Microsoft precizează că nu deține vreo participație la OpenAI

Microsoft precizează că nu deține vreo participație la OpenAI
scris 10 dec 2023

Microsoft a precizat că nu deține vreo participație la OpenAI, creatoarea chatbotului ChatGPT, în condițiile în care organismul de supraveghere a concurenței din Regatul Unit a deschis o investigație preliminară privind investiția uriașă a Microsoft în această companie, transmite Reuters, citat de News.ro

”Deși detaliile acordului nostru rămân confidențiale, este important să rețineți că Microsoft nu deține nicio parte din OpenAI și că are pur și simplu dreptul de a participa la distribuțiile profitului”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Frank Shaw.

Urmărește-ne și pe Google News

Autoritatea pentru Concurență și Piețe (CMA) din Marea Britanie a declarat vineri că solicită păreri de la părțile interesate, pentru a stabili dacă investiția de 10 miliarde de dolari a Microsoft în OpenAI a condus o situație relevantă de fuziune”, în care două sau mai multe întreprinderi au încetat sau vor înceta să fie distincte ca urmare a unei tranzacții.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
mirosoft
openai