România rămâne una dintre cele mai corupte țări din Uniunea Europeană, potrivit unui raport anual realizat de Transparency International.
România ocupă ultimul loc în UE în clasamentul pe 2020 privind percepția asupra gradului de corupție, cu un scor de 44 de puncte, la egalitate cu Bulgaria și Ungaria.
“România se clasează în mod constant ca una dintre cele mai corupte țări din UE. Cheltuielile țării pentru îngrijirea sănătății sunt, de asemenea, sub media UE. Pe lângă subfinanțare, România are deficit de personal medical”, potrivit raportului, care evidențiază legăturile dintre un grad ridicat de corupție, slaba finanțare a sistemelor de sănătate și regresul democrației în contextul pandemiei de Covid-19.
CITEȘTE ȘI Ministrul Sănătății: Există mai multe centre de vaccinare cu ”circuit închis”, exclusiv pentru anumiți angajați, decât cu circuit deschis. Nu există decizie pentru așa ceva. Fie le deschidem pentru toată lumea, fie le închidemLa nivel global, Indicele Percepției asupra Corupției (CPI) realizat de Transparency International plasează România pe locul 69, în coborâre cu o poziție comparativ cu ediția pentru anul 2019.
Raportul analizează corupția din sectorul public, așa cum este percepută de mediul de afaceri și de experți independenți din 180 de țări. Punctajele sunt acordate de la 0 la 100, un scor mai mare indicând un grad scăzut de corupție.
Cele mai puțin corupte țări sunt Noua Zeelandă și Danemarca (câte 88 puncte), urmate de Finlanda, Elveția, Singapore și Suedia (85 puncte fiecare).
La polul opus, statele cu cele mai ridicate rate ale corupției sunt Venezuela, Yemen (câte 15 puncte), Siria (14 puncte), Sudanul de Sud și Somalia (ambele cu un scor de 12 puncte).
Transparency International notează că pandemia de Covid-19 a pus presiuni “suplimentare și neașteptate” asupra sistemelor de integritate din multe țări.
“Corupția persistentă subminează sistemele de sănătate publică și contribuie la regresul democrației în contextul pandemiei”, potrivit raportului.
Statele cu o performanță bună în indicele CPI investesc mai mult în îngrijirea sănătății, sunt mai capabile să ofere acoperire medicală universală și sunt mai puțin susceptibile de a încălca normele și instituțiile democratice sau statul de drept.
“Covid-19 nu este doar o criză economică și de sănătate. Este o criză a corupției, una pe care în prezent nu reușim să o gestionăm ”, arată Delia Ferreira Rubio, președintele Transparency International.