Spune că „procurorul și-a atras în mod artificial competența în dosar, prin invocarea unei împrejurări de fapt plăsmuite”.
„Această constatare demontează fundamentul pe care a fost construit întregul dosar și relevă o modalitate de exercitare a funcției de urmărire penală incompatibilă cu exigențele legii”, adaugă Arafat.
Potrivit acestuia, pe baza acestor „premise artificiale”, procurorul „a desfășurat timp de peste un an urmărirea penală in rem fără ca persoanele vizate să fie informate și fără ca acestea să își poată exercita drepturile procesuale”.
Totodată, adaugă Arafat, au fost folosite „aceleași susțineri” pentru a obține „autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică cu cel mai ridicat grad de intruziune”, timp de „aproape șase luni”.
„În contextul dosarului penal privind pretinsele angajări fictive la DSU, mă văd nevoit să comunic public o serie de informații de o gravitate deosebită, care au fost recent descoperite în urma verificărilor oficiale efectuate cu privire la crearea si instrumentarea acestui dosar.
Aceste verificări au confirmat că procurorul și-a atras în mod artificial competența în dosar, prin invocarea unei împrejurări de fapt plăsmuite. Această constatare demontează fundamentul pe care a fost construit întregul dosar și relevă o modalitate de exercitare a funcției de urmărire penală incompatibilă cu exigențele legii”, explică Raed Arafat.
Șeful DSU susține că pe baza acestor „premise artificiale, procurorul a desfășurat timp de peste un an urmărirea penală in rem fără ca persoanele vizate să fie informate și fără ca acestea să își poată exercita drepturile procesuale”.
„În același timp, aceleași susțineri ale procurorului au fost folosite pentru a obține autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică cu cel mai ridicat grad de intruziune, desfășurate pe o perioadă de aproape șase luni. Escaladarea măsurilor nu s-a oprit aici. Procurorul a solicitat și autorizarea unor percheziții domiciliare împotriva persoanelor cercetate. Judecătorul de la Curtea de Apel a constatat însă caracterul vădit disproporționat al acestor solicitări și le-a respins.
În loc să accepte controlul de legalitate exercitat de instanță, procurorul a dispus ridicarea silită a telefoanelor mobile aparținând tuturor celor 13 persoane vizate, obținând pe altă cale ceea ce instanța refuzase să încuviințeze”, explică Arafat.
Secretarul de stat spune că, privite împreună, aceste împrejurări „nu reprezintă simple erori de apreciere și nici opțiuni procesuale discutabile”, ci „descriu un mod de exercitare a acțiunii penale caracterizat prin fabricarea premiselor necesare dobândirii competenței, ascunderea urmăririi penale față de persoanele vizate, utilizarea unor susțineri nereale pentru justificarea celor mai intruzive măsuri de supraveghere și încercarea de a ocoli controlul exercitat de instanță”.
„Un asemenea mod de acțiune angajează problema răspunderii procurorului și ridică întrebări fundamentale privind folosirea resurselor judiciare ale statului. Resurse umane, logistice și financiare considerabile au fost consumate pentru susținerea unui dosar construit pe premise plăsmuite, în loc să fie orientate către combaterea faptelor reale de criminalitate. Într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege, inclusiv cei chemați să o aplice.
Atunci când instrumentarea unui dosar se bazează pe premise artificiale și conduce la restrângerea gravă a drepturilor fundamentale, răspunderea nu poate rămâne doar o chestiune teoretică, ci trebuie asumată în toate formele prevăzute de lege”, mai spune Raed Arafat.
În 27 martie, procurorii au făcut percheziții la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), într-un dosar care ar viza angajări fictive. Raed Arafat a declarat atunci că este o anchetă in rem, iar DSU a precizat că anchetatorii au solicitat documente relevante pentru clarificarea situației investigate, care urmează a fi transmise în cel mai scurt timp, și au ridicat telefoane mobile aparținând unor angajați ai instituției.
Ulterior, Raed Arafat a infirmat ”categoric” existența unor posibile angajări fictive a unor medici în cadrul instituției și anunța că a colaborat și va colabora în continuare cu anchetatorii.
”Adevărul trebuie stabilit pe baza faptelor, a documentelor și a cadrului legal, nu prin speculații”, a transmis atunci Arafat.
În 21 aprilie, șeful DSU a fost audiat la secția militară a DNA, în cazul achiziționării, în 2017, a unui elicopter, cu suma de 4 milioane de euro, pentru care nu s-ar fi plătit TVA, Arafat reafirmându-și disponibilutatea de a colabora cu anchetatorii și de a sprijini orice demers de aflare a adevărului, însă reclamând că ”nu au fost prezentate niciun fel de elemente concrete care să indice existența unor fapte de natură penală”.
”Extinderea acestor investigații cu privire la persoana mea și la activitatea mea profesională, în absența unor indicii reale și verificabile, ridică serioase semne de întrebare cu privire la temeinicia și proporționalitatea lor”, afirmă Arafat, care acuză o campanie de discreditare a sa, cu consecințe asupra mecanismelor de intervenție în situații de urgență”, mai spunea atunci Raed Arafat.
Prejudiciul presupus s-ar ridica la aproximativ un milion de euro.
Pentru achiziția acestui elicopter ar fi semnat și Raed Arafat, iar mai multe persoane urmau să fie puse sub acuzare.
