Echipa României s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, sâmbătă, la Fernandina Beach (Florida), printr-un punct adus la dublu de perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian.
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a adus calificarea echipei României la turneul final al Billie Jean King Cup, impunându-se în ultimul meci al întâlnirii cu Ucraina de la Fernandina Beach (SUA). După ce în prima zi a întâlniri scorul general a fost 2-0 pentru Ucraina, a doua zi a fost fără greșeală pentru tricolore, care au câștigat toate cele trei meciuri.
La dublu, Bogdan și Cristian au învinc cu 6-2, 7-6 echipa Liudmila Kichenok/Nadiia Kichenok.
Tot sâmbătă, Ana Bogdan a învins-o pe Elina Svitolina, scor 6-4, 4-6, 6-3, și Jaqueline Cristian a învins-o pe Lesia Tsurenko, 2-6, 6-4, 6-4.

În prima zi a întâlnirii, vineri, scorul general a fost 2-0 pentru Ucraina: Ana Bogdan a fost învinsă de Lesia Țurenko, scor 3-6, 6-2, 6-0, iar Jaqueline Cristian a fost învinsă de Elina Svitolina, scor 6-3, 7-5.
România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup 2024, de la Sevilla.
Ucraina va disputa un baraj de menținere în Grupa Mondială.
România și Ucraina s-au mai întâlnit de patru ori până acum, iar tricolorele conduc cu 3-1.