Comisia de control parlamentar al Serviciului Român de Informații (SRI) a convenit cu directorii Serviciului că este necesar să fie promovat un proiect care să reglementeze regimul juridic al cartelelor prepay, din evaluări rezultând că riscurile de tip terorist sunt în creștere pentru România.
Solicitarea a fost transmisă după ce premierul Dacian Cioloș a declarat că în ultima perioadă au fost folosite cartele prepay din România la pregătirea anumitor atentate din alte state membre ale UE, serviciile de informații din țară cerând instrumente care să le permită să monitorizeze foarte atent situația, o discuție care va fi reluată în perioada următoare.
Comisia de control parlamentar al Serviciului Român de Informații arată că "din analiza și evaluările prezentate de Serviciul Român de Informații a rezultat fără echivoc faptul că riscurile de tip terorist sunt în creștere pentru România".
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Prin umare, parlamentarii împreună cu conducerea SRI și a unității specializate antiteroriste din cadrul SRI au convenit ce modificări de ordin legislativ s-ar impune în perioada următoare pentru a asigura eficiența măsurilor de combatere a amenițătilor teroriste.
Astfel, în mod special, parlamentarii și SRI susțin inițierea unui proiect de lege care să reglementeze regimul juridic al cartelelor prepay.
Alte modificări avute în vedere de Parlament vizează securitatea cibernetică, regimul juridic al străinilor, funcționarea SRI, legislația privind combaterea terorismului și datele privind pasagerii.
Membrii Comisiei de control parlamentar al Serviciului Român de Informații arată că solicitările respective sunt făcute și în urma consultării unor documente cu caracter clasificat și subliniază că evoluțiile mediului de securitate regional și european tind să amplifice riscurile și amenințările teroriste în perioada următoare.
Vineri, Profit.ro a prezentat un document în care se arată că elemente simpatizante ale diferitelor entități teroriste, active în spațiul arabo-islamic, sunt semnalate cu activitate pe teritoriul național, persoanele implicate fiind declarate indezirabile și interzicându-li-se să intre pe teritoriul României pentru perioade cuprinse între 5 - 15 ani.
Două explozii au fost înregistrate marți dimineață pe aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles. La scurt timp, au fost semnalate patru explozii la stațiile de metrou Schuman și Maelbeek din Bruxelles, aflate în imediata apropiere a sediului Comisiei Europene (CE).
CITEȘTE ȘI Ministrul Comunicațiilor: Reglementarea cartelelor telefonice preplătite va fi separată de reglementarea Wi-FiÎn cele două atentate separate, 31 de persoane au decedat, iar aproape 300 au fost rănite, dintre care câteva zeci sunt în stare critică.
Statul Islamic a revendicat atacurile.