”Hai să spunem că, în 2023, cineva s-a trezit, UPS!, trebuia să luăm TVA. Ce ați așteptat până în ziua de astăzi?, transmite Arafat (VEZI VIDEO LA FINALUL ARTICOLULUI), explicând că presupusul prejudiciu este TVA pe care o instituție a statului –IGAV – ar trebui să o plătească tot statului, el neavând nicio implicare. Între timp, anunță Arafat, Autoritatea Vamală Română s-a constituit parte civilă, ceea ce este, potrivit șefului DSU, ”schizofrenie instituțională”.
VEZI ȘI VIDEO Raed Arafat, pus sub acuzare pentru complicitate la contrabandă
Raed Arafat afirmă că, în cursul zilei de miercuri, procurorii militari au pus sechestru și popriri pe conturi și bunuri care-i aparțin, în dosarul referitor la înlocuirea elicopterului prăbușit în Republica Moldova.
”Nu e vorba doar de doctorul Arafat. Doctorul Arafat a atras atenția, dar ieri au fost puse sechestre și popriri pe conturi, pe bunuri, la 17 persoane în total, dacă nu mă înșel, 16 sau 17 persoane, plus la 3 firme mari din România (…) Omniasig, Airbus România, Aon”, afirmă Arafat.
Acesta reiterează informațiile potrivit cărora, după prăbuirea elicopterului s-a decis înlocuirea lui cu un altul, iar la momentul aducerii acestuia în țară s-a purtat corespondență cu diferite autorități ale statului, pentru a face toate demersurile și docmentele necesare.
”Hai să spunem că, în 2023, cineva s-a trezit, ups, trebuia să luăm TVA. Ce ați așteptat până în ziua de astăzi? De ce n-ați mers? De ce n-ați mandatat ANAF-ul să meargă să ia TVA-ul de unde trebuie să-l ia? Îl ia de la IGAV și îl plătește de la stat la stat sau îl lua de la cine trebuia să-l plătească. Ce ați căutat să tăceți până în ziua de astăzi, că să ajungem la dosare de contrabandă cu elicoptere și invenții de acest gen, când voi ați fost înșințați din prima zi, din 2017”, afirmă șeful DSU.
Acesta anunță, de asemenea, că Autoritatea Vamală Română s-a constituit parte civilă: ”Deja vorbim de o formă de schizofrenie instituțională. Adică noi, îmi pare rău, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar asta este în final (…) Nu înțeleg încă ce caut în dosar. Eu, la acest moment, din ce am înțeles, sunt complice pentru că am încurajat, dar nu înțeleg încă cum am încurajat, prin telepatie, prin vorbe…”.
În ceea ce privește măsurile asigurătorii, Arafar apreciază că ”reprezintă unele dintre cele mai severe și intruzive măsuri procesuale pe care statul le poate dispune împotriva unei persoane, afectând în mod direct dreptul de proprietate, activitatea profesională și reputația acesteia”.
Arafar acuză că măsurile au fost luate fără nicio motivare concretă, ceea ce ”reprezintă un act arbitrar și o încălcare gravă a principiilor statului de drept”.
”Personal, nu am avut nicio atribuție legală, nicio competență și nicio implicare în activitățile care ar fi generat pretinsul prejudiciu. Cu toate acestea, sunt supus unor măsuri restrictive dispuse fără fundament factual și fără motivarea cerută de lege. Cu atât mai inacceptabilă este această măsură în condițiile în care pretinsul prejudiciu constă exclusiv în TVA pe care o instituție a statului avea obligația legală să o achite, iar beneficiarul acestei taxe este tot statul. Statul nu poate pretinde că este victima propriilor obligații neîndeplinite.
În mod inexplicabil, aceeași instituție publică care astăzi pretinde existența unui prejudiciu a susținut anterior, în exercitarea atribuțiilor sale legale, că toate activitățile au fost desfășurate în deplină legalitate. Această schimbare radicală de poziție, lipsită de orice justificare, reprezintă o conduită incompatibilă cu legea și cu obligația autorităților de a acționa cu bună-credință și consecvență”, afirmă Arafat.
Acesta anunță că va formula toate demersurile judiciare și extrajudiciare necesare pentru înlăturarea vătămărilor cauzate prin aceste acțiuni și pentru atragerea răspunderii tuturor persoanelor implicate.
”Totodată, voi solicita tragerea la răspundere a celor care, din jocuri de culise sau ca exponenți ai unor centre de interese preocupate de discreditarea mea, au înțeles să utilizeze instituțiile statului ca instrumente pentru atingerea unor scopuri străine de lege și de interesul public”, afirmă șeful DSU.
În 21 aprilie, Raed Arafat a anunțat că a fost pus sub acuzare pentru complicitate la contrabandă în dosarul vizând înlocuirea elicopterului prăbușit în 2016 în Republica Moldova.
El acuza că punerea sa ”în judecare publică este exagerată” și consideră că nu trebuie să se întâmple așa ceva până la clarificarea situației.
Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus urmărirea penală a 17 persoane în dosarul care vizează înlocuirea elicopterului românesc care s-a prăbușit în 2016 în Republica Moldova. În urma daunei totale, părțile au convenit ca despăgubirea să se facă prin înlocuirea elicopterului distrus cu o aeronavă în configurație rezonabil asemănătoare, inclusiv în ceea ce privește echipamentele medicale din dotarea elicopterului.
Aeronava a fost preluată de pe insula Guernsey, teritoriu care aparținea de Marea Britanie, dar se afla în afara teritoriului în scopuri de TVA al Uniunii Europene. Pentru noua aeronavă, potrivit procurorilor, nu s-au îndeplinit formalitățile vamale, prejudiciul estimat fiind de peste 4,4 milioane de lei.
















