Insula Matița, unică în inima Deltei, aflată în apropierea lacurilor Matița și Babina, este probabil singura care poate fi achiziționată în acest moment în România pentru 350.000 de euro, potrivit Artmark Historical Estate.
Delta Dunării, inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, este una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale din Europa.
Insula Matița se găsește la aproximativ 45 km de Tulcea, în mijlocul triunghiului format de Chilia Veche, Sulina și Mila 23, la intersecția Lacurilor Matița și Babina, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Ministrul Agriculturii: O eventuală plafonare a prețurilor pe durata stării de urgență ar avea efecte negativeAdministrativ, aparține de comuna Chilia Veche, una dintre cele mai vechi așezări ale Deltei. Încă din anul 334 î. Hr., aici a funcționat colonia greacă Achillea (denumită după Achile, eroul războiului Troian), fortificată de Alexandru Macedon.
În hărțile medievale, apare ca cetate genoveză, fiind un punct important în activitatea negustorilor genovezi de la gurile Dunării. În prezent, se mai observă doar șanțurile de apărare ale cetății și intrarea de la bifurcația canalului Chilia - Batag și Tătaru.
Insula de 6.280 mp are o formă alungită, asemănătoare unui bumerang și prezintă nu mai puțin de 8 construcții, cu o suprafață construită desfășurată ce depășește 1.300 mp: unități de cazare, o cherhana, clădiri tehnice și administrative.
Toate construcțiile păstrează imaginea tradițională a locului, sunt acoperite cu stuf și au fost complet renovate în exterior în 2018.
În Deltă, regimul asupra terenului de 6.280 mp este de drept de superficie, construcțiile fiind desigur în proprietate. Având în vedere frumusețea locului, insula ar putea exploata potențialul turistic și interesul pescarilor pentru această parte a Deltei, fiind pregătită pentru a-și relua funcțiunea de pensiune pe care a avut-o în trecut, cu unități de cazare și cherhana.