Londra anunță ce se va întâmpla dacă un acord cu UE pentru Brexit eșuează. Probleme cu permisul auto, telefonul, pașaportul, divorțul

Londra anunță ce se va întâmpla dacă un acord cu UE pentru Brexit eșuează. Probleme cu permisul auto, telefonul, pașaportul, divorțul
scris 13 sep 2018

Guvernul britanic a publicat joi o a doua serie de note tehnice privind riscurile pe care le-ar presupune un eventual eșec de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană pentru perioada de după Brexit, precum și soluțiile pe care le preconizează, transmite AFP.

Dacă în primul set de note erau enumerate în principal creșterea costurilor bancare și a birocrației, a doua serie are în vedere, în primul rând, perspectiva ca permisele de conducere să-și piardă valabilitatea, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, permisul de conducere britanic ar putea să nu mai fie suficient pentru a călători în Uniune, avertizează guvernul de la Londra, subliniind că cetățenii britanic ar putea fi obligați să obțină un permis internațional.

FOTO Premieră mondială: Mercedes-Benz EQC, primul SUV electric al celei mai mari mărci premium din lume, a fost dezvăluit în Suedia CITEȘTE ȘI FOTO Premieră mondială: Mercedes-Benz EQC, primul SUV electric al celei mai mari mărci premium din lume, a fost dezvăluit în Suedia

Mai mult, călătorii vor fi nevoiți să se asigure că actele au o valabilitate mai mare de șase luni, pentru a nu risca să li se refuze intrarea în spațiul Schengen.

Totodată, renunțarea la tarifele suplimentare plătite de utilizatori pentru a suna la telefon din străinătate, valabilă din iunie 2017 în cadrul UE, "nu le va mai putea fi garantată" britanicilor, a subliniat guvernul de la Londra, menționând că ar putea decide limitarea creșterii tarifelor.

În același timp, demersurile vizând reglementarea unor dispute transfrontaliere cu caracter familial, cum sunt divorțurile, sau cu caracter comercial ar putea deveni mai complicate și mai costisitoare, având în vedere mai ales că instanțele europene ar putea să nu recunoască deciziile celor din Marea Britanie.

În aceeași ordine de idei, consumatorii care fac achiziții online s-ar putea trezi cu costuri mai mari, întrucât coletele livrate în Regatul Unit nu vor mai putea cere TVA redus.

Și companiile care fac comerț cu UE ar putea fi confruntate cu o majorare a costurilor, din cauza taxelor vamale și a birocrației suplimentare. La fel, testele de produse efectuate de organisme certificate din Regatul Unit ar putea să nu mai fie recunoscute și să necesite efectuarea de noi teste, de către un organism certificat din Uniune.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
londra
telefon