Guvernul va aloca încă 600 milioane de lei pentru taxa auto

Guvernul va aloca încă 600 milioane de lei pentru taxa auto
scris 12 iun 2019

Guvernul va transfera circa 600 milioane de lei din Fondul de Rezervă bugetară în Fondul de Mediu pentru "finalizarea procesului de restituire" a taxei auto, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. La finele lunii mai, Guvernul a alocat din același fond 700 milioane lei în același scop, Executivul intenționând să restituie integral taxa până la finele lunii curente.

UPDATE 15:30 Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a precizat că Executivul a decis, în ședința de miercuri, alocarea a 650 milioane de lei pentru restituirea taxei auto, sumă care ar trebui să acopere toate cerererile de restituire restante.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit sursei citate, până în prezent, pentru taxa auto, a fost restituită cetățenilor suma totală de 3,1 miliarde lei

Cei 700 milioane de lei alocați de Guvern luna trecută pentru restituirea tuturor formelor de taxă auto s-au dovedit insuficienți, astfel încât autoritățile sunt bnevoite acum să suplimenteze fondurile pentru plătitorii acestei taxe.

Teodorovici susținea, în luna februarie, că taxa auto este o obligație pe care statul trebuie să o onoreze, iar sumele vor fi rambursate cât se poate de repede, după aprobarea bugetului, până la finele lunii iunie.

„Taxa auto este o obligație pe care statul trebuie să și-o onoreze, s-au luat banii oamenilor, de-a lungul timpului, nejustificat, și sumele vor trebui să fie rambursate. Am pus în legea bugetului un termen mai larg, final de iunie 2019, dar o să fie mai devreme. Cum va fi bugetul, într-o săptămână sau două, imediat se fac deschiderile și oamenii vor primi banii într-un timp cât mai scurt”, a spus Teodorovici.

CONFIRMARE Nouă schemă de ajutor de stat: Subvenție pentru firmele care investesc în stații de încărcare electrice CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Nouă schemă de ajutor de stat: Subvenție pentru firmele care investesc în stații de încărcare electrice

Profit.ro a relatat anterior că numărul cererilor de restituire a taxei auto aprobate de autorități a fost foarte mic comparativ cu cel al solicitărilor depuse.

Contribuabilii (persoane fizice și juridice) care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule și care nu au beneficiat de restituire pot solicita restituirea acestora, precum și a dobânzilor aferente, prin cerere adresată Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Profit.ro a relatat că, până în 2017, statul restituise 1,3 miliarde lei proprietarilor de mașini cărora le-a perceput taxa de poluare auto, dar a cheltuit peste 300 milioane lei drept cheltuieli de judecată și dobânzi, după ce aceștia au acționat în instanță Fiscul și Fondul de Mediu, blocând conturile acestor instituții. Guvernul mai avea de restituit 6,5 miliarde lei și dacă nu ar fi decis restituirea taxelor, Comisia Europeană ar fi declanșat o nouă procedură de infringement împotriva României.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxa auto
taxa de inmatriculare
taxa de poluare
timbrul de mediu
rambusare taxa auto
eugen teodorovici