La Monte Carlo, locul de joacă al miliardarilor și al gamblerilor din Europa, se strâng, cel puțin o dată pe an, printre cei mai mari jucători de poker din lume, unii dintre ei cu renume de adevărați duri, care nu clipesc minute în șir.
Vezi tipologii de oameni de toate felurile, de la personalități dominante, care atrag imediat în jurul lor prieteni și dușmani, la introvertiți care studiază, retrași, tot ce se întâmplă sau jucători aparent relaxați, ce-și salută zâmbind competitorii. Străbate însă din fiecare preocuparea pentru ce se va întâmpla la masa de joc și care dintre ceilalți jucători va ajunge adversar direct, iar din recuzită este aproape nelipsit un accesoriu: ochelarii de soare. Cât se poate de negri.
“Pe Daniel nu poți să te superi nici când îți ia banii și te scoate de la masă”, îmi mărturisește o jucătoare care-l cunoaște bine. Amândoi fac parte din PokerStars Team. Poți gândi că sunt doar amabilități colegiale, dar când vine vorba de Daniel Negreanu, în lumea aceea tensionată, fraza se repetă constant, ca un clișeu.
Kid Poker, cum este supranumit, ne primește în apartamentul duplex de la ultimul etaj al luxosului hotel Monte Carlo Bay, care găzduiește EPT Grand Final. PR-ul PokerStars ne anunță că interviurile precedente s-au prelungit și suntem rugați să fim cât mai scurți pentru că Negreanu avea oră la sală, iar sportul face parte din programul său zilnic.
Uită însă repede de rutină și de întârziere, invitându-ne parcă să zăbovim cât mai mult. Se lansează în povești cu zâmbetul pe buze, acceptă orice întrebare, face glume, deapănă amintiri. Noi uităm la fel de repede că stăm de vorbă cu jucătorul care a câștigat cei mai mulți bani dintre toți jucătorii profesioniști de poker. Peste 32 de milioane de dolari.
Mărturisește că nu joacă poker în fiecare zi, iar în afara turneelor joacă cel mult o dată pe lună. Când nu se află la competiții, contactul cu lumea pokerului se rezumă la a urmări unele finale și anumiți jucători. “Eu scriu cărți de poker, nu le citesc”, spune râzând.
Îi place să joace fotbal, să meargă la gimnastică, să vorbesc cu prietenii. Într-o zi obișnuită joacă Hearthstone pe internet, se uită la televizor, la sport, hochei, la baschet și “un pic de fotbal”.
”Am pus multe ore în poker, în fiecare an înainte, când eram mic și învățam, am lucrat foarte tare. Nu mai fac așa. Acum am interese foarte răspândite. Mai mult decât numai poker (...) Am o viață foarte liniștită. Îmi place să stau acasă”, completează Negreanu tabloul vieții sale cotidiene.
Își amintește, însă, că la începuturi stătea zilnic la masa de poker și câte opt ore, chiar dacă nu era în turneuri, cum ar fi stat la orice loc de muncă.
Pasiunea și dorința de a fi cel mai bun sunt mai importante decât banii
“Eu nu joc pentru bani! Asta nu e așa de important pentru mine. Și, adevărat este că niciodată nu a fost așa de important pentru mine. Eu am jucat pentru că am avut pasiunea de a fi cel mai bun. Și nu mă las. Vreau să fiu și la 80 de ani. Și vreau să fiu numărul 1 tot timpul” spune cu multă convingere cel care a câștigat milioane de dolari din poker.
Și chiar explică mai târziu dorința lui de a juca poker profesionist până la adânci bătrâneți prin faptul că jocul de poker nu e ca un sport eminamente fizic, unde, când ai 40 de ani, nu mai poți să joci pentru că nu mai poți să fugi repede. “Nu trebuie să fug. Trebuie să stau la masă și e ușor”.
Își susține afirmația că nu joacă cu gândul la bani printr-o filosofie de viață care pare că l-a însoțit permanent: pasiunea poate fi o motivație mult mai de succes decât beneficiul material exclusiv.
