„Al patrulea sezon din Bridgerton își îndreaptă atenția către Benedict (Luke Thompson), cel de-al doilea fiu boem al familiei. În ciuda faptului că cei doi frați ai săi sunt căsătoriți și fericiți, Benedict nu vrea să-și întemeieze o familie încă – asta până când o întâlnește pe captivanta domnișoară în argintiu la balul mascat organizat de mama sa”.
În februarie vor continua și alte două sezoane de succes al platformei americane: The Lincoln Lawyer și The Night Agent.
În al patrulea sezon din The Lincoln Lawyer, „Mickey Haller (Manuel Garcia Rulfo) se trezește în centrul celui mai dur proces al carierei sale, când el și echipa lui luptă contracronometru pentru a-și demonstra nevinovăția în uciderea fostului client Sam Scales. Ca să‑și salveze reputația, trebuie să dezlege ultima escrocherie pusă la cale de Sam, o investigație care îi aruncă într-un conflict direct cu procuratura, FBI-ul și cu fantomele trecutului lui Mickey”.
Despre noul sezon din The Night Agent, Netflix spune; „După evenimentele explozive din sezonul 2, agentul de noapte Peter Sutherland este chemat să dea de urmă unui tânăr funcționar al Trezoreriei, care a fugit în Istanbul cu informații guvernamentale confidențiale după ce și-a ucis șeful. Se declanșează o serie de evenimente în care Peter anchetează o rețea de bani negri în timp ce evită asasinii plătiți de aceasta și ajunge în pragul unui conflict cu o jurnalistă necruțătoare. Colaborând, aceștia descoperă secrete ascunse și vechi rivalități care amenință să îngenuncheze guvernul și să îi ucidă pe amândoi între timp”.
Producții Netflix
TITLURILE LUNII
The Lincoln Lawyer: Sezonul 4
Inspirat din seria de romane bestseller semnate de renumitul scriitor Michael Connelly, cel de-al patrulea sezon se bazează pe a șasea carte din seria Avocatul din limuzină.
Mickey Haller (Manuel Garcia Rulfo) se trezește în centrul celui mai dur proces al carierei sale, când el și echipa lui luptă contracronometru pentru a-și demonstra nevinovăția în uciderea fostului client Sam Scales. Ca să‑și salveze reputația, trebuie să dezlege ultima escrocherie pusă la cale de Sam, o investigație care îi aruncă într-un conflict direct cu procuratura, FBI-ul și cu fantomele trecutului lui Mickey.
| Creator: David E. Kelley
| Corealizatori: Ted Humphrey și Dailyn Rodriguez
| Producători executivi: David E. Kelley, Ted Humphrey, Michael Connelly, Dailyn Rodriguez, Ross Fineman, Barry Jossen și Tana Jamieson
| Distribuție: Neve Campbell, Becki Newton, Jazz Raycole și Angus Sampson
DIN 5 februarie 2026
The Night Agent: Sezonul 3
După evenimentele explozive din sezonul 2, agentul de noapte Peter Sutherland este chemat să dea de urmă unui tânăr funcționar al Trezoreriei, care a fugit în Istanbul cu informații guvernamentale confidențiale după ce și-a ucis șeful. Se declanșează o serie de evenimente în care Peter anchetează o rețea de bani negri în timp ce evită asasinii plătiți de aceasta și ajunge în pragul unui conflict cu o jurnalistă necruțătoare. Colaborând, aceștia descoperă secrete ascunse și vechi rivalități care amenință să îngenuncheze guvernul și să îi ucidă pe amândoi între timp.
| Creator / Realizator / Producător executiv: Shawn Ryan prin MiddKid Productions
| Regizori: Guy Ferland, Adam Arkin, Paris Barclay, Hiromi Kamata și Billy Gierhart
| Scenariști: Munis Rashid, Anayat Fakhraie, Seth Fisher, Eileen Myers, Corey Deshon, Imogen Browder, Andres Smith, Corey Deshon și Aiyana White
| Producători executivi: Marney Hochman, Seth Gordon, Julia Gunn, James Vanderbilt, William Sherak, Paul Neinstein, Nicole Tossou, David Beaubaire, Munis Rashid, Paul Bernard, Guy Ferland și Seth Fisher
| Distribuție: Gabriel Basso, Louis Herthum, Stephen Moyer, Callum Vinson, David Lyons, Fola Evans-Akingbola, Jennifer Morrison, Albert Jones, Ward Horton și Genesis Rodriguez
DIN 19 februarie 2025
Bridgerton: Sezonul 4, Partea 2
Al patrulea sezon din Bridgerton își îndreaptă atenția către Benedict (Luke Thompson), cel de-al doilea fiu boem al familiei. În ciuda faptului că cei doi frați ai săi sunt căsătoriți și fericiți, Benedict nu vrea să-și întemeieze o familie încă – asta până când o întâlnește pe captivanta domnișoară în argintiu la balul mascat organizat de mama sa.
