O lucrare din seria Muza adormită a lui Brâncuși va fi vândută în licitație la New York cu estimare între 20 și 30 milioane de dolari

O lucrare din seria Muza adormită a lui Brâncuși va fi vândută în licitație la New York cu estimare între 20 și 30 milioane de dolari

Muza adormită de Constantin Brâncuși, sursa foto Muzeul Metropolitan de Artă New York

scris 22 apr 2017

O lucrare din seria Muza adormită, realizată de sculptorul român Constantin Brâncuși în urmă cu peste o sută de ani, va fi pusă în vânzare prin licitație, la New York, având un preț estimativ cuprins între 20 și 30 milioane de dolari. Lucrarea, turnată în bronz la Paris, este ultima dintr-o serie de șase și marchează începutul lucrărilor de formă ovoidală ale celebrului artist român.  

Sculptura, care va fi pusă în vânzare de casa Chiristie's, este singura din cele două din seria Muza adormită care se mai află în proprietate privată, fiind achiziționată de un colecționar francez chiar de la sculptor, celelalte fiind expuse la muzee din Paris, Chicago sau New York.

Urmărește-ne și pe Google News

Muza adormită este fapt o dezvoltare a lucrării Somnul, realizată în 1908 și aflată la Muzeul Național de Artă al României din București. Muza a fost realizată un an mai târziu, în 1909, mai întâi în marmură, iar ulterior șase copii ale sale au fost turnate în bronz la Paris, în celebra tehnică a cerii pierdute.

Cum să investești pe piața de artă fără să arunci banii pe “care cu boi” CITEȘTE ȘI Cum să investești pe piața de artă fără să arunci banii pe “care cu boi”

În 1913, Muza adormită a făcut parte, alături de Sărutul, Domnișoara Pogany și O muză, din faimoasa expoziție a lui Brâncuși de la New York, care l-a făcut cunoscut pe artistul român în SUA și a contribuit decisiv la notorietatea operelor sale.   

O variantă în marmură a Muzei adormite a fost vândută, în mai 2015, tot la Chiristie's New York, cu peste 9 milioane de dolari.

Licitația variantei în bronz, care va avea loc în luna mai, este prima vânzare a unei astfel de lucrări a sculptorului român după eșecul autorităților române de a strânge 6 milioane de euro prin subscripție publică, astfel încât statul român să achiziționeze lucrarea Cumințenia Pământului a lui Constantin Brâncuși cu 11 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
brancusi
muza
adormita
licitatie
milioane
dolari
christie's