Cel de-al optulea recensământ internațional al berzelor albe din Europa, demers efectuat o dată la 10 ani sub coordonarea Uniunii pentru Conservarea Naturii și Biodiversității (NABU) din Germania, va avea loc și în România, în perioada 15 iunie – 15 iulie, a anunțat Societatea Ornitologică Română (SOR).
″Berzele albe sunt carismatice, cunoscute și îndrăgite, iar specia a fost adesea folosita ca indicator pentru a evidenția problemele de mediu, în special pierderea zonelor umede, modificările practicilor agricole, precum și schimbările climatice. Tendințele populației mondiale de berze albe au fost urmărite prin numărători internaționale regulate începând cu 1934, astfel că recensământul acestei specii este unul dintre cele mai vechi programe internaționale de monitorizare a biodiversității″, se arată într-un comunicat al organizației.
Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și Naturii „Grupul Milvus” monitorizează această specie din 1994, iar din 2017, colectarea datelor de către ornitologi profesioniști sau voluntari se realizează cu ajutorul aplicației Uite Barza! sau OpenBirdMaps.
„Recensământul berzelor albe contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la efectivul cuibăritor al speciei în România, pentru ca pe termen lung să poată fi implementate măsuri eficiente de protecție, cum ar fi instalarea de suporturi pentru cuiburi acolo unde este necesar, atât pentru protejarea păsărilor, cât și a rețelei electrice, dar și îmbunătățirea practicilor agricole (sau păstrarea celor tradiționale) pentru a opri degradarea habitatelor folosite de specie sau realizarea unor lucrări de refacere a acestor habitate”, a declarat Cristian Domșa, coordonatorul recensământului din partea SOR.
Foto: Cristian Țurcan
„Având datele colectate prin programul de monitorizare, am putut observa o scădere a populației în multe zone de câmpie, de ex. în Câmpia de Vest, iar în paralel o creștere a populației în unele zone de deal de la poalele Carpaților. Aceste schimbări se datorează cel mai probabil practicilor agricole care devin tot mai intensive și nefavorabile naturii în zona de șes, respectiv schimbărilor climatice. Monitorizarea populației este foarte importantă pentru a înțelege amenințările cu care se confruntă populația de berze”, a adăugat Tamás Papp, director executiv al Asociației ”Grupul Milvus”.
În 2014 berzele albe au fost recenzate în 48 de țări din Europa, Africa de Nord și Asia. Datele recensământului internațional anterior au fost colectate de partenerii BirdLife International, ONG-uri, institute științifice și voluntari. Berzele albe cuibăresc pe întreg teritoriul României, de la nivelul mării până la altitudinea maximă de 1.100 metri. Recensământul național se desfășoară în toate cele 3.186 de unități administrativ teritoriale (UAT, comune sau orașe) ale țării.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT România finanțează de la buget instruirea la Fetești a piloților ucraineni de F-16. Contractele necesare sunt exceptate de la legislația achizițiilor publiceSpre deosebire de anii trecuți, când înregistrarea cuiburilor de barză a fost realizată de voluntari în drumurile lor ocazionale prin țară, anul acesta va fi nevoie ca toate localitățile să fie străbătute sistematic, pentru a colecta date complete despre numărul de cuiburi ocupate și puii din fiecare cuib, precizează SOR.
″Invităm toți iubitorii acestor minunate păsări să ia parte la acest recensământ și să aleagă localitățile în care vor face recensământul prin înregistrarea în acest formular. Odată aleasă o unitate administrativ teritorială (comună, oraș), aceasta trebuie acoperită integral și sistematic (toate localitățile trebuie verificate complet). După înregistrare, voluntarii vor fi contactați de una dintre organizațiile partenere (în funcție de opțiunea aleasă). Toți voluntarii vor beneficia de instruire și consultanță pe toată durata desfășurării recensământului și... cei mai harnici, de premii. Mulțumim companiilor PPC din România, Distribuție Energie Oltenia SA, donatorilor noștri și, mai ales, tuturor voluntarilor a căror implicare face posibilă această activitate deosebit de importantă pentru conservarea berzelor albe din Europa″, se mai spune în comunicat.