| Showrunner / Producător executiv: Jess Brownell
| Bazat pe seria de romane despre Bridgerton de: Julia Quinn
| Producători executivi: Shonda Rhimes, Betsy Beers, Tom Verica și Chris Van Dusen
| Distribuție: Luke Thompson, Yerin Ha, Jonathan Bailey, Victor Alli, Adjoa Andoh, Julie Andrews, Lorraine Ashbourne, Masali Baduza, Nicola Coughlan, Hannah Dodd, Daniel Francis, Ruth Gemmell, Florence Hunt, Martins Imhangbe, Claudia Jessie, Luke Newton, Golda Rosheuvel, Will Tilston, Polly Walker, Emma Naomi și Hugh Sachs
LISTA EXTINSĂ CU TITLURI:
1 februarie 2026
Glitter & Gold: Ice Dancing
Titlu localizat: Strălucire și aur: Dans pe gheață
Înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, descoperă lumea tensionată și cu mize mari a dansului pe gheață, în care cele mai bune perechi țintesc aurul și gloria.
3 februarie 2026
Mo Gilligan: In The Moment
Titlu localizat: Mo Gilligan: Trăiește clipa
Mo Gilligan se aventurează la Hollywood. În acest program special și dinamic, londonezul vorbește despre faimă, familie și despre ce înseamnă să fii britanic în America.
4 februarie 2026
Is It Cake? Valentines
Titlu localizat: E tort sau nu? Sfântul Valentin
Cofetarii fac echipă cu iubiții lor parteneri de viață pentru a crea torturi suprarealiste și a păcăli jurații celebri în această ediție specială de Ziua Îndrăgostiților.
5 februarie 2026
Cash Queens
Titlu localizat: Leoaicele
Când viața le împinge la limită, cinci prietene disperate decid că singura soluție e să formeze o bandă, să pună mâna pe arme și să jefuiască bănci.
Unfamiliar
Titlu localizat: Nefamiliar
Când trecutul ajunge din urmă doi foști spioni, provocarea lor cea mare nu sunt urmăririle cu mașini, împușcăturile sau lupta corp la corp, ci mărturisirea adevărului.
6 februarie 2026
Queen of Chess
Titlu localizat: Regina șahului
În acest documentar, Judit Polgár înfruntă scepticismul, sexismul și pe campionul Garry Kasparov pentru a-și câștiga locul printre marii jucători din istoria șahului.
Salvador
Într-o noapte cu înfruntări violente, un șofer de ambulanță află că fiica sa este de partea huliganilor. În haosul care urmează, el va face totul ca să obțină răspunsuri.
Yoh! Bestie
Titlu localizat: Ah, prietenia mea!
Thando nu are niciodată noroc în dragoste, iar când cel mai bun prieten al ei se întoarce din călătoriile sale cu o logodnică, se confruntă cu un sentiment nou: gelozia.
9 februarie 2026
Matter of Time
Concertul emoționant al lui Eddie Vedder la Seattle este în centrul acestui documentar despre lupta pentru vindecarea epidermolizei buloase (EB), o boală rară.
The Creature Cases: Chapter 7
Titlu localizat: Brigada blănoșilor: Capitolul 7
Exploratori, alăturați-vă echipei CLADE într-o călătorie care pornește din junglele Asiei până în mlaștinile Americii de Sud, în căutarea și mai multor mistere ale lumii animale.
10 februarie 2026
Motorvalley
Disperată să preia frâiele imperiului de curse al familiei, o moștenitoare angajează o șoferiță nesăbuită și un instructor cu probleme pentru a concura în Gran Turismo.
This is I
Titlu localizat: Asta sunt eu
Victima bullyingului, Kenji, își găsește refugiul într-un cabaret și primește sprijinul unui doctor vizionar, renăscând pe scenă în adevărata sa identitate: Ai Haruna.
11 februarie 2026
Kohrra: Season 2
Titlu localizat: Orbiți de ceață: Sezonul 2
Un caz de crimă încurcat în secrete de familie îi conduce pe polițistul Garundi și pe noua sa șefă, Dhanwant Kaur, pe un drum nesigur în căutarea adevărului.
Lead Children
Titlu localizat: Copiii de plumb
O tânără doctoriță descoperă intoxicații cu plumb la copiii din apropierea unei topitorii, riscându-și apoi cariera și propria siguranță pentru a-i salva.
Love Is Blind: Season 10
Vii pentru întâlniri, rămâi pentru clopotele de nuntă. Romanticii se îndrăgostesc doar pe baza frumuseții interioare în acest experiment de succes în materie de dating.
State of Fear
Titlu localizat: Frăția fricii
São Paulo este cuprins de un val de violență fără precedent, iar o avocată cu legături în lumea interlopă face o înțelegere cu poliția pentru a-și salva nepoata răpită.
