Radu Dimofte, unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri, lansează o nouă emisiune de obligațiuni de 1 milion euro pentru IFN-ul Extra Finance

Radu Dimofte, unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri, lansează o nouă emisiune de obligațiuni de 1 milion euro pentru IFN-ul Extra Finance
scris 4 iul 2017

Omul de afaceri Radu Dimofte a ieșit în acest an, pentru a patra oară, în piață, pentru a atrage împrumuturi de la firme și investitori privați pentru IFN-ul Extra Finance. Suma pe care speră că o va atrage se ridică la 1 milion de euro, cu posibilitate de majorare cu 25% dacă va fi suprasubscriere.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Obligațiunile pot fi subscrise până la 25 noiembrie 2018, cu posibilitatea prelungirii după acest termen. Vor fi emise 100 de titluri cu o valoare nominală de 10.000 euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Scadența împrumutului este de 5 ani. Dobânda titlurilor este 12% pe an, fixă, pentru primul an, plătibilă timestrial. Din al doilea an, rata dobânzii va fi de 8%, fixă, plătibilă trimestrial.

Bittnet vrea să preia Gecad Net cu 600.000 euro și să emită obligațiuni de 10 milioane de lei până în decembrie 2018 CITEȘTE ȘI Bittnet vrea să preia Gecad Net cu 600.000 euro și să emită obligațiuni de 10 milioane de lei până în decembrie 2018

În ultimii patru ani, Extra Finance a mai lansat trei emisiuni de obligațiuni, două în lei și una în euro.

“Prima emisiune a fost lansată în 2014 și a fost subscrisă în proporție de 75%, respectiv 4 milioane de lei. În valoare de 5 milioane de lei, a doua operațiune a început în 2015 și s-a încheiat la finele lunii ianuarie 2016. Au fost subscrise peste 50% din titlurile emisiunii”, a declarat pentru Profit.ro directorul general al companiei, Șetfan Dumitru, în februarie 2016.

Exprimată în euro, a treia emisiune de obligațiuni a fost lansată în vara anului trecut și s-a încheiat în noiembrie 2016. Valoarea operațiunii a fost estimată la un milion de euro.

Cu un capital social de 5,6 milioane de lei, Extra Finance IFN este deținută de Ștefan Dumitru - 50,1%, și Radu Dimofte - 49,9%, unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri din România.

EXCLUSIV Vești bune pentru șoferi: concurența din piața RCA se ascute, tarifele minime nu mai au de ce să crească CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Vești bune pentru șoferi: concurența din piața RCA se ascute, tarifele minime nu mai au de ce să crească

Dumitru mai deține poziția de președinte al Consiliului de Administrație al SIRA, un administrator de fonduri mutuale.

Anterior, potrivit datelor unei rețele de socializare profesională, șeful Extra Finance a condus Nexor Properties și Axa Construct.

Extra Finance și-a început activitatea în anul 2009 și furnizează credite pentru persoane fizice (pentru nevoi personale cu ipotecă) și juridice (factoring, scontare).

În perioada 2014 - 2015, volumul finanțărilor a depășit 5 milioane de euro, potrivit datelor companie, pentru 2016 obiectivul fiind depășirea pragului de 6 milioane de euro.

În 2016, compania a consemnat un profit net de 8,96 milioane de lei la venituri totale de 93,5 milioane de lei.

Radu Dimofte deține aproape 50% din Practic București, unul dintre cei mai mari proprietari de spații comerciale din Capitală, Casa Doina (50%) și Wellkept Imobiliare, companie care desfășoară activități de dezvoltare imobiliară și de management în domeniul imobiliar.

Dimofte a fost, până în urmă cu câțiva ani, principalul partener de afaceri al lui Gabriel "Puiu" Popoviciu, împărțind cu acesta controlul asupra proiectului rezidențial și de retail Băneasa, al hotelurilor Howard Johnson (acum Sheraton), Ramada Park și Ramada Plaza din București, dar și o serie de alte afaceri imobiliare, printre care spații de birouri și de retail în zona centrală a Capitalei.

În urma "partajului" de după separarea celor doi, Dimofte a rămas, printre altele, cu cele trei hoteluri.

viewscnt
Afla mai multe despre
extra finance
radu dimofte
obligatiuni
emisiune