Popularitatea președintelui Joe Biden este în scădere, americanii contestând în principal modul în care el a gestionat pandemia și situația economică, potrivit unui sondaj The Associated Press - NORC Center for Public Affairs Research, citat de News.ro.
În iulie, două treimi dintre americani au fost de acord cu măsurile luate de el în contextul pandemiei, însă acum doar 54% dintre ei îi aprobă acțiunile.
Per ansamblu, activitatea lui Biden de până acum este aprobată de 54% dintre americani, față de 59%, luna trecută.
CITEȘTE ȘI Președinta Comisiei Europene: Nu există discuții politice cu talibanii, nu există recunoaștereDeși este un rating relativ solid pentru un președinte aflat în primul an în funcție, având în vedere polarizarea politică a națiunii, este un semn îngrijorător pentru Biden, care se confruntă cu cele mai importante provocări, pe plan intern și internațional, din mandatul său.
Luna trecută, 66% dintre americani au aprobat acțiunile lui legat de pandemie, acum totalul acestora a scăzut cu 12 puncte.
Declinul coincide cu deteriorarea situației din Afganistan, pe fondul retragerii trupelor americane și preluarea puterii de către talibani, pe 15 august.
Sondajul a fost realizat în perioada 12 - 16 august, pe un eșantion reprezentativ de 1.729 de adulți.
CITEȘTE ȘI Vladimir Putin: Trebuie acceptat că talibanii controlează Afganistanul. Sper să-și țină promisiunileAmericanii sunt împărțiți privind modul în care Biden gestionează problemele de politică externă (47%, de acord; 51%, în dezacord) și de securitate națională (52%, de acord; 46%, în dezacord).
Legat de economie, 49% sunt de acord cu modul său de acțiune (față de 57%, luna trecută) și tot atâția dezaprobă acum măsurile lui.