12 februarie 2026
How To Get To Heaven From Belfast
Titlu localizat: Cum să ajungi din Belfast în rai
Trei prietene de-o viață pleacă într-o călătorie haotică pentru a rezolva misterul morții suspecte a unei vechi amice, ținându-și ascunse propriile secrete întunecate.
Million-Follower Detective
Titlu localizat: Influență fatală
În acest thriller polițist, detectivul Chen Chia-jen încearcă să o demaște pe Baba Vrăjitoarea, notoria cititoare în cărți care prezice corect decesele influencerilor.
13 februarie 2026
Museum of Innocence
Titlu localizat: Muzeul inocenței
În Istanbulul anilor ’70, iubirea interzisă a unui bărbat pentru o vânzătoare devine obsesie și dor pe viață. Ecranizare după romanul lui Orhan Pamuk.
The Art of Sarah
Ea își creează o nouă identitate bazată pe minciuni. Dar când este găsit un cadavru într-un district de lux din Seul, un detectiv neobosit o investighează la sânge.
Tyler Perry's Joe’s College Road Trip
Titlu localizat: Călătoria lui Joe
Pentru a-l învăța pe nepotul său ocrotit cum stau lucrurile în lumea reală, Joe, fratele slobod la gură al Madeei, îl ia pe adolescent într-o excursie plină de peripeții.
17 februarie 2026
Sommore: Chandelier Fly
Sommore, „regina comediei”, ia la rând subiecte delicate și disecă scandaluri cu celebrități într-o abordare fără rețineri, cu bravadă și stil.
18 februarie 2026
Being Gordon Ramsay
Titlu localizat: Eu sunt Gordon Ramsay
Urmărește‑l pe Gordon Ramsay în culisele vieții sale, jonglând cu familia, imperiul global și cea mai amplă lansare a lui, într‑un documentar savuros.
19 februarie 2026
The Swedish Connection
Titlu localizat: Conexiunea suedeză
În această poveste inspirată de fapte reale, un birocrat suedez devine erou de război încercând să salveze vieți de evrei în cele mai sumbre zile din cel de-Al Doilea Război Mondial.
20 februarie 2026
Firebreak
Titlu localizat: În calea flăcărilor
Micuța Lide dispare în pădure în timp ce familia împacheta lucrurile din casă. Un incendiu izbucnește în pădure și mama sa este disperată să o găsească.
Pavane
Titlu localizat: Pavană
Trei străini singuratici, colegi într-un magazin universal, își găsesc alinarea unii în ceilalți, descoperind împreună ce înseamnă legăturile dintre oameni și iubirea.
Strip Law
Titlu localizat: Legea în Las Vegas
Această comedie animată pentru adulți surprinde un avocat înțepat care face echipă cu un magician extravagant din Las Vegas ca să aducă strălucire celor mai stupide cazuri din oraș.
24 februarie 2026
Taylor Tomlinson: Prodigal Daughter
Titlu localizat: Taylor Tomlinson: Fiica rătăcitoare
26 februarie 2026
Crap Happens
Titlu localizat: Înapoi în Kaka-pe-Havel
Rapperul Toni revine în orașul natal pentru înmormântarea mamei sale și se trezește jonglând cu visurile de carieră și rolul neașteptat de tată al unui fiu adolescent.
Producții licențiate
1 februarie 2026
All Saints
Beyond the Mask
Divorce Lawyer: Sezonul 2
Marie Antoinette
Moneyball
Salt
The Pursuit of Happyness
The Smurfs
4 februarie 2026
Death Whisperer 3
Fifty Shades Darker
Fifty Shades Freed
Fifty Shades of Grey
5 februarie 2026
Spy Kids 2: The Island of Lost Dreams
Spy Kids 3: Game Over
6 februarie 2026
Noah
Norbit
12 februarie 2026
Situationship: Combinatii, nu relații
The Darjeeling Limited
The French Dispatch of the Liberty, Kansas Evening Sun
13 februarie 2026
Paranormal Activity 2
Paranormal Activity 3
Paranormal Activity 4
Paranormal Activity: Next of Kin
Paranormal Activity: The Ghost Dimension
Paranormal Activity: The Marked Ones
14 februarie 2026
1883: Sezonul 1
15 februarie 2026
Grown Ups
Kung Fu Panda
Kung Fu Panda 2
Kung Fu Panda 3
Lawrence of Arabia: Restored Version
16 februarie 2026
Miracle on 34th Street
20 februarie 2026
50/50
Gangs of New York
24 februarie 2026
Mamma Mia!
Mamma Mia! Here We Go Again
25 februarie 2026
Crăciun cu Ramon
28 februarie 2026
Paul
În funcție de negocierile drepturilor de difuzare, pot apărea și alte filme sau seriale pe parcursul acestei luni, fiind posibilă, în unele cazuri, și schimbarea datelor de publicare.















