La finalul lunii iulie a anului 1990, în mare criză de bani și cu imaginea externă distrusă de violențele interetnice de la Târgu Mureș din martie, dar mai ales de mineriada din iunie, Guvernul României semna primul contract de lobby pe lângă administrația de la Washington de după Revoluția din decembrie 1989, încercând astfel să obțină finanțare de urgență pe termen scurt și să reia negocierile cu SUA pentru reacordarea clauzei națiunii celei mai favorizate statului român, la care Ceaușescu renunțase în 1988.
Adrian Sârbu, viitorul patron al Pro TV și CEO al Central European Media Entreprise, la acea dată șef de cabinet și consilier al premierului Petre Roman, a negociat înțelegerea cu o companie de brokeraj în asigurări din Beverly Hills, California, care ulterior a externalizat prestarea serviciilor convenite cu autoritățile de la București unui lobbyst de meserie, al cărui principal client era puternica Asociație a Bancherilor Americani (American Bankers Association), reiese din documentele depuse de entitățile implicate la Departamentul pentru Justiție al SUA.
Firma cu care Sârbu a negociat direct, Trans World Insurance Brokers, era deținută și condusă de Fred Wilson, om de afaceri californian cu influență mare în cercurile politice de la Washington, prieten apropiat și partener de golf al fostului președinte american Gerald Ford (detalii aici, aici și aici). Wilson a decedat în 2006, la vârsta de 87 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În documentele de la Departamentul pentru Justiție, Adrian Sârbu este desemnat ca fiind "secretar de stat pentru mass media". Drept client direct de lobby al Trans World Insurance Brokers figurează așa-numitul "Consiliu pentru Reformă, Relații și Informații Publice" condus de Sârbu, structură ce funcționa pe lângă cabinetul premierului Petre Roman.
"Solicitantul (Trans World Insurance Brokers – n.r.) va oferi consultanță și reprezentare în chestiuni legate de Guvernul Statelor Unite. Solicitantul va reprezenta interesele Guvernului României în fața ramurilor executivă și legislativă ale Guvernului Statelor Unite. Acest lucru va include întâlniri și convorbiri telefonice cu membri ai Congresului și angajați ai acestora, precum și cu membri ai Administrației. Solicitantul se va angaja în activități politice în beneficiul clientului pentru a obține statutul comercial <clauza națiunii celei mai favorizate> și asistență monetară pe termen scurt", raporta Trans World Insurance Brokers autorităților americane.
Acordul propriu-zis, datat 27 iulie 1990, prevedea că Trans World Insurance Brokers îi va aranja clientului "întâlniri cu oficiali americani din asigurări, sectorul bancar, finanțe, comerț, industrie, sectorul guvernamental și alte cercuri relevante, oricând i se va cere, pentru a îmbunătăți imaginea României ca zonă fertilă și sigură pentru afaceri și investiții, chiar dacă va trebui să contracteze firme de PR sau lobby pentru atingerea acestui obiectiv".
Onorariul pentru aceste servicii a fost stabilit la 200.000 de dolari și fusese deja plătit la data acordului, potrivit documentului citat.
Mai departe, brokerul de asigurări al lui Fred Wilson a externalizat prestarea serviciilor convenite cu partea română către Fred Mutz, lobbyst de meserie, al cărui principal client era puternica Asociație a Bancherilor Americani (American Bankers Association), dar care a lucrat și pentru Partidul Democrat, făcând, de exemplu, parte dintr-un comitet de reprezentanți ai finanțatorilor partidului care a avut un cuvânt greu de spus la desemnarea lui Bill Clinton drept candidat la prezidențialele din 1992 (detalii aici, aici și aici).
Trans World Insurance Brokers l-a angajat pe Mutz pe o perioadă de 3 luni, cu un onorariu lunar de 7.500 de dolari – în total 22.500 dolari din cei 200.000 încasați de la Guvernul Roman, potrivit documentelor depuse la Departamentul pentru Justiție. Pe formularul inițial de raportare a relației dintre Mutz și Guvernul Roman, capitala României este trecută eronat ca fiind Budapesta, greșeală corectată ulterior.
Fred Wilson, a cărui firmă de brokeraj a făcut donații electorale atât pentru candidații Partidului Democrat, cât și pentru cei ai Partidului Republican (unde printre beneficiari s-a numărat senatorul Bob Dole, contracandidatul lui Clinton la alegerile prezidențiale din 1992), a raportat ulterior, în 1991, că s-a întâlnit în septembrie 1990 la New York cu șefi ai băncii americane Merrill Lynch pentru a încerca să obțină un credit pentru Guvernul de la București, însă fără succes.
Wilson mai afirma că a aflat în decembrie 1990 că omul său de contact din România, Adrian Sârbu, a părăsit Guvernul Roman și că, ulterior, în ianuarie 1991, ambasadorul României la Washington i-a transmis că nu mai are nevoie de serviciile sale.
La 1 august 1990, România a preluat timp de o lună, în cadrul sistemului de rotație, președinția Consiliului de Securitate al ONU. Întâmplarea a făcut ca, a doua zi, pe 2 august, armata irakiană a regimului Saddam Hussein să invadeze Kuweitul, iar pe 6 august, Consiliul de Securitate a votat Rezoluția nr. 661, prin care s-a hotărât instituirea unui embargo comercial împotriva Irakului, preambul la războiul din Golf din 1991.
În aprilie 1991, FMI a acordat statului român primul împrumut stand-by de după Revoluție, în cadrul unui aranjament complex prin care s-au pus la dispoziție României fonduri în valoare totală de aproape 760 milioane DST. Clauza națiunii celei mai favorizate a fost reacordată României de Congresul SUA în 1993.
În martie anul acesta, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au început judecarea dosarului mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care au fost trimise în judecată, pentru crime împotriva umanității, 14 persoane, între care fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul șef al SRI Virgil Măgureanu, fostul șef de cabinet al lui Petre Roman și consilier Adrian Sârbu și fostul lider sindical Miron Cozma.
