Guvernul a reglementat interceptările, furnizorii de comunicații electronice și servicii financiare - obligați să colaboreze

Guvernul a reglementat interceptările, furnizorii de comunicații electronice și servicii financiare - obligați să colaboreze
scris 11 mar 2016

Ordonanța de urgență care reglementează temporar problema interceptărilor, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul din Codul de Procedură Penală în baza căruia erau efectuate interceptări de către SRI în cercetări penale, a fost aprobată vineri seara de Guvern, atribuind Ministerului Public dreptul de a apela, prin detașare, la ofițeri și agenți de poliție judiciară, care să pună în executare mandatele de ascultare sub controlul procurorilor.

Ordonanța a fost avizată anterior de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), președintele Klaus Iohannis explicând că actul normativ asigură la acest moment funcționarea justiției și poate fi îmbunătățit ulterior în Parlament.

Urmărește-ne și pe Google News

La finalul ședinței de guvern, ministrul Justiției a explicat, la rândul său, că infrastructura Serviciului Român de Informații (SRI) este singura existentă care face posibilă punerea în executare a mandatelor de ascultare, iar ordonanța permite evitarea unor sincope în această operațiune.

Interceptările în materie penală și de securitate națională vor putea fi efectuate de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor, iar mandatele de ascultare vor fi aplicate sub control judecătoresc exercitat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau de un judecător special autorizat în acest sens.

Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligați să colaboreze cu procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializați din cadrul poliției, în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică.

Procurorii și organele de cercetare penală vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod nemijlocit și independent infrastructura Serviciului Român de Informații. Modul concret de acces al organelor judiciare la sistemele tehnice va fi stabilit prin protocoale de cooperare.

Guvernul consideră că  este nevoie de o amplă dezbatere publică pentru organizarea unei instituții responsabile pentru punerea în executare a supravegherii tehnice. 

Procurorii nu mai pot cere SRI să sprijine DNA cu interceptări telefonice dacă legea nu este clarificată CITEȘTE ȘI Procurorii nu mai pot cere SRI să sprijine DNA cu interceptări telefonice dacă legea nu este clarificată

Serviciul Român de Informații va fi în continuare abilitat să pună în aplicare mandate de ascultare în cazuri de trădare, spionaj și terorism.

Pentru Ministerul Public, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au fost rezervate câte 40 de posturi de ofițeri și agenți jde poliție judiciară.

Semestrial sau ori de câte ori este nevoie, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau unul dintre judecătorii anume desemnați de către acesta verifică modul de punere în aplicare în cadrul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală. 

Ministerul Public este autorizat să dețină și să folosească mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, prelucrarea, stocarea și descoperirea informațiilor privitoare la infracțiunile date în competența parchetelor, în condițiile legii (ținând cont de existența unor prevederi anterioare în acest sens pentru DNA și DIICOT). 

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
interceptari
ordonanta