Depunerea declarației de patrimoniu și cooperarea cu inspectorii, respectând prevederile în materie penală, sunt cele două obligații nou introduse în Carta drepturilor persoanelor fizice verificate de Fisc, potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Ordinul ANAF 1162/2016 conține Carta drepturilor și obligațiilor persoanelor fizice supuse verificării fiscale, cea anterioară fiind prevăzută de Ordinul 544/2014.
În varianta actuală, apar două obligații în plus. Prima este aceea de a depune, la solicitarea inspectorilor, declarația de patrimoniu și de venituri, care este prevăzută, deja, de Codul de procedură fiscală.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Formularul solicită informații despre bunuri imobile, mijloace de transport, bijuterii, obiecte de artă, antichități, numismatică, animale de rasă, conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, plasamente, investiții directe, împrumuturi acordate, polițe de asigurare, cheltuieli personale, cheltuieli cu persoane în întreținere, datorii, venituri.
Declarația trebuie depusă fie în 60 de zile după ce persoana fizică a primit avizul de verificare dacă acesta este însoți de solicitarea din partea Fiscului, fie în 15 zile dacă inspectorii o cer pe parcursul verificării.
A doua obligație suplimentară este de cooperare cu ANAF în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de persoana verificată, în întregime, conform realității, și prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute, cu respectarea prevederilor în materie penală și procesual penală.
Prin urmare, în ordin apare în plus precizarea că informațiile sunt furnizate pe propria răspundere, iar în cazul în care nu sunt corecte, persoanele verificate își asumă riscul unei sesizări penale. Inspectorii au, conform atribuțiilor, posibilitatea de a face sesizări în baza proceselor verbale care constată situații de fapt care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Celelalte obligații se mențin, respectiv furnizarea de informații, prezentarea de înscrisuri, permisiunea de a fi efectuate constatări la fața locului, plata diferențelor de impozit stabilite cu ocazia verificării situației fiscale personale, precum și dobânzile și penalitățile aferente.
Totodată, Carta enumeră drepturile persoanei verificate, cum ar fi dreptul de a fi înștiințat, de a solicita amânarea începerii verificării o singură dată, de a beneficia de asistență de specialitate, de a schimba locul de desfășurare a verificării, de a prelungi termenul de prezentare a înscrisurilor și informațiilor relevante, de a colabora și de a numi persoane pentru a furniza informații, de a refuza furnizarea de informații de către rude și alte persoane, de păstrare a secretului fiscal, de a cunoaște rezultatele verificării, de a contesta.
CITEȘTE ȘI ANAF a publicat proiectul de ordin prin care amână depunerea declarației de TVA pentru iulieLa capitolul drepturi, este prevăzut în plus că persoana poate opta ca verificarea să aibă loc la domiciliul său. Până acum, verificarea se putea face la domiciliul persoanei doar dacă era în imposibilitatea fizică de a se deplasa. De asemenea, poate avea loc și la sediul profesional al persoanei care îi acordă asistență de specialitate (consultant fiscal, avocat). Totodată, fost extins termenul pentru prezentarea punctului de vedere al celui controlat de la 3 la 5 zile.
Verificarea situației fiscale se face pe baza metodelor indirecte de control - sursei și utilizării fondurilor, fluxurilor de trezorerie și patrimoniului net - și vizează persoanele în cazul cărora Fiscul constată că între veniturile declarate și cele estimate determinate în baza situației fiscale personale există o diferență semnificativă, adică mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai mai mică de 50.000 lei. Veniturile constatate sunt impozitate cu 16%, iar dacă apar suspiciuni privind infracțiuni este sesizat parchetul.
Metodele de stabilire a veniturilor și procedurile de aprobare a acestora au fost actualizate în decembrie anul trecut prin Ordinul 3.733/2015, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016.