Spionaj la Bruxelles. Software de supraveghere a fost găsit pe telefoanele unor oficiali

Spionaj la Bruxelles. Software de supraveghere a fost găsit pe telefoanele unor oficiali
scris 21 feb 2024

Comisia Parlamentului European care se ocupă de chestiuni de apărare a fost ținta pirateriei telefonice, potrivit unui e-mail intern. Parlamentul European le-a cerut miercuri membrilor subcomisiei de apărare (SEDE) să își verifice telefoanele pentru a depista eventuale programe spion, după ce a găsit urme de hacking pe două dispozitive, relatează POLITICO.

Membri și personal din Subcomisia pentru Securitate și Apărare (SEDE) a PE au avut telefoanele lor afectate de instrumente software de supraveghere intruzivă, a precizat instituția într-un e-mail intern, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT Guvernul reglementează, în urgență, medicina de război CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul reglementează, în urgență, medicina de război

Toți eurodeputații din SEDE au fost sfătuiți să își ducă telefoanele la serviciul IT al instituției pentru a fi verificate pentru spyware, potrivit e-mailului văzut de POLITICO.

Parlamentul European se află în alertă maximă în ceea ce privește atacurile cibernetice și interferențele străine în perioada premergătoare alegerilor europene din iunie.

POLITICO a relatat în decembrie că o analiză internă a arătat că securitatea cibernetică a instituției "nu a îndeplinit încă standardele din domeniu" și "nu este pe deplin adaptată la nivelul de amenințare" reprezentat de hackerii sponsorizați de state și de alte grupuri de amenințare.

Gigantul american ExxonMobil avertizează UE: Reduceți povara reglementărilor de mediu sau investim în altă parte! Asistăm la dezindustrializarea economiei europene! CITEȘTE ȘI Gigantul american ExxonMobil avertizează UE: Reduceți povara reglementărilor de mediu sau investim în altă parte! Asistăm la dezindustrializarea economiei europene!

Un membru al subcomisiei pentru securitate și apărare a mers marți pentru un control de rutină, ceea ce a dus la descoperirea unor urme de spyware pe telefonul său. Europarlamentarul respectiv a declarat pentru POLITICO că nu a fost imediat clar de ce a fost vizat de un software de hacking.

Adjunctul purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Delphine Colard, a declarat într-un comunicat că "urmele găsite în două dispozitive" au determinat trimiterea e-mailului prin care li se cere membrilor să își verifice telefoanele.

"În contextul geopolitic dat și având în vedere natura dosarelor urmărite de subcomisia pentru securitate și apărare, o atenție specială este dedicată dispozitivelor membrilor acestei subcomisii și personalului care sprijină activitatea acesteia", se arată în comunicat.

Noile dezvăluiri urmează unor incidente anterioare cu alți membri ai Parlamentului European care au fost ținta unor programe spion. Experții au dezvăluit în 2022 că telefoanele membrilor mișcării de independență catalană, printre care se numără și politicieni europeni, au fost infectate cu programele spion Pegasus și Candiru, două tipuri de instrumente de hacking. În același an, un europarlamentar grec și lider al opoziției, Nikos Androulakis, s-a aflat pe o listă de personalități politice și publice din țara despre care s-a constatat că au fost vizate de Predator, un alt instrument spyware. Președintele Parlamentului, Roberta Metsola, s-a confruntat și ea anterior cu o tentativă de piratare cu ajutorul unui program de tip spyware.

Paza de Coastă chineză își intensifică prezența în jurul unor insule controlate de Taiwan, pe măsură ce tensiunile se amplifică CITEȘTE ȘI Paza de Coastă chineză își intensifică prezența în jurul unor insule controlate de Taiwan, pe măsură ce tensiunile se amplifică

În 2022, membrii Parlamentului European au înființat o comisie specială de anchetă pentru a investiga această problemă. Aceasta a investigat o serie de scandaluri în țări precum Spania, Grecia, Ungaria și Polonia și a declarat că cel puțin patru guverne din UE au abuzat de instrumentele de hacking în scopuri politice.

Serviciul IT al Parlamentului a lansat în aprilie anul trecut un sistem de verificare a telefoanelor membrilor pentru spyware. Acesta a efectuat "sute de operațiuni" de când a început programul, se arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
bruxelles
telefoane