Curtea Constituțională a amânat pentru vineri atât o decizie privind validarea rezultatului turului 1 al alegerilor prezidențiale, cât și o decizie privind cererea de anulare a rezultatului acestor alegeri, a anunțat oficial CCR.
De asemenea, Curtea Constituțională a decis să solicite reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile prezidențiale.

Conform unui comunicat al CCR, plenul Curții a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:-
- Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.

- Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
Un nou termen de judecată a fost stabili pentru data de 29 noiembrie, ora 14.00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor formulată de Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
Tot vineri, Curtea va discuta și Dosarul nr.3670F/2024 privind ”Confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.

Elena Lasconi (USR) s-a clasat pe locul 2 și a intrat în turul secund după ce l-a depășit pe Marcel Ciolacu (PSD) cu 2.740 de voturi. Pe primul loc s-a clasat detașat candidatul independent Călin Georgescu.
”E aproape imposibil ca BEC să facă până mâine renumărarea, dat fiind că e vorba despre 9,4 milioane de voturi. Asta înseamnă că e posibilă o nouă amânare”, a declarat o sursă oficială.

Decizia de renumărare a tuturor voturilor se bazează pe cererea candidatului Cristian Terheș, care a susținut că în câteva secții au existat corecturi la numărul voturilor pentru Ludovic Orban. E vorba despre corecturi care au dus la scăderea voturilor pentru Ludovic Orban de la 35 la 1 sau de la 58 la 1.