state membre UE, din Spațiul Economic European (SEE, SEE include statele UE plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia) sau din Elveția.

În contextul în care România nu are un nivel al salariilor care să atragă forță de muncă din UE, SEE sau Elveția, cei mai mulți străini angajați sunt din alte state. Astfel, 46.988 persoane, cu 49.223 contracte de muncă, provin din afara UE, SEE sau Elveția.

De ce este important: România a pierdut masiv forță de muncă în ultimele decenii, multe persoane optând să plece din țară pentru venituri mai mari și un nivel de trai mai ridicat în țările UE din vestul Europei. În contextul în care plecarea unei părți importante a forței de muncă (în martie erau 5,59 milioane de angajați, cu 6,5 milioane de contracte active) pune presiune pe sistemul de protecție socială, pensii și sănătate, dar limitează și dezvoltarea economiei, aducerea de forță de muncă din afara țării poate reprezenta o soluție.

România, al șaptelea producător de cartofi din Uniunea Europeană. La suprafața cultivată, România ocupă locul 4, cu 10% din totalul UE CITEȘTE ȘI România, al șaptelea producător de cartofi din Uniunea Europeană. La suprafața cultivată, România ocupă locul 4, cu 10% din totalul UE

Pentru 2019, Guvernul a majorat numărul de avize pentru muncitori străini de la 20.000 la 30.000, iar pentru anul 2020 a menținut același plafon. Guvernul Orban se pregătise să înghețe plafonul și să aloce tot 30.000 de permise de muncă pentru străini în 2021, dar decizia a fost revizuită iar Guvernul Cîțu a stabilit un prag de 25.000 de permise.

Între timp, pentru a diminua din deficitul de forță de muncă, Parlamentul a decis că angajatorii sunt exceptați de la obligația obținerii avizului de angajare în cazul angajării cetățenilor din Republica Moldova, Ucraina și Republica Serbia, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic. Drept urmare, cetățenii acest state, care doresc să intre pe teritoriul României în scopul desfășurării de activități lucrative, pot solicita viza de lungă ședere pentru angajare în muncă fără a fi necesară prezentarea copiei avizului de angajare.

Potrivit informațiilor transmise de către Inspectoratul General pentru Imigrări, în cazul contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă pentru anul 2020, stabilit la 30.000 de lucrători, până la sfârșitul anului 2020 au fost eliberate 27.258 avize de angajare, adică 90,8% din total.

Totodată, din contingentul de 25.000 de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă pentru anul 2021, până la data de 30 iunie 2021 la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări au fost eliberate un număr de 14.066 avize de angajare (reprezentând 56,3% din total), fiind, totodată, în curs de soluționare un număr de 2.122 de solicitări pentru eliberarea avizelor de angajare, ceea ce, cumulat, ar conduce la aproape 65% din pragul aprobat pentru anul în curs.

Potrivit informațiilor furnizate de către aceeași instituție, în cursul anului 2020 s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului de solicitări pentru eliberarea avizelor de angajare (cu aproximativ 5.000 de cereri mai puțin fată de anul 2019), iar în primul semestru al anului 2021 s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de cereri (27,8%) prin raportare la perioada similară a anului 2020 (20.084 față de 15.720).

Poziția externă a României nu arată bine la jumătatea anului CITEȘTE ȘI Poziția externă a României nu arată bine la jumătatea anului

Potrivit datelor furnizate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, dacă în perioada ianuarie-mai 2020 numărul locurilor de muncă vacante declarate de angajatori era de 156.085, pentru aceeași perioadă a anului 2021 numărul total de locuri de muncă vacante este de 160.405 (în creștere cu 2,77% față de perioada similară din anul 2020), din care 29.995 locuri de muncă vacante comunicate în mod repetat de către angajatori.

Prin urmare, Guvernul pregătise suplimentarea, pentru anul 2021, cu 10.000 de locuri a contingentului de lucrători nou - admişi pe piaţa forţei de muncă din România. Numărul de muncitori străini care ar putea fi admiși în România în acest an ar fi ajuns astfel la pragul de 35.000. Acum, însă, conform hotărârii de majorare a numărului de avize ce pot fi emise pentru străini, Guvernul a decis dublarea numărului de noi muncitori străini admiși în țara noastră în 2021. Astfel, este suplimentat cu 25.000 cele 25.000 de avize stabilite deja, ajungându-se astfel la un total de 50.000 de avize de muncă pentru străini anul acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
angajati
angajati straini
forta de munca