Fostul ministru PSD al Energiei Bogdan Ivan anunță că Neptun Deep nu mai este un proiect pe hârtie, platforma de producție „Neptun Alpha” fiind instalată în Marea Neagră. De asemenea, conducta de 160 de kilometri până la țărm este finalizată, iar șase dintre cele zece sonde de producție sunt deja realizate. El își exprimă convingerea că gazul extras din Marea Neagră trebuie să producă valoare în România.
”Neptun Deep nu mai este un proiect pe hârtie. Platforma de producție „Neptun Alpha” a fost instalată în Marea Neagră, conducta de 160 de kilometri până la țărm este finalizată, iar șase dintre cele zece sonde de producție sunt deja realizate. România se apropie, etapă cu etapă, de prima moleculă de gaz extrasă, în 2027. În mandatul meu de ministru al Energiei, Neptun Deep a fost una dintre prioritățile asumate încă din prima zi. Am urmărit îndeaproape calendarul lucrărilor și am anunțat public, pe baza progresului efectiv, că proiectul avansează chiar mai bine decât graficul inițial”, scrie Ivan pe Facebook, preluat de News.ro.
Acțiunile Romgaz (SNG), dar și cele ale OMV Petrom (SNP) au sărit la bursă săptămâna trecută, în contextul finalizării lucrărilor de instalare a platformei “Neptun Alpha”, care se află într-o conă cu ape de circa 120 de metri adâncime, cântărește 16,5 mii tone și are o înălțime totală de peste 225 de metri.
Atât structura de susținere (jacket), cât și structura superioară (topsides) au fost fabricate de Saipem, pe șantierele sale din Arbatax (Italia), respectiv Karimun (Indonezia). Instalarea platformei s-a facut cu ajutorul Saipem 7000, a treia cea mai mare navă-macara semi-submersibilă din lume, care utilizează tehnologie avansată de ridicare și poziționare offshore.
El afirmă că Neptun Deep s-a aflat și în centrul discuțiilor oficiale pe care le-a avut în Austria, ”pentru că o investiție de asemenea dimensiune trebuie susținută nu doar administrativ, ci și la cel mai înalt nivel politic”.
În aceeași perioadă, Romgaz – compania în care statul român, prin Ministerul Energiei, este acționar majoritar și care deține 50% din proiect – a atras încă 500 de milioane de euro de pe piața de capital pentru susținerea investițiilor strategice, inclusiv Neptun Deep, mai afirmă fostul ministru.
”Miza mea a fost clară: compania românească trebuie să aibă forța financiară necesară pentru a duce proiectul până la capăt”, explică Ivan. El subliniază că a fost și rămâne convingerea sa că gazul extras din Marea Neagră trebuie să producă valoare în România.
”Prioritatea trebuie să o aibă consumatorii și companiile românești, iar această resursă trebuie folosită pentru relansarea industriei petrochimice, a producției de îngrășăminte și a marilor capacități industriale, nu exportată ca simplă materie primă. Nu revendic munca inginerilor și a miilor de oameni implicați în acest proiect. Dar nici nu accept povestea că marile investiții strategice înaintează singure. Rolul unui ministru este să le țină în centrul deciziilor, să sprijine compania statului, să urmărească respectarea calendarului și să apere interesul României. Exact asta am făcut cu Neptun Deep”, menționează Bogdan Ivan.
















