Aproape jumătate dintre români sunt supraponderali, unu din zece este obez și doar 9% fac sport

Aproape jumătate dintre români sunt supraponderali, unu din zece este obez și doar 9% fac sport
scris 5 ian 2016

Peste 46% dintre românii adulți sunt supraponderali, 9,3% suferă de obezitate, doar 9,2% fac sport săptămânal, jumătate nu merg la medic, 19,6% din populația de peste 15 ani și peste fumează zilnic și 18,7% consumă băuturi alcoolice cel puțin o dată pe săptămână, sunt rezultatele unui sondaj privind starea de sănătate a românilor realizat de Institutul Național de Statistică. Cu toate acestea, 76,6% dintre români consideră că au o starea de sănătate bună sau foarte bună.

Pe sexe, 54,1% dintre bărbați sunt supraponderali și 9% suferă de obezitate, iar la femei 39% sunt supraponderale și 9,7% suferă de obezitate.

Urmărește-ne și pe Google News

Persoanele care suferă de obezitate sunt mai frecvente la orașe (10% comparativ cu 8,5% în rural), iar cele care sunt supraponderale au o pondere mai mare în mediul rural (48,3% față de 44,8% în mediul urban). 

”Din totalul populației de 6 ani și peste doar 9,2% au declarat că fac săptămânal sport sau diverse activități fizice recreative în timpul liber. Cele mai multe persoane care realizează astfel de activități sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani (41,4%) și tinerii de 15-24 ani (19,6%). După această vârstă, ponderea persoanelor care fac sport în timpul liber scade semnificativ, de la 7,3% la grupa de vârstă 25-34 ani, la 0,1% la persoanele de 75 de ani și peste”, potrivit INS.

Din populația de 15 ani și peste, 57,2% a consumat băuturi alcoolice în ultimele 12 luni precedente interviului, iar 19,2% nu a consumat niciodată alcool. Bărbații au consumat alcool în proporție mult mai mare decât femeile (72,6% față de 42,8%). Cei mai mulți consumatori de băuturi alcoolice se regăsesc în rândul persoanelor de sex masculin din grupa de vârstă 45-54 ani (83,9%). Din populația rezidentă de 15 ani și peste 18,7% au consumat frecvent băuturi alcoolice (cel puțin o dată pe săptămână).

Topul modificărilor din noul Cod Fiscal: Scade TVA, dar crește povara taxării pentru micile afaceri CITEȘTE ȘI Topul modificărilor din noul Cod Fiscal: Scade TVA, dar crește povara taxării pentru micile afaceri

Un sfert din populația de 15 ani și peste fumează (39,2% din bărbați și 12,4% din femei). Dintre persoanele care fumează 19,6% fumează zilnic (31,8% din bărbați și 8,2% din femei). O persoană care fumează zilnic consumă, în medie, 13 țigări pe zi, persoanele de sex masculin fumând, în medie 13,5 țigări pe zi, iar persoanele de sex feminin, în medie, 11,1 țigări pe zi.

Cu toate acestea, 76,6% din populație consideră că au o starea de sănătate bună sau foarte bună (80,9% dintre bărbați, respectiv 72,6% dintre femei).

Majoritatea persoanelor tinere au declarat o stare de sănătate bună și foarte bună, dar mai puțin persoanele de 65-74 ani (31,6%) și cele de 75 și ani și peste (14,2%).

În același timp, una din patru persoane suferă de cel puțin o boală cronică sau are o problemă de sănătate de lungă durată, o pondere mai mare fiind întâlnită în rândul femeior (29,9%) față de bărbați (21,8%). În mediul rural ponderea persoanelor care suferă de o boală cronică sau o problemă de sănătate de lungă durată (24,9%) este mai mică decât cea a persoanelor din mediul urban (26,8%).  

Cele mai frecvente boli cronice declarate de persoanele în vârstă de 15 ani și peste sunt: hipertensiunea arterială (întâlnită la 17 persoane din 100), afecțiunile zonei lombare (11 persoane din 100), afecțiunile zonei cervicale (6 persoane din 100) și diabetul zaharat (5 persoane din 100).

Copiii sub 15 ani sunt într-o măsură mai mică afectați de boli cronice (4,6%), cele mai frecvente fiind alergiile (exclusiv astmul alergic), bronșita cronică, boala pulmonară obstructivă sau emfizemul.

Cinci copii din 1.000 suferă de anomalii congenitale osteo-articulare, iar doi copii din 1.000 au anomalii congenitale cardio-vasculare.

2015 în servicii medicale: Cea mai mare tranzacție din istoria pieței, achiziții și deschideri de clinici CITEȘTE ȘI 2015 în servicii medicale: Cea mai mare tranzacție din istoria pieței, achiziții și deschideri de clinici

Din totalul populației rezidente de 15 ani și peste, 7,7% au declarat că au dificultăți în realizarea activităților zilnice de îngrijire personală. Gradul de limitare variază odată cu vârsta, astfel că 17% din persoanele de 65-74 ani și 42,1% din persoanele de 75 ani și peste au unele dificultăți în realizarea, fără ajutor, a activităților de îngrijire personală sau nu le pot face deloc. 

Mai puțin de jumătate (47%) din populația rezidentă a apelat, cel puțin o dată, la medicul de familie sau la un medic de medicină generală în ultimele 12 luni precedente interviului, efectuând în medie 3,7 consultații, iar 3,6% din populația rezidentă nu a apelat niciodată la un medic de familie sau la un medic de medicină generală.  

Medicii specialiști (inclusiv chirurgi) au consultat 16% din populație în decursul ultimelor 12 luni precedente interviului.

Femeile au solicitat într-o măsură mai mare decât bărbații o consultație unui medic specialist (18,7% față de 13,2%), ca și persoanele din mediul urban (18,2% dintre acestea față de 13,6% dintre persoanele din mediul rural).

Un sfert din populația țării nu a solicitat niciodată o consultație unui medic specialist. O persoană care a apelat la medicul specialist a primit, în medie, 2,3 consultații (2,4 consultații în mediul urban și  2,2 consultații în rural).

Stomatologii sunt vizitați și mai rar, doar 15,8% din populația de 3 ani și peste au efectuat cel puțin o vizită la cabinetul unui medic stomatolog sau ortodont (11,7% în mediul rural și 19,3% în urban). 13% din populația rezidentă de 3 ani și peste nu a apelat niciodată la medicul stomatolog sau ortodont (8,5% în mediul urban și 18,2% în rural).

În ceea ce privește medicația, în cele două săptămâni precedente interviului, 20,3% din populația a utilizat medicamente prescrise de un medic (24,1% femei și 16,4% bărbați). Populația rezidentă din mediul urban a utilizat în proporție de 21,6% medicamente prescrise de un medic, față de 18,9% din populația rezidentă în mediul rural.  Începând cu vârsta de 35 de ani principala cauză pentru care populația a luat medicamente prescrise a fost tensiunea arterială ridicată, aceasta fiind menționată în proporție de 34,2% de persoanele de 35-44 ani, de 52,1% de persoanele de 45-54 ani, 62,0% de persoanele de 55-64 de ani, ajungând la 72% la persoanele de 75 de ani și peste. 

Piața farma în 2015: ieftinirea medicamentelor, ultimul an al Europharm Brașov, tranzacții internaționale cu efecte locale CITEȘTE ȘI Piața farma în 2015: ieftinirea medicamentelor, ultimul an al Europharm Brașov, tranzacții internaționale cu efecte locale

În aceeași perioadă de referință, medicamentele neprescrise de un medic au fost utilizate de 14,8% din populație (11,2% din bărbați și 18,3% din femei).  Cea mai mare parte a populației care a recurs la medicamente neprescrise a utilizat aceste medicamente pentru răceală, gripă sau dureri de gât (48,1%), dureri de cap sau migrene (38,5%) și vitamine, minerale etc. pentru fortificarea organismului (36,8%). 

viewscnt
Afla mai multe despre
români
stare de sănătate
sondaj
ins
obezitate