“Eu cred că dacă joci numai pentru bani, dacă vei fi actor numai pentru bani, dacă orice faci în viața ta e numai pentru bani, nu o să ai așa de mult succes ca și atunci când faci numai pentru că îți place așa de mult”.
În discursul oamenilor care au făcut mari averi se regăsește adesea retorica importanței reduse pe care o au sau au avut-o banii în viața lor, mai ales când sunt suficienți de mulți pentru a trăi în lux până la adânci bătrâneți. Dar când vine vorba de persepective, aceeași milionari vorbesc de preocuparea permanentă pentru noi oportunități de a face și mai mulți bani. Așa că a urmat întrebarea de verificare: Ce face Daniel Negreanu cu averea lui și în ce ar investi?
“Eu nu am capul la bani. Banii nu sunt așa de importanți pentru mine. Am un prieten, Brian Balsbaugh, agentul meu, și el are grijă de bani pentru mine. Și dacă cineva îmi spune să facem un busines, spun, ok, vorbiți cu el. Nu vreau să aud”, vine instantaneu răspunsul canadianului cu părinți de origine română.
CITEȘTE ȘI Interzis la bere, biliard și fotbal pentru turiștii români! Firma de asigurare te vrea "sfânt"Cu toate acestea, Negreanu spune că marea greșeală ca jucător de poker a fost că a vrut permanent să ajute alți jucători de poker și i-a împrumutat cu bani. “Le-am dat zeci de mii de euro și nu i-am mai văzut niciodată”.
Recunoaște că banii pot să satisfacă multe plăceri, dar singura excentricitate în care spune că a investit este reședința sa din America.
“Casa mea este ca o casă pentru copii. Am o masă de biliard, am afară un teren de golf, am chiar și înăuntru o mașină unde poți să exersezi și am video game, o masă pentru poker... E foarte multă culoare. Eu am vrut să fac o casă Pee Wee Herman și Austin Powers mixat și așa este acolo” spune jucătorul care în iulie va împlini 42 de ani.
Părinții mei sunt români. M-au învățat să fiu generos și să știu cum să fiu om. M-am născut în Canada, dar am trăit o viață europeană.
Negreanu s-a născut în Canada, la șapte ani după ce părinții săi au emigrat din România comunistă, iar în adolescență prima sa opțiune a fost să joace biliard profesionist. De la masa de biliard la masa de poker a fost un pas, dar spune că joacă în continuare cu plăcere biliard. În multe interviuri a povestit că de mic a fost convins că o să reușească în viață, chiar dacă nu știa pe ce drum va merge.
L-am provocat să-și imagineze în ce măsură ar fi diferit parcursul său profesional dacă s-ar fi născut în România, mai ales că s-a declarat mereu încrezător în destinul său.
“Nu știu. Am fost născut în Canada, dar părinții mei au fost români și am trăit o viață europeană și nu la fel ca un american sau canadian. Părinții mei întotdeauna m-au învățat să fiu generos și să știu cum să fiu ca om. Și eu cred că, și dacă eram născut în România sau America, părinții mei erau cei mai importanți să fac cum am făcut în viața mea”, mărturisește Negreanu.
Povestește din nou că a fost convins încă de mic copil că în orice își va pune capul o să fie un succes, chiar dacă ar fi fost actorie sau biliard. “Am avut foarte multă încredere în abilitatea mea, de a face o viață pentru mine”.
”Când aveam doi trei ani, mama mă întreba ce fac și i-am răspuns că fac o casă în Los Angeles. M-a întrebat cum o fac și i-am spus că din chibrituri. Dar n-au fost chibriturile, au fost chipsuri-le (de la Poker)”, a mai spus Negreanu zâmbind nostalgic.
Românii pasionați de poker îl vor putea vedea pe Daniel Negreanu peste opt zile chiar la București, la turneul organizat în premieră în România - Eureka Poker Tour, sponsorizat de PokerStars.