Instalațiile militare de pe aeroportul Hmeimim și din portul Tartus, de pe coasta Mediteranei, vor fi transformate "în centre comune de antrenament, ca parte a unor noi acorduri care păstrează interesele reciproce", a declarat Ministerul sirian de Externe, citat de agenția oficială de știri Sana.
Acordul, rezultatul unui an și jumătate de negocieri, "a stabilit un termen limită de maximum trei luni pentru finalizarea procesului", a precizat agenția.
În același timp, facilitățile civile de la cele două baze vor fi preluate de autoritățile de la Damasc.
Ministrul sirian de externe, Assad al-Shaibani, a inspectat duminică facilitățile și infrastructura incluse în memorandumul de înțelegere, pe care agenția de știri Sana l-a descris ca fiind "istoric".
Baza aeriană Hmeimim și baza navală Tartus au fost singurele avanposturi militare oficiale ale Rusiei din afara fostei Uniuni Sovietice. Acestea au rămas operaționale pe tot parcursul negocierilor.
Moscova le-a folosit în timpul intervenției sale din 2015 în războiul civil sirian în sprijinul lui Bashar al-Assad, bombardând zonele controlate de rebeli.
Președintele rus Vladimir Putin l-a primit de două ori la Moscova pe omologul său sirian, Ahmed al-Sharaa, de la căderea lui Assad, care este refugiat în Rusia și a cărui extrădare este cerută de Damasc.
La începutul acestui an, Kremlinul și-a retras forțele de pe aeroportul Qamishli, din regiunea autonomă kurdă din nord-estul Siriei. (Agerpres)













