Mai mult de 900 de obiecte folosite în filme ca „Star Wars”, „Top Gun” și „Pretty Woman”, scoase la licitație

Mai mult de 900 de obiecte folosite în filme ca „Star Wars”, „Top Gun” și „Pretty Woman”, scoase la licitație
scris 20 oct 2020

 

Mai mult de 900 de obiecte în valoare de 5,6 milioane de dolari folosite în peste 350 de filme vor fi scoase la licitație de Prop Store în zilele de 1 și 2 decembrie, potrivit Variety.

Urmărește-ne și pe Google News

Între cele mai valoroase loturi se numără sabia-laser a personajului Obi Wan-Kenobi jucat de Ewan McGregor în „Star Wars: Revenge of the Sith” (2005), estimată la 103.000 - 155.000 de dolari, o jachetă îmbrăcată de Tom Cruise în „Top Gun” (1986), evaluată la 15.000 - 21.000 de dolari, și o pereche de pantofi purtată de Julia Roberts în „Pretty Woman” (1990), care ar putea fi vândută pentru 13.000 - 19.000 de dolari, scrie News.ro.

Apple a lansat Apple Music TV, platformă de videoclipuri muzicale CITEȘTE ȘI Apple a lansat Apple Music TV, platformă de videoclipuri muzicale

Costumul de antrenament al lui James Bond din „Skyfall” (2012) va fi de asemenea licitat. El este estimat la 19.000 - 26.000 de dolari.

Vor mai fi scoase la vânzare obiecte din „Solo: A Star Wars Story” (2018), „The Hunger Games: Mockingjay – Part 2” (2015), „The Matrix Reloaded” (2003).

Prop Store este o companie cu sedii în Londra și Los Angeles, specializată în licitații bazate pe memorabilia din filme și programe de televiziune. Licitația de anul acesta este a șaptea consecutivă dedicată costumelor.

Ofertele vor putea fi făcute online și prin telefon de oriunde din lume. Licitația va fi transmisă online.

Prop Store va găzdui, în luna noiembrie, virtual, pe rețelele de socializare, o expoziție în care vor fi prezentate cele peste 900 de loturi.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
tom cruise
pretty woman
licitatie