Patronat brokeri: Limitarea cheltuielilor administrative și de vânzare la RCA încalcă principiile concurențiale și va conduce la dispariția a 30.000 de asistenți în brokeraj

Patronat brokeri: Limitarea cheltuielilor administrative și de vânzare la RCA încalcă principiile concurențiale și va conduce la dispariția a 30.000 de asistenți în brokeraj
scris 12 mai 2017

Limitarea la 25% a cheltuielilor administrative și de vânzare, cumulat, ale poliței de asigurare RCA, măsură inclusă în proiectul de lege privind RCA, este nerealistă, încalcă principiile unei piețe libere și concurențiale și va conduce la dispariția a 30.000 de asistenți în brokeraj care intermediază în prezent acest tip de asigurări, potrivit Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare (PRBAR).

“PRBAR își exprimă îngrijorarea cu privire la la menținerea prevederilor articolului 18, aliniatul 4 din  proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, respectiv cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare, incluse în tariful de primă RCA. Menținerea unui procent de cheltuieli administrative și de vânzare, cumulat, ale poliței de asigurare RCA în Lege, îl considerăm nerealist și va conduce la dispariția a 30.000 de asistenți în brokeraj care intermediază în prezent polițe RCA”, se arată într-un comunicat al asociației remis Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

O asemenea prevedere limitativă nu se regăsește în nicio țară din Comunitatea Europeană, susține PRBAR.

Orange România pierde procesul de hărțuire morală a unui fost angajat. Operatorul va plăti daune de 10.000 euro, plus cheltuielile de judecată CITEȘTE ȘI Orange România pierde procesul de hărțuire morală a unui fost angajat. Operatorul va plăti daune de 10.000 euro, plus cheltuielile de judecată

“Mai mult decât atât introducerea acestei prevederi care afectează în mod vădit întregul sistem de distribuție a asigurărilor RCA nu are la bază nicio notă de fundamentare și niciun studiu de impact”, se mai spune în comunicat.

Deasemenea, în opinia asociației, limitarea în procent de 25% a acestor cheltuieli administrative și de vanzare, încalcă principiile unei piețe libere și concurențiale cu un impact economic și social major.

“Având în vedere, eforturile colective depuse în vederea obținerii unei Legi care să reglementeze într-un mod cât mai obiectiv activitatea distribuitorilor implicați, cât și pentru a evita ulterioarele situații ce pot genera tensiuni, PRBAR solicită reintroducerea amendamentelor argumentate și fundamentate de către patronat în proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie”, se mai arată în comunicat.

Nimic nou pe frontul portabilității în aprilie. Doar RCS&RDS a crescut la clienți mobili atrași prin portarea numerelor de telefon CITEȘTE ȘI Nimic nou pe frontul portabilității în aprilie. Doar RCS&RDS a crescut la clienți mobili atrași prin portarea numerelor de telefon

Patronatul mai susține că după expirarea plafonării tarifelor RCA, măsură introdusă prin OUG 54/ 2016 și în vigoare din data de 19 septembrie 2016, va avea loc “o reglare naturală a pieței RCA”.

“Nu considerăm a fi necesară o altă limitare printr-un act normativ”, se menționează la finalul comunicatului.

viewscnt
Afla mai multe despre
prbar
brokeri
patronat
rca
limitare
cheltuieli
vanzare