Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va demisiona din funcție dacă va pierde alegerile, iar președintele PNL, Nicolae Ciucă, a punctat că nu demisia din funcție primează, ci rolul liderilor coaliției este acela de a mobiliza activul de partid și electoratul.
Cei doi copreședinți ai coaliției de guvernare au fost întrebați, într-o conferință de presă la Parlament, dacă demisionează de la șefia partidelor pe care le conduc în cazul în care alianța PSD-PNL nu va obține un scor de 50% la alegerile comasate, europarlamentare și locale, arată Agerpres.
"Eu o să demisionez dacă pierd alegerile, momentan nu am pierdut niciun rând de alegeri. Vă rog frumos, nu-mi deranjați creșterea, chiar am fost singurul politician care a ieșit și și-a asumat, apoi au ieșit zeci de consultanți, zeci de analiști politici care au zis că am făcut cea mai mare greșeală. Îmi asum în continuare același lucru, vom câștiga alegerile", a afirmat Marcel Ciolacu.
Liderul social-democrat a adăugat că nici el și nici președintele PNL, Nicolae Ciucă, nu sunt oameni înfumurați, întrebat dacă în cazul unui scor electoral de 30% consideră că acesta ar reprezenta o victorie.
Inquam Photos / George Călin
"Nu suntem niște lăudăroși, lăsați să decidă românii (...). Nu este vorba că fugim de răspundere, nu suntem acest tip de oameni", a mai declarat Ciolacu.
Liderii coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au anunțat că s-a ajuns la un consens pe tema comasării alegerilor, iar europarlamentarele și localele vor avea loc pe 9 iunie.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a mai explicat că partidul pe care îl conduce și PSD vor merge pe listă comună la europarlamentare și pe listă proprie la cele locale. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut că cele două partide, în această variantă, pot face față valului extremist, iar decizia comasării nu este una împotriva democrației, ci pentru democrație.
CITEȘTE ȘI Spionaj la Bruxelles. Software de supraveghere a fost găsit pe telefoanele unor oficialiCiolacu a afirmat că alegerile prezidențiale vor avea loc în septembrie, iar cele parlamentare pe 8 decembrie.
„Acum se va vorbi de calendarul electoral. Am făcut ce e mai bine pentru țara mea, indiferent de costuri. Am hotărât în afară de comasare și o alianță electorală între PSD și PNl pentru lista de parlamentare, în septembrie să avem alegeri prezidențiale: 1-15, 8-22 sau sfârșitul lunii septembrie va fi aleasă. 8-22 ar fi cea mai potrivită și 8 decembrie pentru alegerile generale. Vor fi întrebări de ce se decalează. Nu văd nimic deoseobit ca predarea primerea între fostul președinte și actualul președinte să se desfășoare în normalitate”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă susținută miercuri la Parlament.
Liberalii au votat anterior comasarea alegerilor și listele comune cu PSD la europarlamentare, cu 58 de voturi pentru, 5 împotrivă, 2 abțineri.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis colegilor, în ședința partidului, că decizia de comasare a alegerilor europarlamentare cu locale are ca motivație faptul că va putea să asigure o prezență cât mai mare la vot și, în plus, va anula riscul creșterii curentelor extremiste.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul reglementează, în urgență, medicina de războiLiderii coaliției au discutat miercuri despre comasarea alegerilor europarlamentare și locale, în acest scenariu, lista comună PSD-PNL la europarlamentare urmând a fi deschisă de un independent. De asemenea, se ia în calcul și ca alegerile prezidențiale să fie devansate în luna septembrie, potrivit unor surse politice.
Liderii coaliției au agreat miercuri dimineață ideea comasării alegerilor europarlamentare cu localele, în 9 iunie. În acest caz, cele două partide vor merge pe listă comună la alegerile pentru PE, iar cap de listă va fi un independent, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Gigantul american ExxonMobil avertizează UE: Reduceți povara reglementărilor de mediu sau investim în altă parte! Asistăm la dezindustrializarea economiei europene! Potrivit surselor, PSD ar dori ca alegerile prezidențiale să aibă loc în luna septembrie, iar cele parlamentare să rămână în luna decembrie, la termen. În acest caz, noul președinte ales ar urma să aștepte ca actualul președinte să își încheie mandatul.
Motivația devansării alegerilor prezidențiale ar fi, potrivit surselor, pe lângă faptul că în luna decembrie vor fi mai puține chemări la urne, și că România ar putea intra în negocierile pentru posturile europene.