Orange Money, societatea înființată de Orange România pentru furnizarea de servicii de plăți și de transfer de bani de pe telefonul mobil, și-a suplimentat obiectul secundar de activitate cu operațiuni de debitare directă a contului, printre altele, și și-a majorat capitalul social cu 23,3 milioane de lei, la 85,86 milioane de lei, conform unor hotărâri ale acționarilor companiei din 18 iulie.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Potrivit modificărilor aduse actului constitutiv al firmei, Orange Money va furniza servicii care permit depunerea/retragererea de numerar într-un cont de plăți, precum și toate operațiunile necesare pentru funcționarea acestuia, operațiuni de debitare directă și de plată printr-un card de plată programată, precum și emiterea și/sau acceptarea la plată a instrumentelor de plată.
La finele anului 2017, Orange Money a efectuat pregătirile legale pentru a putea începe să intermedieze operațiuni financiare.
“Ca urmare a completării obiectului de activitate al societății se aprobă schimbarea obiectului principal de activitate al Orange Money: cod CAEN 6499 - Alte intermedieri financiare n.c.a.: A. emiterea de monedă electronică; B. operațiuni de plată cu monedă electronică în cazul în care fondurile nu sunt acoperite printr-o linie de credit; C. operațiuni de transfer-credit; C. remiterea de bani cu următorul obiect principal de activitate: cod CAEN 6492 - Alte activități de creditare, respectiv Acordare de credite de consum și microcredite (…).”
Tot atunci, compania și-a majorat capitalul social cu 30,7 milioane de lei, la 62,5 milioane de lei.
În 2017, Orange Money a înregistrat pierderi de 9,7 milioane de lei, de la 3,98 milioane de lei în anul precedent.
Afacerile au crescut de 10 ori, la 23.358 lei, în condițiile în care sistemul a fost lansat spre finele anului 2016.
Orange România, liderul pieței locale de telefonie mobile, a anunțat în noiembrie 2016 că a lansat serviciul Orange Money, prin intermediul căruia utilizatorii pot plăti facturi de utilități, reîncărca opțiuni pentru cartele preplătite de telefonie mobilă și pot primi și transfera bani.
La finele lunii martie 2017, Orange Money avea 41.000 de clienți, conform ultimelor date anunțate de operatorul telecom.