Presa din Grecia a anunțat că miniștrii Apărării din România, Grecia și Bulgaria vor semna un acord care prevede interconectarea a patru porturi și a infrastructurilor și rețelelor aferente. În timp ce publicația Kathimerini scrie că acest coridor militar va străbate flancul estic al NATO iar Grecia și în special porturile Salonic și Alexandroupoli vor avea un rol sporit, publicația Enikos arată că este o evoluție de care Turcia nu este deloc mulțumită întrucât slăbește rolul ei geostrategic. De notat că autoritățile române nu au făcut încă nici un anunț în acest sens.
Ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias, va semna împreună cu omologii săi din Bulgaria, Atanas Zaprianov, și din România, Angel Tîlvăr, Scrisoarea de intenție (Letter of Interest) cu privire la crearea un coridor de mobilitate militară armonizată (Harmonized Military Mobility Corridor), potrivit Kathimerini.
Pe măsură ce atacurile rusești asupra Ucrainei escaladează, iar războiul răsună din ce în ce mai puternic la granițele de est ale UE, cele trei țări, Grecia, Bulgaria și România, urmează să se pună de acord pentru a oferi facilități în vederea unei deplasări mai rapide și mai eficiente a personalului și a echipamentelor militare, atât în interiorul, cât și în afara Europei, arată G4Media.ro
În același timp, odată cu semnarea scrisorii, se promovează extinderea rețelei de combustibili a NATO de la Kavala și Alexandroupoli către Bulgaria și România, proiect care întărește și mai mult poziția geostrategică a regiunilor grecești Macedonia de Est și Tracia.
Potrivit informațiilor de care dispune Kathimerini, planul care urmează să fie semnat de cei trei miniștri ai Apărării prevede interconectarea a patru porturi și a infrastructurilor și rețelelor aferente. Coridorul care va fi creat va lega orașele grecești Salonic și Alexandroupoli de Varna din Bulgaria și Constanța din România, fiind vorba de patru orașe strategice pentru Alianță datorită proximității lor față de granițele de est ale NATO. „Toate cele patru orașe au porturi, o cale ferată și o rețea de drumuri care contribuie în mod decisiv la capacitatea de rezistență și de a trimite cu ușurință forțe aliate pe flancul estic al NATO”, a precizat o sursă militară de rang înalt pentru Kathimerini
După cum se menționează în text, acordul va asigura capacitatea forțelor militare de a se deplasa dintr-un loc în altul în interiorul și în afara Europei și trecerea fără probleme a punctelor de frontieră ca parte a îndeplinirii misiunii lor, reducând semnificativ timpul și birocrația necesare astăzi. De altfel, în România se creează cea mai mare bază NATO din Europa cu o suprafață de 30 de kilometri pătrați și peste 10.000 de angajați militari și civili. La baza Mihail Kogălniceanu de pe coasta Mării Negre va fi transferată în curând o parte din logistica și personalul de la Ramstein, deoarece interesul alianței se îndreaptă tot mai mult spre est din cauza amenințării rusești.
Facilitățile Coridorului de mobilitate militară armonizată nu includ doar transportul, porturile și rețelele, ci se extind și asupra instalațiilor, asupra protejării funcționalității acestora împotriva amenințărilor, asupra coordonării cu serviciile implicate, asupra acordurilor interstatale, măsurilor de securitate, precum și asupra unor probleme legate de cazare, hrană, vamă etc.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale acordului este că asigură un răspuns mai rapid și trimiterea de întăriri în cazul în care una dintre cele trei țări este amenințată sau atacată.
Problemele legate de logistică, cum ar fi asigurarea unor linii operaționale de aprovizionare, reprezintă parametri care decid rezultatul unui război, așa cum s-a văzut clar în cazul invaziei ruse în Ucraina. Coridorul de mobilitate militară armonizată urmărește să modernizeze rețelele administrative ale Alianței, dar, așa cum subliniază surse militare competente, servește și intereselor naționale grecești în regiunea extinsă a Macedoniei și Traciei. În acestă direcție contribuie și extinderea rețelei de combustibili a NATO, pentru început prin conexiunea cu Bulgaria și apoi cu România.
CITEȘTE ȘI Apple vrea să vândă anul acesta cu 10% mai multe iPhone-uri noiSemnarea scrisorii de intenție vine ca o continuare a inițiativei luate de prim-miniștrii Greciei, Bulgariei și României în cadrul Summitului tripartit desfășurat în octombrie anul trecut la Varna. Kyriakos Mitsotakis, Nikolai Denkov și Marcel Ciolacu au convenit să aprofundeze cooperarea în probleme de apărare, energie și transport.
În acest mod strâmtoarea Bosfor va fi ocolită oficial, iar Alexandroupoli devine cel mai mare centru militar NATO din regiune, consolidându-și poziția strategică de a fi o „bază Souda în nordul Greciei” (Souda este o bază militară din Creta, cu un rol important în estul Mediteranei n.trad), scrie publicația Enikos.
Prin semnarea Scrisorii de Intenție (LoI), cele trei țări își exprimă interesul, printre altele, pentru:
– Armonizarea diferitelor proceduri naționale
– Reducerea timpului necesar pentru eliberarea permiselor de tranzit
– Asigurarea deplasării cu ușurință, în mod eficient și fără întreruperi a personalului și a echipamentelor militare între cele trei țări, oricând este necesar
– Existența unui răspuns mai rapid, în funcție de nevoile celor trei țări.
În plus, Scrisoarea de intenție (LoI) vizează cooperarea celor trei țări în cadrul rețelei comune de sprijin logistic a NATO și modernizarea în continuare a infrastructurii și rețelelor logistice în zone precum Alexandroupoli și Salonic, subliniind importanța acestora pentru capacitatea de descurajare eficientă a flancului estic al Alianței.