

Este gândită introducerea, în premieră, a unei accize dinamice în benzinării, care să evolueze rapid în funcție de evoluția pieței și a cotațiilor internaționale și care să poată scădea până la 25%, anunță ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Unul dintre sindicatele care reprezintă angajați ai ANAF, Ministerului Finanțelor și Vămii (Autoritatea Vamală Română-AVR), Sedlex, a anunțat că respinge ferm actuala formă a proiectului Legii Salarizării și declanșează procedurile pentru a se solidariza cu celelalte organizații sindicale din sectorul bugetar.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea au anunțat că locuitorii din zona de nord-est a județului Tulcea au primit, luni dimineață, un nou mesaj RO-Alert.
Parlamentul va discuta din nou amânarea cu încă un an, până la 31 decembrie 2027, a obligației de a monta repartitoare individuale de costuri pentru încălzire și apă caldă în apartamentele racordate la sistemul centralizat de încălzire, conform unui proiect legislativ inițiat din nou pentru a fi îndeplinit un jalon din PNRR.
Incidentele din ultima perioadă, atât cele din apropierea țărmului românesc, dar și cele din Marea Azov și din portul rusesc Novorosisk, de unde rafinăriile autohtone, în special Petromidia, importau peste 50% din țițeiul prelucrat, au transformat Marea Neagră într-o veritabilă Strâmtoare Ormuz regională. Cel puțin la nivel retoric, atât oficialii ucraineni, cât și cei ruși avertizează că navigarea prin apele teritoriale ale celor două state nu este sigură.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, susține că sunt comise fapte de o gravitate deosebită în dosarul penal prin care este acuzat de angajări fictive la DSU.
Ambasadorul Rusiei a fost convocat la Ministerul de Externe al României după ce în ultimele zile mai multe drone au survolat spațiul aerian al României.
Fostul premier ungar Viktor Orbán, care a pierdut postul după mulți ani, la alegeri, în fața lui Peter Magyar, a venit din nou în România, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, unde a criticat actuala conducere a Ungariei.
„România se apropie, etapă cu etapă, de prima moleculă de gaz extrasă, în 2027”, este mesajul transmis de fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan.
Sistemele de inteligență artificială vor depăși întreaga inteligență umană într-un interval de doar 5 ani, iar în maximum 10 ani vor prelua activitățile fizice.
Într-un context în care opoziția reclamă intervenții întârziate, un avion de marfi dimensiuni va fi echipat pentru stingerea incendiilor.
După mai mulți ani în care în presa și opinia publică au fost suspiciuni de tranzacții cu informații privilegiate ale reprezentanților și senatorilor americani, o legislație care să contracareze acest fenomen înaintează în Congresul SUA.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian al României.
Premierul demis și interimar Ilie Bolojan, care este și ministru interimar al Energiei, a decis înființarea unui Comitet interinstituțional care are ca obiectiv ″realizarea unei evaluări integrate privind impactul investițiilor în domeniul energiei regenerabile asupra securității energetice, rezilienței infrastructurilor critice, dependențelor tehnologice și obiectivelor României și ale Uniunii Europene în materia securității economice, precum și formularea unor recomandări de politici publice în acest domeniu″.
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air a decis ca din luna octombrie să renunțe la două rute operate în România.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, felicită Armata Română pentru doborârea dronei.
Bugetul companiei aeriene naționale TAROM a fost construit în mod absolut corect, fiind inițiate și acțiuni concrete pentru adaptarea planului de restructurare la realitățile pieței, neacceptarea preluării noului mandat de director general reprezentând refuzul ferm de a ceda la presiuni care ar fi adus TAROM în stare de insolvență, transmite Bogdan Costaș.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro