Antifrauda Fiscală a identificat și a construit harta relațională a tuturor firmelor implicate în fenomenul facturilor false și atrage atenția persoanelor implicate în gestionarea contabilității să acorde o atenție deosebită modului de completare și de emitere a facturilor, încadrării în plafonul pentru plățile în numerar, precum și înregistrării în evidențele contabile a facturilor false pentru că aceasta reprezintă o practicã frauduloasă care conduce inclusiv la sesizarea organelor de urmãrire penală, se arată într-un comunicat al instituției.
Operațiunea Apollo este în desfãșurare pe termen nelimitat, arată comunicatul, iar în perioada de documentare, utilizând informațiile fiscale disponibile în bazele de date proprii și aplicațiile informatice de analizã, DGAF a identificat și a construit harta relaționalã a tuturor firmelor implicate în acest fenomen (emitenți și beneficiari care au înregistrat în evidențe aceste documente).
În urma verificãrilor de până acum, în cadrul Operațiunii Apollo, a documentelor transmise de contribuabilii aflați în primul eșantion analizat, au fost identificate o serie de aspecte care confirmă analizele de risc, precizează instituția, care enumeră o serie de probleme depistate:
- Nu toate societățile au pus la dispoziție toate documentele solicitate (exemplu: nu au transmis toți furnizorii, unele au transmis doar note de recepție, unele au transmis facturi numai pentru o anumitã perioadã etc.);
- Majoritatea facturilor sunt emise pentru produse a cãror valoare (inclusiv TVA) este mai micã de 5.000 lei și sunt achitate în numerar (între 4.800 – 5.000 lei);
- Nu se respectă cronologia/ordinea eliberării facturilor;
- Facturile/chitanțele nu au completate în totalitate informațiile obligatorii;
- Același mod de completare a facturilor și același scris pe facturi ce sunt emise de furnizori diferiți;
Totodată, mai arată comunicatul, sunt situații în care unele societãți înregistreazã facturi cu sume semnificative pentru care nu au fost prezentatã dovada plãții și pentru care a fost exercitat dreptul de deducere a TVA. Exemple:
- N.S.F.S.P. SRL figureazã cu o facturã în valoare de 442.432 lei emisã în data de 05.09.2012 și înregistratã în 31.12.2012, aceasta figurând în soldul aferent furnizorului.
- M.C. 2013 SRL figureazã cu 5 facturi înregistrate, emise de D.C. SRL în valoare totalã de 797.141,04 lei, cu mențiunea cã facturile se vor plãti prin OP, dar în adresa de însoțire a facturilor este specificat faptul cã facturile nu au fost achitate. Pentru aceste facturi, TVA aferentã a fost dedusã;
- S-a constatat modificarea datei chitanțelor emise, suspiciunea rezonabilã fiind cã s-a urmãrit încadrarea în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei conform reglementãrilor referitoare la tranzactiile în numerar;
- Neconcordanțã între obiectul de activitate al societãții care a emis factura și produsele ce sunt cuprinse în facturi. Existã societãți care figureazã cã au livrat o paletã extrem de largã de produse și servicii, de la biroticã, suruburi, echipamente de protecție, cereale, pânã la servicii de marketing sau management.