Institutul ”Regele Mihai I” nu va mai primi bani din Fondul de rezervă. Finanțarea va asigurată exclusiv de Senat, dar va fi redusă cu circa 50%

Institutul ”Regele Mihai I” nu va mai primi bani din Fondul de rezervă. Finanțarea va asigurată exclusiv de Senat, dar va fi redusă cu circa 50%
scris 18 dec 2018

Senatorii din comisia juridică au avizat, marți, și totodată au adus o serie de modificări proiectului de lege inițiat de liderii Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, care propun înființarea la Palatul Elisabeta a unei instituții publice, intitulată Regele Mihai I. Finanțarea anuală de 860.000 euro, asigurată de la bugetul de stat, va fi aproape înjumătățită, conform modificărilor aduse, iar Palatul Elisabeta va alocat doar ca sediu noii instituții, fără a fi dat în administrarea acesteia.

Camera Deputaților a adoptat tacit la finele lunii octombrie proiectul, dar, în raportul pregătit la lege, deputații ignoraseră oricum punctul de vedere al Guvernului, în care premierul Dăncilă sublinia că instituției nu îi pot fi prealocați, prin legea de înființare, banii respectivi și nici finanțare pentru acest an din Fondul de Rezervă al Guvernului. 

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul a fost inițiat după ce președinții celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, au solicitat retragerea din dezbaterea legislativului a proiectului de lege inițiat tot de ei și prin care era acordat Casei Regale dreptul de a folosi în mod gratuit Palatul Elisabeta încă 49 de ani. 

Chiar cu puțin timp înainte de demisia premierului Tudose, Profit.ro a relatat că Guvernul a formulat aviz negativ împotriva proiectului de lege depus în vara anului trecut de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Executivul condus de Tudose susținea că actuala Casa Regală ar putea folosi în continuare, în mod gratuit, Palatul Elisabeta doar în situația în care ar fi o instituție de utilitate publică, precum o fundație sau o asociație recunoscută astfel, și nu, ca acum, o ”comunitate de familie autonomă”, organizată dinastic. 

ULTIMA ORĂ Proiectul lui Florin Iordache care elimină închisoarea pentru execuția fără autorizație a construcțiilor, avizat fără dezbatere în câteva secunde CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Proiectul lui Florin Iordache care elimină închisoarea pentru execuția fără autorizație a construcțiilor, avizat fără dezbatere în câteva secunde

Ce propune proiectul de înființare a noii instituții 

Dragnea și Tăriceanu propun în noul proiect ca instituția pentru promovarea valorilor naționale ”Regele Mihai I” să funcționeze ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar. Sediul Instituției a fost propus Palatul Elisabeta, situat în Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, nr. 28, sector 1, București.

Conform proiectului, activitatea instituției va consta în crearea și dezvoltarea de programe și proiecte în vederea promovării tradițiilor, obiceiurilor și simbolurilor naționale, a persoanelor și realizărilor de valoare din domeniul științific, cultural, educațional, sportiv și economic, promovării unor evenimente cu semnificație istorică și a unor programe de dezvoltare pe termen mediu și lung, dezvoltării socio-culturale, sportive și educaționale pe plan local, regional, național și internațional, recunoașterii meritelor și susținerii elevilor, studenților și cadrelor didactice, pentru a atinge excelența și promovării imaginii României, investițiilor și turismului, artei, știintei, educației și a monumentelor istorice față de personalități, investitori și instituții din străinătate.

Propunerea legislativă prevede alocarea anuală de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului, a unei sume în lei echivalentă cu 860.000 euro, pentru acoperirea unor cheltuieli curente și de capital, suma urmând să fie actualizată din oficiu conform cu rata medie anuală a inflației.

Pentru anul curent, fondurile necesare organizării și funcționării Instituției ar trebui însă asigurate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Directorul instituției va fi numit și revocat din funcție de către Parlament, în ședință comună, la propunerea Custodelui Coroanei României, Principesa Margareta, cu votul majorității parlamentarilor prezenți. Încadrarea personalului instituției va fi pe bază de concurs sau examen, numărul maxim de posturi salarizate pentru personalul contractual fiind de 20, exceptând directorul.

Companiile energetice și petroliere îi dau replica lui Liviu Dragnea, care le-a acuzat de evaziune și scumpiri nejustificate și a sugerat impozitarea cifrei lor de afaceri CITEȘTE ȘI Companiile energetice și petroliere îi dau replica lui Liviu Dragnea, care le-a acuzat de evaziune și scumpiri nejustificate și a sugerat impozitarea cifrei lor de afaceri

Ce obiecții a avut Guvernul față de proiect

Spre deosebire de predecesorul său, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă arată că Guvernul susține proiectul liderilor coaliție de guvernământ, deși aduce acestuia observații care în cazul altor proiecte de lege ar conduce la avizarea negativă a acestora.

Astfel, Guvernul remarcă că directorul instituției nu ar putea fi ordonator principal de credite, deoarece o astfel de calitate este incompatibilă cu regimul de finanțare propus, respectiv venituri proprii și, mai ales, subvenții de la buget, care trebuie de fapt acordate prin bugetul altui ordonator principal de credite.

Dăncilă arată că Guvernul nu poate fi obligat să finanțeze din Fondul de rezervă bugetară activitatea noii instituții pentru anul în curs, deoarece banii din Fond sunt destinați prin lege unor cheltuieli neprevăzute sau de urgență.

Executivul obiectează și la stabilirea prin lege a transferului Palatului Elisabeta către instituția nou-înființată, arătând că un astfel de transfer se realizează exclusiv prin hotărâre de guvern, potrivit Codului Civil, în condițiile în care imobilul are deja destinația de reședință pentru un fost șef al statului român. 

EXCLUSIV Planul de aderare la zona euro – Firmele să fie capitalizate forțat de acționari sau radiate la cererea Fiscului. Deficitul de capital depășește 153 de miliarde de lei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Planul de aderare la zona euro – Firmele să fie capitalizate forțat de acționari sau radiate la cererea Fiscului. Deficitul de capital depășește 153 de miliarde de lei

Senatorii au amendat prooectul în sensul obiecțiilor Guvernului

Potrivit amendamentelor acceptate în comisia juridică a Senatului și inițiate de senatoarea PNL Laura-Iuliana Scântei, noua instituție nu va mai primi bani din Fondul de rezervă al Guvernului, având în vedere că practic se va înființa anul viitor.

Prin urmare, finanțarea instituției va fi asigurată prin bugetul Senatului, dar va fi considerabil redusă. Potrivit senatoarei liberale, finanțarea de la bugetul de stat, prin Senat, a instituței nou-înființate va fi redus cu circa 50% și nu va depăși astfel 500.000 euro anual.

Reducerea de suma inițială de 860.000 euro este justificată de faptul că Palatul Elisabeta va fi alocat ca sediu al instituției, fără a fi dat în administrarea acesteia, iar din acest motiv costurile cu întreținerea și repararea acesteia vor reveni RA-APPS.  

Restul de finanțare va asigurată din veniturile proprii ale instituției, repectiv prin editarea de publicații și producerea de alte materiale privind istoria familiei regeale.

Totodată, directorul instituției va fi votat doar de plenul Senatului, în subordinea căruia va funcționa instituția și a cărei titulatură oficială va fi ”Institutul pentru promovarea valorilor naționale ”Regele Mihai I”.

viewscnt
Afla mai multe despre
regele
mihai i
instituie
parlament
proiect
lege
psd
alde
palatul elisabeta
dancila
guvern