Președintele venezuelean Nicolas Maduro a câștigat un al treilea mandat, cu 51% din voturi, a anunțat autoritatea electorală a țării, în ciuda multiplelor sondaje la ieșirea de la urne care indicau o victorie a opoziției, relatează Reuters.
Autoritatea a precizat că Edmundo Gonzalez, candidatul opoziției, a obținut 44% din voturi, deși opoziția declarase anterior că are "motive să sărbătorească" și le-a cerut susținătorilor să continue monitorizarea numărării voturilor, scrie News.ro.
Maduro, care a apărut la palatul prezidențial în fața susținătorilor care îl aclamau, a declarat că realegerea sa este un triumf al păcii și stabilității și a reiterat afirmația sa din timpul campaniei că sistemul electoral din Venezuela este transparent.
Un sondaj realizat de Edison Research, cunoscut pentru sondajele sale privind alegerile din SUA, a prezis la ieșirea de la urne că Gonzalez va obține 65% din voturi, în timp ce Maduro va obține 31%.
Firma locală Meganalisis a prezis un vot de 65% pentru Gonzalez și puțin sub 14% pentru Maduro.
S-au numărat voturile din aproximativ 80% din urne, a declarat președintele Consiliului Național Electoral (CNE), Elvis Amoroso, adăugând că rezultatele au fost întârziate din cauza unei "agresiuni" împotriva sistemului de transmitere a datelor electorale.
CNE a cerut procurorului general să investigheze "acțiunile teroriste", a declarat Amoroso, adăugând că participarea a fost de 59%.
Opoziția a declarat anterior că alegătorii au optat pentru o schimbare după 25 de ani de guvernare a partidului socialist. "Rezultatele nu pot fi ascunse. Țara a ales în mod pașnic o schimbare", a declarat Gonzalez într-o postare pe X în jurul orei locale 23:00, înainte de anunțarea rezultatelor.